Predici

Pilat l-a întrebat pe Isus: “Tu eşti regele iudeilor?” Isus i-a răspuns: “De la tine însuţi spui aceasta sau alţii ţi-au spus-o despre mine?” Pilat i-a răspuns: “Sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce-ai făcut?” Isus a răspuns: “Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, oamenii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar împărăţia mea nu este aici”. Pilat l-a întrebat din nou: “Aşadar, tu eşti rege?” Isus i-a răspuns: “Da, sunt rege! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul ascultă glasul meu”. (In 18,33-37)

Sărbătoarea lui Isus Cristos, Regele Universului încheie şi încununează anul liturgic, an care ne-a revelat în mod progresiv – în ritmul sărbătorilor şi al duminicilor de peste an – chipul şi lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în folosul nostru. Finalul anului liturgic ne-am aştepta să fie apoteotic, prezentându-ni-l pe Cristos tronând deasupra întregii creaţii având chipul plin de slavă şi de măreţie (aşa cum ne-ar lăsa să bănuim lectura întâi – Daniel 7,13-14). În realitate fragmentul evanghelic ni-l prezintă pe Isus stând în faţa lui Pilat şi atestând că este rege, dar că împărăţia lui nu este din lumea aceasta. Într-adevăr, Isus este rege. Atitudinea şi cuvintele sale tind să reveleze că este descendentul din familia lui David în care se împlinesc profeţiile “Servitorului suferind” (Is 53). Dar El este rege nu după aşteptările interesate ale mulţimii, ci în conformitate cu planul lui Dumnezeu, iar venirea sa în lumea nu are alt scop decât pentru a da mărturie despre adevăr (v. 37). De aceea Cristos intră în posesia “prerogativele” sale regale în momentul în care este ridicat de pe pământ (prin răstignire) (In 12,31); El îşi ia în stăpânire Împărăţia în momentul în care trece din această lume la Tatăl său (In 13,1). Este, aşadar, clar că Împărăţia sa nu este instaurată cu ajutorul armelor şi că nu are nevoie să fie apărată prin lupta oamenilor (v. 36). Şi, pentru că Împărăţia nu se fondează nici pe forţă şi nici pe violenţă, ea nu aparţine acestei lumi şi nu este destinată să dăinuie în această lume care trebuie să dispară într-o zi sau alta (1In 2,17), ci acelei lumi care va dăinui de-a pururi alături de Dumnezeu.

Cât despre adevărul pe care Isus Cristos vrea să-l reveleze, el nu trebuie perceput în sens filosofic aşa cum se aşteaptă Pilat, ci în sens biblic. Or, sensul biblic al termenului de adevăr este sinonim cu cel de fidelitate, mai ales fidelitatea lui Dumnezeu faţă de Legământul încheiat cu poporul ales şi faţă de cei care cred în El (Ps 89,2-4.25-27). Astfel, în chiar momentul morţii sale, Isus revelează că adevărul lui Dumnezeu şi fidelitatea lui nu au cunoscut nici o sincopă vizavi de om. În acelaşi timp, orice om care aparţine adevărului îi ascultă glasul (v. 37) şi devine nu membru Împărăţiei sale. El este din adevăr şi dă mărturie despre modul în care Isus, de-a lungul întregii sale vieţi, l-a revelat (In 8,45; 14,17; 17,8.14.17) aşa cum o face şi acum, cu tărie, în faţa lui Pilat (1Tim 6,13). De asemene, în orice moment al existenţei sale, martorul adevărului aparţine Împărăţiei vieţii pentru ca auzit cuvintele: Bine, servitor bun şi credincios… intră în bucuria Stăpânului tău (Mt 25,21.23; Lc 19,17).

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin