Start > Ritul latin > Duminica a XXXIII-a din Timpul de Peste An (B)

Duminica a XXXIII-a din Timpul de Peste An (B)

14 November 2009
1,659 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIII-a de peste an (Anul B)

Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere mare și glorie (Mc 13,26).

Venirea Fiului Omului a fascinat dintotdeauna omenirea. Motivele așteptării lui ne dezvăluie cum își închipuiau unii sau alții că o vor vedea împlinindu-se. Astfel, protopărinții noștri și toți cei care simțeau apăsarea păcatului în viața lor își închipuiau un mântuitor care să purifice ființa lor ca cineva care șterge cu buretele o pată lăsată de sânge. Cei care făceau parte din poporul ales își închipuiau un mântuitor care îi va elibera de orice dominație străină și va domni în țara făgăduită de Iahve, ba chiar și peste cei care îi stăpâneau. El era asemănat cu un rege puternic care printr-o coborâre glorioasă din cer, prin cuceriri răsunătoare și prin construcții mărețe va avea pe pământ o stăpânire fără de sfârșit.

Fragmentul evanghelic prezentat în această duminică redă un dialog dintre Isus și discipolii săi care ieșeau din templul din Ierusalim și admirau acea construcție splendidă făcând aluzie la acest mod de închipuire a venirii lui Mesia. După ce Isus s-a descoperit discipolilor (prin cuvinte și fapte) ca Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea lumii, îi avertizează asupra falșilor profeți care se vor proclama cristoși și le prezintă manifestarea glorioasă a Fiului Omului la cea de-a doua sa venire. Sistematizând cuvintele lui Isus, înțelegem din spusele sale că Fiul Omului a venit deja chiar dacă cei mai mulți dintre cei care îl așteptau nu au înțeles acest lucru, că, după ce Fiul Omului va suferi și muri din cauza arhiereilor și va învia a treia zi, se va înălța la Tatăl de unde va veni a doua oară cu putere mare și glorie.

Discipolii nu au dat importanța cuvenită atât la realizarea acestor realități, cât, mai mult, la semnele terifiante care le vor preceda sau însoți.

Noi, creștinii secolului XXI, care cunoaștem deja ca realizate o bună parte din aceste realități, ne putem întreba cum ne prezentăm la venirea celor două momente de întâlnire directă cu Fiul Omului: la trecerea din această viață (și, implicit, la judecata particulară) și la adunarea “celor aleși din cele patru colțuri ale lumii” (adică, la judecata universală).

Într-o zi însorită de toamnă târzie, un grup de prieteni s-au adunat pentru a aniversa douăzeci de ani de la absolvirea facultății. S-au revăzut persoane ușor de recunoscut, s-au prezentat fețe peste care trecerea timpului și-a pus amprenta, s-au depănat amintiri, s-au discutat realizările mai mici sau mai mari ale multora dintre ei; într-un cuvânt, s-a creat rapid o atmosferă de bună-dispoziție. Dar când, la un moment dat, unul dintre ei a propus să se cinstească memoria unui coleg de curând trecut la Domnul, peste toți s-a lăsat o liniște profundă, un moment de gravitate și de meditație însoțită de o teamă legată de ceea ce le va rezerva fiecăruia viitorul.

Într-un fel, și noi, creștinii, trăim astfel de momente: facem tot felul de întâlniri, prezentăm tot felul de învățături, evidențiem care mai de care mai pompos ceea ce am înțeles noi din învățăturile date de Cristos, ne facem planuri și proiecte de viitor, râdem, glumim și ne bine-dispunem prin tot felul de mijloace. Dar când vine momentul să ne gândim la întâlnirea cu Cristos, un fior ne străbate sufletul și trupul. Totuși, gândul că va veni clipa întâlnirii cu Fiul Omului nu ar trebui să ne sperie. Ar trebui doar să ne conștientizeze că acea clipă chiar va veni, iar noi o vom trăi în funcție de modul cum am trăit în întreaga noastră viață. Și ar trebui să ne amintim că Dumnezeu nu ne-a chemat la viață pentru a ne privi cum ne chinuim și suferim. Dar ne-a creat pentru a-și revărsa în viața noastră iubirea și bunătatea sa.

De aceea, să nu lăsăm semnele teribile care se vor arăta să ne înspăimânte, ci să ne concentrăm privirea spre esențial, spre faptele glorioase ale Fiului Omului, spre posibilitatea de a primi de la el sfințirea vieții noastre de zi cu zi, spre dreptatea cu care îi va judeca pe cei adunați “de la marginea pământului până la marginea cerului” și spre “unica jertfă pentru păcate adusă de Isus Cristos” care să ne conducă de la credință la fapte pentru ca Domnul să ne arate “cărarea vieții, bucuriile nespuse și desfătările veșnice de la dreapta sa”. Amin.

pr. Romică Sociu

Ritul latin