Predici

1. Introducere

Relatarea biblică a statuii sfărâmate: Dan 2,26-47.

2. Tema

“A ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci”.

3. Mesajul.

Aţi auzit această solemnă, regească aclamaţie liturgică: “A ta este împărăţia,…”?

- Când o recităm?

- Ce înţeles are? (Ascultaţi răspunsurile copiilor).

Ce cerem de la Dumnezeu, Tatăl nostru, în ultima parte a rugăciunii “Tatăl nostru”? (mântuieşte-ne de Cel Rău).

- Sunt atâtea, dar atâtea rele în lume, care ne răpesc seninătatea şi pacea, care ne produc teamă.

- Ajutaţi-mă să vă povestesc ceva în acest sens (…războaie, foamete, cutremure de pământ, alunecări de teren, dar mai cu seamă: ura şi moartea).

Ei bine, astăzi, scumpii mei, ascultaţi ce spune Evanghelia:

- “Isus este Domnul: e mai mare decât orice durere; este mai tare decât moartea! Mântuirea sa este aproape: este la uşă!”

Într-o zi, o soră, făcând catehism cu copiii de la grădiniţă, a spus:

- Dumnezeu a creat totul: cerul, pământul, stelele, munţii, animalele…

Aici, Petrică a oprit-o şi a întrebat-o:

- Atunci, soră, Dumnezeu a creat şi leii?

- Da, Petrică, Dumnezeu a creat totul, chiar şi leii!

Atunci, Petrică făcu această remarcă:

- Cred că… a avut mult curaj!

- Da, Dumnezeu este într-adevăr curajos şi puternic: domină tot răul şi lumea.

- Dacă comandantul este capabil să vindece rănile şi să învie moţii, cum se mai pot teme soldaţii săi?

Să ne luptăm ca oameni valoroşi împotriva oricărui fel de rău, pentru că puternicul nostru Rege ne dă o viaţă de “rezervă”.

Exemplificare liturgică:

- Prezentăm, pe scurt, rugăciunile liturgice ale Liturghiei după “Tatăl nostru”. Sunt rugăciuni pentru pace, comentând “Tatăl nostru”. Marchează trei momente:

* cerem pace pentru lume;

* cerem pace şi unitate pentru Biserică;

* ne dăruim un gest de pace.

Este pace aceea care

* nu înseamnă doar absenţa războiului, ci, mai ales, fraternitate între fiii lui Dumnezeu,

* este dar al lui Isus răstignit şi înviat pentru noi, a cărui memorial viu este Liturghia,

* este efect al “comunei uniri în iubire” cu Cristos şi cu toţi fraţii,

* este angajare a fiecărui creştin care participă la celebrarea euharistică.

- Putem să le prezentăm copiilor, ca o rugăciune a credincioşilor, următoarele cereri, intercalându-le cu refrenul: “A ta este împărăţia, a ta este puterea şi mărirea în veci”.

* Tatăl nostru, nu ne duce în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. (R)

* Eliberează-ne, Doamne, de toate relele. (R)

* Dă, Doamne, pace în zilele noastre. (R)

* Fă-ne să trăim mereu liberi de păcat. (R)

* Fă-ne siguri în orice teamă şi tulburare. (R)

* Fă să se împlinească speranţa fericită şi să vină în slavă Mântuitorul nostru, Isus Cristos. (R)

* Doamne Isuse, dă Bisericii tale unitate şi pace. (R)

4. Exemple

Intenţia omiliei va trebui să fie şi aceea de a prevesti regalitatea lui Isus răstignit şi înviat, ca pregătire pentru duminica următoare închinată cinstirii lui Cristos Rege.

a) Toată Biblia, dar mai ales cartea Apocalipsului, dă speranţă, în ciuda evenimentelor tragice ale istoriei şi ale vieţii. De aceea ar putea fi utilă această povestire. (Şi Evanghelia de astăzi este de gen apocaliptic).

În lagărele de concentrare din Moravia – scrie deţinutul politic Andrej Siniavskij – Sfânta Scriptură este interzisă, de aceea circulă în copii scrise la mână. La fiecare percheziţie sunt confiscate foicele, dar curând reapar şi se difuzează în zonă. La apus şi la răsărit pot fi văzute, în spatele clădirii băilor, persoane în genunchi… Dacă trece un gardian, acesta îi alungă, dar, imediat ce dispare, vezi din nou pe câte unul în picioare absorbit în rugăciune.

Nu cu mult timp după sosirea mea în lagăr, spre seară, la o oră înainte de stingere, s-a apropiat de mine cineva care m-a întrebat cu grijă dacă aş vrea să ascult Apocalipsul. M-a condus într-un loc unde era mai uşor de evitat gardienii. Acolo, în penumbra vizuinii asemănătoare unei peşteri, se adunaseră deja şi se pitiseră prin colţuri, ghemuiţi pe călcâie, câţiva oameni, şi aşteptam ca să scoată cineva de sub haină cartea sau mâna de foi, dar greşeam.

În lumina roşiatică a peşterii, un om s-a ridicat şi a început să recite din memorie, cuvânt cu cuvânt, Apocalipsul. Apoi fochistul, bătrânul ţăran care aici era stâlpul casei, a spus: “Iar acum continuă tu, Fjodor”! Apoi s-a sărit o parte a textului, pentru că cel care ştia continuarea era la muncă împreună cu tura de noapte. “Ei, îl vom asculta altă dată”, a spus fochistul şi i-a dat cuvântul lui Pjotr. În acest punct mi-am dat seama că acei deţinuţi, toţi simpli ţărani care aveau de făcut pedepse de zece, cincisprezece, douăzeci de ani în lagăr, şi-au împărţit toţi principalele texte din Sfânta Scriptură, le memoraseră şi, întâlnindu-se în secret din când în când, le repetau pentru toţi.

b) Câţiva rabini povesteau că împăratul Adrian, după ce a supus lumea şi s-a întors la Roma, a spus poporului:

- Vă cer să mă consideraţi ca Dumnezeu, deoarece am supus toată lumea.

După aceea, de Adrian s-au apropiat doi filozofi.

Primul a spus:

- Eu am o navă la trei mile de aici care şi-a pierdut traseul.

Adrian a răspuns:

- Voi trimite acolo navele mele, şi ele vor salva nava ta.

Filozoful a replicat:

- Domnul meu, nu trebuie să deranjezi navele tale. Trimite doar puţin vânt liniştit şi vei salva nava mea.

Adrian a replicat, la rândul lui:

- De unde să iau vântul acesta?

Atunci, filozoful a încheiat:

- Tu nu eşti în stare să trimiţi puţin vânt; cum poţi să te consideri Dumnezeu?

Al doilea filozof a spus:

- Nimeni nu se poate revolta împotriva regelui în palatul său, dar se poate întâmpla afară. Ieşi, aşadar, din palatul tău şi atunci voi putea pretinde să fii considerat Dumnezeu. Cerul şi pământul sunt creaţia sa… Dacă reuşeşti să le laşi, vei deveni Dumnezeu.

Revenit acasă plin de mânie, soţia sa i-a spus:

- Trebuie să-ţi spun ceva foarte important. Dă-i lui Dumnezeu ce i se cuvine şi vei deveni Dumnezeu!

A întrebat-o:

- Dar ce i se cuvine!

I-a răspuns:

- Sufletul!

Atunci i-a spus Adrian:

- Dacă sufletul mă părăseşte, ce mai pot face?

Iar ea:

- Dacă nu ai nici o putere asupra sufletului care este în tine, cum te poţi considera Dumnezeu? (Midrash Tanchuma).

pr. Pietro Righetto Ritul latin