Start > Ritul latin > Duminica a XXXII-a de peste an (pentru copii)

Duminica a XXXII-a de peste an (pentru copii)

31 October 2009
1,140 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXXII-a de peste an (Anul B)

1. Introducere

Noi nu reușim să ne imaginăm cum va fi Paradisul. Dar sigur, va fi frumos! Foarte frumos! Va fi atât de frumos încât vom înțelege de ce aici uneori am fost nevoiți și să suferim. Va fi, cum spune vechiul catehism al sfântului Pius al X-lea: “Bucuria veșnică a lui Dumnezeu, fericirea noastră și, în el, a oricărui alt bine, fără nici un rău”.

Îmi amintesc o bătrânică din sătucul meu: era bolnavă de mult timp. Știam că înainte de moarte voia să mă vadă. M-am dus. M-a fixat cu privirea, îndelung. Apoi m-a întrebat sfâșietor:

- Așadar, este adevărat ceea ce spun preoții?

Și eu am fixat-o îndelung. Apoi i-am spus, scandând cuvintele:

- Va fi… Va fi… Ba, mai mult… este!

M-a fixat, în tăcere, gânditoare. Apoi, redevenind senină ca întotdeauna:

- Știi, voiam să o aud de la tine! Mulțumesc! Acum, mor liniștită!

Am îmbrățișat-o! Dacă nu mă înșel, a murit după două zile.

2. Tema

“Trăiesc în credința Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine” (Gal 2,20).

Sau: “Dumnezeu îmi dă totul; dacă îi dau totul… câștig!”

3. Mesajul zilei

Domnul, infinit de generos, îi susține pe orfan și pe văduvă.

- Dintre multele prescripții ale Bibliei în favoarea văduvelor și a orfanilor, amintim una: “Nu fă nedreptate văduvelor și orfanilor… Când seceri grâul, nu aduna totul, lasă pentru văduvă și pentru orfan; când vei aduna măslinele, lasă câteva pentru văduvă și pentru orfan; când vei aduna strugurii, lasă câțiva ciorchini și pentru văduvă și pentru orfan” (Dt 24,17-22).

- Și Isus dă dovadă de o afecțiune specială pentru văduve. Dă ca model credința văduvei din Sarepta; laudă văduva care pune în tezaurul templului două monede, adică tot ce avea (cf. Evanghelia).

- Situația văduvei este la fel de tristă: era și mai mult în perioada lui Isus.

Dumnezeu este primul care dă.

- Celor generoși le dă, în schimb, o măsură care dă pe dinafară (Lc 6,38).

- Isus ne-a învățat că Dumnezeu, fiind Tată, mai mult decât primește, dă. În toate religiile existente în timpul lui Isus credincioșii le ofereau zeilor rugăciuni, oferte, jertfe, totul.

- Cu Isus se schimbă complet situația religioasă. Adevăratul Dumnezeu, fiind Tată, mai mult decât primește, dă totul copiilor săi: universul, viața, Cuvântul, Duhul, Fiul. El nu vrea jertfe de la noi, ci iubire. El se jertfește pentru mântuirea noastră.

- În aceasta constă iubirea lui Dumnezeu: el ne-a iubit mai întâi, s-a dat cu totul pe sine pentru noi.

Văduva este adevărată ucenică a lui Isus: îi dă totul lui Dumnezeu care îi dă totul!

- Întrucât Domnul îl iubește pe cel care dă totul cu bucurie, Isus, la sfârșitul predicii sale, arată ca simbol al adevăratului ucenic văduva care, neavând sprijin uman, are încredere totală în Dumnezeu: îi dă strictul necesar pentru viață.

- Dumnezeu nu privește la cantitatea darului, ci la calitatea iubirii din inimă. Dacă îi dai Domnului puțin, cu puțină iubire, dacă îi dai numai superfluul, ceea ce ai în plus, dacă dai din interes sau din teamă, dacă dai pentru a fi văzut, dacă oferi multe daruri ale tale, dar nu te dai pe tine însuți și toată inima ta, atunci nu-l imiți pe Tatăl din ceruri care este plin de bunătate, nu ești adevărat ucenic al lui Isus, nu ești un creștin perfect.

- În modelul sărăciei văduvei este toată învățătura lui Isus: este tot programul de examinare de la școala apostolilor adevărați…

- Dar noi, dragi copii, ce fel de ucenici suntem?

- Cât de generoși suntem cu Dumnezeu și cu aproapele?

- Cum conjugăm verbele: a da, a ajuta, a împărți, a iubi?

- “Dumnezeu îmi dă totul; dacă îi dau totul… câștig!”

4. Exemple

Adevăratul ucenic al lui Isus, cel care își pune toată încrederea în Dumnezeu, este ca… floarea soarelui sau o mamă eroică.

a) I-au pus florile numele de Floarea-soarelui. I l-au pus pentru a o lua în râs, dar le-a plăcut tuturor, inclusiv celui direct interesat.

Din acel moment, când cineva o întreba cum o cheamă, răspundea orgolioasă: “Floarea-soarelui”.

Trandafiri, hortensii și dalii nu încetau să șușotească despre cea care, după părerea lor, era o ciudățenie care ascundea prea mult orgoliu. Gura-leului, florile cele mai curajoase din grădină, i-au spus direct Florii-soarelui:

- De ce privește mereu în sus? De ce nu ne privești niciodată? Totuși, suntem plante, ca și tine, strigă gura leului pentru a se face auzită.

- Prieteni, a răspuns floarea soarelui, sunt fericită să trăiesc cu voi, dar iubesc soarele. El este viața mea și nu pot să îmi desprind ochii de la el. Îl privesc în drumul lui. Îl iubesc atât de mult încât simt deja că semăn cu el puțin. Ce vreți? Soarele este viața mea și trăiesc pentru el…

Floarea-soarelui vorbea tare și au auzit toate florile din grădină. Și în adâncul micuței lor inimi parfumate au simțit o mare admirație față de “îndrăgostita de soare” (B. Ferrero).

b) Un recent cutremur înspăimântător din Armenia (1989) a provocat plâns și jale. Uniunea Sovietică, atât de dur lovită, a avut însă ocazia să experimenteze mângâierea și solidaritatea întregii lumi.

Dintre cei care au ajutat nu a lipsit nici Maica Tereza și surorile ei. Deosebit de emoționantă a fost întâlnirea cu o femeie supraviețuitoare rămasă îngropată de vie cu copilul ei timp de optsprezece zile. Acea mamă armeană era pe moarte pentru că în tot acel lung și teribil prizonierat, în ultima săptămână, și-a tăiat câte un deget în fiecare zi ca să îl dea copilului să îl sugă. Sângele ei dăruit devenea viață pentru propriul copil. Când Maica Tereza s-a apropiat să o sărute, acea femeie eroică a atins crucifixul, pe care misionarele carității o poartă pe umărul stând, și cu voce stinsă a spus: “El m-a învățat!” (D. Zanella)

c) Sfântul Vincențiu de Paoli urmărea, în calitate de maestru spiritual, un tânăr bun. Dar cu trecerea anilor, cu creșterea pasiunilor, acest tânăr, în ciuda grijii iubitoare a sfântului, a început să alerge pe drumul răului. Fiecare îndemn se dovedea a fi inutil. Atunci, sfântul a spus într-o zi:

- Văd că te plictisesc cu avertismentele mele. Dar pentru prietenia noastră veche, îți pot cere cel puțin o favoare?

- Care? a întrebat tânărul.

- Ia această iconiță și privește-o puțin în fiecare seară, înainte să te culci.

Tânărul a acceptat să urmeze această ciudățenie a sfântului. Seara a privit acea imagine pentru prima dată: chipul lui Isus Răstignit l-a pus pe gânduri: era atât de mare iubirea pe care o inspira! A doua seară aproape se temea și se rușina să o privească; dar și-a ținut promisiunea.

Nu au trecut multe seri… Acel tânăr, emoționat, s-a căit și sfântul Vincențiu l-a văzut pe fiul său spiritual întorcându-se senin pe calea binelui.

Ritul latin