Predici

1. Introducere

M-am dus cu copilul meu de doi ani să o vizitez pe bunica şi, în timp ce eram la ea, a venit curierul de la “mese la domiciliu” ca să-i aducă prânzul. După ce m-a felicitat pentru copilul meu, bărbatul a adăugat că avea patru copii. “Patru copii!”, am exclamat. “Îl iubesc foarte mult pe al meu, aşa că nu pot să îmi imaginez cum ar fi să împart iubirea mea la patru”. “Doamnă, a răspuns bărbatul, iubirea nu se împarte, se înmulţeşte”.

2. Tema

“Binecuvântat fie Isus Cristos Fiul tău pe care ni l-ai trimis ca prieten al celor mici şi săraci. El ne-a învăţat să te iubim pe tine, Tatăl nostru, şi să ne iubim între noi ca fraţi” (Rugăciunea euharistică pentru Liturghia copiilor).

Sau: “Fiule – spune Dumnezeu – te iubesc infinit şi încă din veşnicie”. “Tată – se roagă creştinul – te iubesc din toată inima mea, din tot sufletul meu şi din toate puterile mele”.

3. Mesajul zilei

Liturghia este întotdeauna o şcoală de iubire. Lecturile de astăzi ne vorbesc tocmai despre iubire. Să ne punem câteva întrebări, pentru a verifica dacă le-am înţeles mesajul.

Dintre multele porunci primite de la Dumnezeu, care era cea mai importantă pentru evrei?

- Cea pe care o recitau în fiecare zi în rugăciunea lor şi pe care o găsim astăzi în prima lectură: “Ascultă, Israele: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi cu toată puterea ta”.

Care poruncă este cea mai importantă pentru Isus?

- “Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu toată mintea ta şi cu toate puterile tale şi să îl iubeşti şi pe aproapele ca pe tine însuţi. Aceasta este porunca cea mai importantă!”

Ce adaugă Isus la porunca cea mai importantă a evreilor?

- Adaugă că trebuie iubit şi aproapele, şi că acesta îi cuprinde pe toţi, chiar şi pe duşmanii noştri.

- Că Dumnezeu şi toţi oamenii, în iubire, sunt uniţi pentru totdeauna.

- Că această poruncă este mai importantă decât toate celelalte, este mai importantă decât jertfele şi practicile templului.

- Că vom fi judecaţi cu privire la această poruncă.

De ce trebuie să îl iubim pe Dumnezeu într-un mod atât de mare şi total?

- Pentru că Dumnezeu ne iubeşte pe noi în mod infinit, este infinit de bun, este cel mai mare binefăcător al nostru.

- Dumnezeu ne iubeşte primul.

- Un dulce răspuns de iubire este pentru noi mai mult decât o datorie.

De ce trebuie să îl iubim pe aproapele aşa cum îl iubim pe Dumnezeu?

- Pentru că, dacă nu îi iubim pe fiii lui Dumnezeu, îi displacem şi, prin urmare, nu îl vom iubi nici pe el.

- Pentru că, dacă noi suntem iubiţi de Tatăl mai mult decât orice, trebuie să facem la fel şi cu fraţii noştri.

- “Orice veţi face celui mai mic dintre fraţii mei, mie mi-aţi făcut”.

Terminaţi cerând să reflecteze şi să repete unele expresii despre iubire:

- Fiecare om este fratele meu, care trebuie iubit nu cu vorba, ci cu fapta.

- Iubeşte şi dăruieşte, dăruieşte-te şi iartă.

- Cel care nu îl iubeşte pe aproapele pe care îl vede, cum poate spune că îl iubeşte pe Dumnezeu pe care nu îl vede?

4. Exemple

a) Bunicii noştri devin tot mai bătrâni şi mai slabi. Cum ar trebui să vă comportaţi cu ei? Să ascultăm povestirea Barbarei, care are puţin peste zece ani.

În acest an, mama şi tata au plecat în concediu la munte cu fraţii noştri mai mici. Eu şi sora mea, fiind mai mari, pe rând, vom rămâne cu bunica noastră bolnavă ca să ne ocupăm de ea. Eu va trebui să rămân o săptămână, în timp ce a doua săptămână va trebui să rămână sora mea. Primele zile au fost foarte grele. Deseori simţeam dorinţa de a mă distra, de a pleca, de merge să îmi vizitez prietenele. Dar ştiam că, dacă aş fi făcut aceasta, bunica ar fi rămas fără asistenţă şi nu s-ar fi simţit bine. Deci stăteam cu ea, o ajutam puţin, ascultam poveştile ei cum era pe vremuri. De multe ori cântam pentru ea la chitară sau îi puneam discurile preferate. Aşa îmi petreceam zilele. Simţeam nu doar că bunica era lângă mine, ci şi Isus.

b) Într-o seară, la TV era un program care îmi plăcea în mod deosebit şi voiam neapărat să îl văd. În acelaşi timp, mi-am amintit că fratele meu aştepta ajutorul meu. Am înţeles că trebuie să îl iubesc nu doar când nu am nimic altceva de făcut, ci mereu şi în special când îmi cere un sacrificiu. De aceea, m-am ridicat şi m-am dus să-l ajut. Am încercat să o fac cu bucurie şi cu toată dragostea posibilă. El şi-a dat seama şi din acea zi a început să mă ajute în diferite feluri. Avea grijă de mine şi de multe ori chiar mă întreba: “Ce pot face pentru tine?”

c) O fetiţă îi spune deseori surorii mai mici: “Te iubesc foarte mult! Eşti atât de drăguţă!” Şi ca semn de iubire o sărută pe frunte. Dar deseori micuţa îi cere: “Ajută-mă să-mi fac temele”, şi primeşte acest răspuns: “Astăzi nu am timp, sunt foarte ocupată”. Sau, când surioara spune: “Ia-mă la plimbare cu tine”, primeşte acest răspuns: “Merg cu colegele mai mari, ne-ai deranja. Eşti prea mică”.

Cuvintele frumoase şi sărutările sunt un lucru bun, slujesc pentru exprimarea sentimentelor, dar sunt suficiente de unele singure? (S.J. Klimek)

d) Robert, zis “Ste”, era un băiat slab şi nervos, cu o faţă micuţă, inteligent şi deştept. Pe un caiet din clasele elementare, a trasat într-o zi un program de viaţă: “Când voi fi mare, voi face în aşa fel încât săracii să fie bogaţi. Ei trebuie ca şi noi să aibă dreptul la fericire. Trebuie să mă rog de fiecare dată când pot, dar dat fiind că nu pot fi bun doar rugându-mă, trebuie şi să mă angajez să fac totul pentru a deveni bun”. Când a scris aceste rânduri avea opt ani.

Mai târziu a studiat, a devenit pasionat de fotbal, a făcut carieră militară şi a fost trimis în India, în Afganistan, în Rusia. Dar sufletul lui era îndreptat spre tineri, spre băieţii pe care îi vedea antrenaţi în război.

Aşa se face că a gândit pentru ei Mişcarea Scout pentru “a împărtăşi cu copiii din toată lumea bucuria de a trăi”.

Robert Baden-Powell, în 1909, se aşeza astfel în fruntea multor copii aflaţi în căutarea instrumentelor păcii, fraternităţii, prieteniei şi, după ce a trăit cu ei timp de 30 de ani, pe patul de moarte spunea: “Amintiţi-vă de numeroşii prieteni cărora le-aţi întins mâna şi apăraţi împărăţia păcii lui Dumnezeu între oameni”.

e) În Avenida Gimenez, în inima Bogotei, capitala Columbiei, doi copii abandonaţi îmi cer pomană. Le dau ceva şi îi întreb dacă vor să mă însoţească până la episcop.

Pe drum ne întâlnim cu un om paralizat, mutilat, oribil, care cere pomană. Îmi lipseşte timpul ca să pot face măcar un gest. Moneda pe care abia le-am oferit-o băieţilor ajunge în mâinile acelui om întins în căruciorul de lemn.

“Este normal – mă previne copilul – el nu poate lucra, şi nici nu mai are nevoie de noi” (J. Bouchaud).

f) În tăcere, după predică, invitaţi-i pe copii să programeze un mic act de amabilitate sau de bunătate în familie, ca rod practic al participării la celebrarea euharistică.

pr. Pietro Righetto Ritul latin