Start > Ritul bizantin > Bogatul și lăcomia

Bogatul și lăcomia

29 October 2009
3,779 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXII-a după Rusalii)

Dacă banul nu este o slugă pentru tine, va deveni stăpânul tău. Omul lacom nu poate fi proprietarul bogăției, ci bogăția îl stăpânește pe el” (F. Bacone).

Este ușor pentru un sărac să se încreadă în Dumnezeu, căci nu are nimic altceva în ce să creadă. Este greu pentru bogat să se încreadă în Dumnezeu, deoarece toate averile lui îi strigă: Încrede-te în noi!” (M. Bubber).

În toate timpurile s-a recunoscut farmecul, atracția pe care o are banul asupra omului bogat dar și faptul că îl împinge să devină lacom, zgârcit. Lăcomia lovește și bogații și săracii, pentru că izvorăște din sentimentul omului: “Lăcomia (zgârcenia) este iubirea exagerată de a poseda, de a avea în stăpânire” (Cicero).

Aristotel ne invită să fim moderați față de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână niște instrumente, mijloace care să fie în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim.

Omul care își lipește inima de bunurile materiale făptuiește o mare nedreptate: “Omul nedrept, necinstit este cel care dorește să aibă tot mai mult, el își va cheltui viața alergând și stând în compania bunurilor materiale. Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare. Astfel uită să ceară bunurile care sunt absolute și care sunt adevăratele bunuri pe care omul trebuie să le dobândească” (Aristotel).

Biblia atenționează omul să nu-și lipească inima de lucrurile materiale trecătoare. Omul se înșeală atunci când judecă: “Banul poate totul” (Ecclesiastul 10, 19); “Nu te osteni să ajungi bogat; nu-ți pune iscusința ta în aceasta. Oare vrei să te uiți cu ochii, cum ea se risipește? Căci bogăția face aripi, ca un vultur care se înalță către cer” (Pilde 23, 4-5); “Nu te încrede în bogățiile tale și nu spune: sunt autosuficient” (Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 5, 1); “Privegherea celui bogat topește trupul lui și grija lui strică somnul” (Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 31, 1).

Și lăcomia este un păcat capital, pentru că manifestă o dorință dezordonată de a câștiga tot mai mult, fără o reală necesitate. Lăcomia este dorința exagerată de a obține și deține bunuri materiale și astfel stă la baza tuturor păcatelor. Prin intermediul bogăției, un om câștigă posibilitatea de a înfăptui orice păcat, ca să-și satisfacă toate dorințele și plăcerile păcătoase. Atunci când un om strânge bogății pe baza faptului că “Banul poate totul”, lăcomia devine izvorul tuturor păcatelor (Sf. Toma).

Ceea ce face din lăcomie un păcat, nu este atât faptul că omul arată o preocupare specială pentru bani și pentru lucrurile materiale, ci faptul că le dă o valoare exagerată, devenind pentru el sinonimul stimei, păcii, siguranței, puterii… Omul lacom nu înțelege că astfel se păcălește, deoarece importanța sa ca persoană constă în ceva mult mai măreț: în faptul că este copil al lui Dumnezeu.

De fapt, omul lacom uită care este scopul vieții sale pe pământ: mântuirea și astfel își pierde libertatea, demnitatea și viața, atunci când se preocupă exclusiv de avere. De fapt, i se întâmplă exact pe dos față de ceea ce se aștepta: pierde pacea, liniștea, fericirea, familia, mântuirea. Pierde totul!

Din păcate, nu putem spune că în zilele noastre omul dezaprobă păcatul lăcomiei, deoarece societatea se bazează pe bani și evaluează totul în funcție de câștig. Azi omul a făcut din ban un “rege” care-i stăpânește inima și viața. Atenția pe care mass media o acordă vip-urilor confirmă această afirmație. Se pare că aceștia sunt noii “preoți” ai zilelor noastre, iar lumea face tot posibilul să-i urmeze.

În realitate, prestigiului economic și social li se alătură foarte rar o bogăție morală, spirituală și umană, la fel de mare. Rar, mass-media ne informează cu privire la prețul pe care aceste persoane l-au plătit pentru succesul lor. Ne pot ajuta câteva exemple în acest sens: Marco Aristotel Onassis, cel mai bogat om din sec. XX, Elvis Presley, Michael Jackson, Benito Mussolini, Adolf Hitler, Nicolae Ceaușescu, Giovanni Agnelli, cel mai bogat om din Italia, Luciano Pavarotti. Succesul momentan al acestor oameni le-a adus, pe lângă un sfârșit tragic și distrugerea a ceea ce un om poate avea mai sfânt pe pământ: familia. Mulți dintre ei ajung la sfârșitul vieții să fie distruși și din punct de vedere economic.

Foarte rar mass media îi întreabă pe acești oameni de succes, dacă ar recomanda și altora să-i urmeze și care este prețul psihologic și spiritual pe care l-au plătit ca să ajungă atât sus; dacă s-au folosit de mijloace ilegale și imorale pentru a se realiza și ce fapte bune vor face cu banii câștigați.

Omul care își pune speranța și încrederea în bani, făptuiește un fel de idolatrie care îl orbește și nu-i permite să înțeleagă cât de mult pierde la nivel social, familial-personal și spiritual. Ideea că lăcomia este bună și că bogăția garantează o viață plăcută și liniștită, este falsă. Mai jos vom explica de ce acest lucru.

Influențat de gândirea lui Carteziu, omul modern a început să se îndoiască de orice. Singurul lucru de care nu s-a îndoit, a fost banul. Azi omul caută banul cu toate puterile sale, convins de faptul că acesta îi poate deschide și garanta accesul peste tot în lume.

Să nu uităm că banul a fost inventat pentru a fi un instrument care să-i folosească omului la schimbul de mărfuri, la comerț. Depășindu-și atribuțiile, banul a invadat întreaga minte a omului și a inversat toate valorile. Totul se petrece în funcție de câștig. Banul nu mai este un fel de ajutor pentru om, ci un patron al omului.

Cei care caută să se îmbogățească cu orice preț, sunt de acord cu această mentalitate. Azi se încheie tot mai multe afaceri murdare. Omul se folosește de computer ca să intre în posesia banilor altora. Unii clonează carduri în acest sens, iar justiția nu îi poate ține sub control. Mai mult, cineva care fură miliarde prin intermediul computerului, primește o pedeapsă mult mai mică față de cel care sparge o bancă și fură câțiva bănuți.

Computerul introduce omul într-o lume virtuală și-i dă impresia că este vorba doar de un joc. Furtul nu este un joc! Consecințele sale sunt grave!

Fenomenologia zgârceniei

Filozofii și părinții bisericii nu condamnă dorința omului de a se îmbogăți, ci lipsa de măsură, exagerarea, care schimbă lucrurile din mijloace aflate la dispoziția omului, în scopuri pentru viața omului și astfel omul – din stăpân al lumii – devine sclavul lucrurilor din lume. Problema este că omul nu mai stăpânește, conduce lumea, ci materia, banul îl conduce pe el. Omul își pierde liniștea și fericirea, nu se mai bucură de lucrurile pe care le-a realizat, deoarece păcatul lăcomiei nu îi dă liniște, împiedicându-l să fie mulțumit.

Celui zgârcit nu îi plac lucrurile, ci este încântat de proiectele pe care le poate pune în practică cu ajutorul banului. Are multe posibilități să facă binele, dar nu le realizează… și aici stă perversiunea păcatului său. Din acest punct de vedere, avarul este exact opusul celui lacom. (Dacă lacomul gustă și consumă, zgârcitul doar adună și își admiră averea, cheltuind exagerat de puțin).

Lacomul ar vrea să cucerească, să stăpânească totul, dar astfel pierde lucrurile esențiale pentru binele vieții sale, devenind tot mai meschin, îngust la minte, mic la suflet, singur și nefericit, demonstrând veridicitatea proverbului: “Cel care se încrede în lucruri, devine ca și ele”.

Zgârcenia (cunoscută ca și lăcomie) își arată fața în fapte ca: uciderea concurentului, omul devenind bolnav după muncă, expert în înșelătorii, sau implicat în jocuri de noroc… Această iubire de bani ne provoacă mult rău -nouă și altora- fie fizic, fie psihic. Acesta este paradoxul lăcomiei: ea urmărește dezvoltarea plăcerii prin intermediul achiziționării a tot mai multor bunuri, fapt ce îi cauzează omului o tot mai mare neplăcere și nefericire (S. Schimmel). Zgârcenia îi lovește mai tare pe cei bogați, care în ciuda averii lor, se simt tot mai săraci și nefericiți. În acest sens sf. Ambrozie amintește exemplul regelui Acab, care dorește să intre și în posesia singurei vii a lui Naboth. Naboth deși avea numai acea vie, era fericit și nu dorea nimic de la rege (cfr. 1 Regi 21, 1-29). Prin urmare, cine este bogatul și cine este săracul? Cine este nefericitul și cine este fericitul, se întreabă Sf. Ambrozie?

Dacă suntem atenți, nu nevoia îl împinge pe bogat să fie lacom, ci puterea. El speră că, cu cât va câștiga mai mult, cu atât va putea face ce dorește cu viața sa, eliminând senzația de nesiguranță din sufletul său și dependența de alții, protejându-se de calamități și de Dumnezeu. “Cu timpul acest păcat orbește omul și-l împinge să facă cele mai mari rele, numai să poată câștiga tot mai mult” (Cucci, p. 174). Bogatul se înșeală că va putea prin bani, să controleze orice aspect al vieții.

Dostoevski, în “Frații Karamazov”, descrie mizeria umană și spirituală la care îl împinge zgârcenia (lăcomia) pe om: este vorba de o bătrână căzută în Iad, căreia Dumnezeu hotărăște să îi mai dea o șansă, deoarece în viața ei, ea a dat o ceapă unui cerșetor. Astfel îi trimite o ceapă – legată cu un fir de ață – ca să o tragă în Rai. Celelalte suflete se prind de ea, dar ea se zbate să le alunge, până când ața se rupe. Astfel se pierde pe sine și pe cei cu care nu a vrut să fie împreună în Rai. Aceasta este tragedia zgârcitului. El se teme că va trebui să împartă cu alții lucrurile pe care le are. Strânge în brațe averea sa, fără să priceapă că tocmai în aceasta constă distrugerea, falimentul său. Omul lacom este preocupat de două lucruri: sporirea bogăției și frica de a o pierde. Posibilitatea de a se îmbogăți și frica de a pierde sunt gânduri care ocupă și subjugă mintea omului, chiar mai puternic decât alcoolul și drogurile. Ultimele au un efect limitat, pe când zgârcenia (lăcomia) are un efect nelimitat, fiind o boală sufletească.

Cel lacom se folosește de Dumnezeu – ca de un instrument – rugându-L să câștige tot mai multe bogății, să aibă o viață sigură, fără riscuri, fără să trebuiască să se încreadă în nimeni. Lăcomia este un păcat împotriva lui Dumnezeu, deoarece omul abandonează bunurile cerești în favoarea bunurilor pământești. Un astfel de om iubește mai mult banul, decât pe Dumnezeu. Lăcomia arată o dezordine în sentimentele interioare, deoarece omul, în loc să-și iubească viața și familia, iubește mai mult câștigul bunurilor materiale.

Cel lacom caută să își justifice comportamentul afirmând cât bine ar putea face cu averile sale… De fapt, el caută în lucrurile materiale acea pace, siguranță și liniște care însă, pot veni numai de la Dumnezeu. El simte că faptele sale îl laudă: “Iată ce multe ai făcut! Iată cât de bine te-ai descurcat! Iată cât de bine ți-ai folosit capacitățile!” Un astfel de om nu se mai recunoaște ca fiind o creatură limitată și nevoiașă (de ajutor). Pretinde că s-a mântuit singur și nu mai are nevoie nici de Dumnezeu. El caută bunurile materiale ca să îi umple golurile din suflet. Aici este marea greșeală a bogatului din Evanghelia de astăzi: uită că numai Dumnezeu îl poate mântui. Amin.

Ritul bizantin