Predici

1. Introducere

Într-o biserică africană, în timpul colectei, cei însărcinaţi cu această acţiune treceau cu un coş mare de nuiele.

În ultimul rând de bănci din biserică era aşezat un micuţ care privea cu un aer gânditor coşul care trecea de la un rând la altul. A suspinat la gândul că nu avea absolut nimic să îi ofere Domnului. Coşul a ajuns în faţa lui.

Atunci, spre uimirea tuturor credincioşilor, copilul s-a aşezat în coş, spunând: “Singurul lucru pe care îl am, îl dau Domnului”.

2. Tema

Ca şi Isus, adevărat Fiu al lui Dumnezeu şi om adevărat, şi noi trebuie să fim disponibili, cu orice preţ, să împlinim voinţa Tatălui.

3. Mesajul zilei

Isus este Fiu adevărat al lui Dumnezeu.

- Pentru a se supune legii – “orice întâi-născut va fi consacrat Domnului” – şi pentru a-şi aminti de eliberarea fiilor lor din sclavia egipteană, evreii, prin prezentarea la templu, recunoşteau drepturile lui Dumnezeu asupra vieţii umane.

- Toţi suntem copiii lui Dumnezeu, şi în mod cu totul special Isus.

- Isus, ca om este dus la templu şi consacrat Domnului.

- Leonardo da Vinci, profund cunoscător al naturii, ne-a dăruit această povestire.

-

Într-o grădină erau două cuiburi de potârniche. Unul era într-un chiparos şi altul într-un măslin. Într-o zi, potârnichea din chiparos a luat un ou de la cea din măslin pentru a-l adăuga la ouăle ei pe care le clocea.

Timpul a trecut şi în cuiburi ouăle s-au deschis şi potârnichile au devenit mame. Puişorii lor au crescut, s-au îmbrăcat cu pene, până când au ajuns la primul zbor. Câte unul, micuţii care locuiau în măslin s-au avântat în aer şi au zburătăcit în jur; apoi s-au întors fericiţi în cuib. Unul după altul, şi cei care locuiau în chiparos s-au aruncat în aer, au zburătăcit prin grădină. Dar unul dintre ei, în loc să se întoarcă în chiparos, a zburat până la cuibul din măslin. Era micuţul apărut din oul furat, care din instinct se întorcea la adevărata mamă.

- Mergând la templu, Isus e ca şi cum şi-ar recunoaşte adevăratul Tată, şi ca om îşi consacră toată viaţa iubirii sale.

Şi noi suntem copiii lui Dumnezeu.

- Prin har, noi suntem toţi copii ai lui Dumnezeu. Botezul ne recunoaşte oficial acest dar.

- Inima noastră nu este profund bucuroasă decât atunci când ne odihnim în Dumnezeu ca un copil în braţele mamei. Dacă nu înţelegem aceasta, suntem ca nişte sărmani orfani care spun că nu au părinţi pentru că nu i-au cunoscut niciodată.

- Fiecare dintre noi poartă fizionomia, imaginea, parfumul lui Dumnezeu.

Sărind printre stânci, căpriţa cu miros de mosc a simţit într-o zi un parfum dulce de mosc în nări. Cine ştie de unde vine acest dulce parfum de mosc? Continuă să miroasă pretutindeni. Îl caută sărind încoace şi încolo. Traversează păduri şi tufişuri. Nu înceta nici ziua, nici noaptea. A uitat totul. Până la urmă, a ajuns la epuizare şi se lasă bătută, aşteptând moartea. Dar acel parfum de mosc unde este? Îl simte încă aproape. Şezând, abia atunci şi-a dat seama că acel dulce parfum îl purta cu sine: provenea din trupul ei. L-a inspirat

profund şi a simţit cum îi revine viaţa (dintr-o povestire de S. Kierkegaard).

- Să urmăm dorinţa de Dumnezeu care este în noi; să urmăm lumina sa care ne luminează viaţa.

- A merge în casa Domnului pentru Prezentare înseamnă a merge spre Dumnezeu, a ne recunoaşte copiii săi, a trăi împlinind voinţa sa.

4. Exemple

Un căpitan antic numit Temistocle, fugar şi epuizat, a fost constrâns să se refugieze pe pământul unui rege pe care îl ofensase într-o zi şi de a cărui răzbunare se temea.

Nebun de spaimă, a fost constrâns să intre în palatul său regal, dar a alergat imediat să se ascundă într-una dintre săli.

Un zgomot în spatele lui… S-a întors tremurând, dar a văzut un copil care îl privea şi zâmbea. Era micuţul fiu al regelui!

Temistocle l-a luat în braţe, plângând. Regele l-a surprins cu copilul în braţe. Neputând să îl desprindă pe copil de duşman, l-a primit pe Temistocle la curtea sa (Plutarh).

pr. Pietro Righetto Ritul latin