Predici

1. Introducere

M-am detaşat de tot ce aveam şi am început totul de la zero. Dacă vrei să fii mare, trăieşte în umilinţă; dacă vrei să fii bogat, trăieşte în sobrietate; dacă vrei să fii drept, trăieşte animat de dragoste; dacă vrei să fii înţelept, trăieşte în adevăr; dacă vrei iubire, dăruieşte iubire: aici începe veşnicia! (G. Morandi).

Copiii se ceartă deseori… Şi apostolii s-au certat. Fiţi atenţi la lectura Evangheliei, apoi îmi veţi spune motivul.

2. Tema

Cine este cu adevărat creştin? Cine este, într-adevăr, “ucenic al lui Isus”? Ne-o spune însuşi Isus: “Cel care vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru, cel care vrea să fie primul între voi să fie slujitorul tuturor”.

3. Mesajul zilei

Visele noastre sunt pentru “când vom fi mari”.

- Când voi fi mare voi fi om de ştiinţă, scriitor, astronaut, fotbalist, cântăreţ etc.

- Vreau să câştig, să am succes, să fac carieră, să fiu primul la joacă, la bani, la şcoală etc.

Şi apostolii visau locuri de onoare în împărăţia lui Isus, atât de mult încât se certau…

În schimb, Isus ce dorea?

- Planul lui era acesta: “Vreau să împlinesc voinţa Tatălui, vreau să le duc oamenilor iubirea, vreau să mântuiesc omenirea”.

- De aceea, Isus vesteşte tuturor iubirea, le spală ucenicilor picioarele, se jertfeşte până la moarte.

În lumea noastră, care nu gândeşte ca Dumnezeu, la câte titluri se ţine cu orgoliu: cavaler, comandant, excelenţă, eminenţă, preşedinte, director.

- Toţi vor primele locuri; toţi vor să reuşească, să facă o carieră, să aibă succes.

- În schimb, Isus, care gândeşte ca Dumnezeu, la cina de taină, după ce le-a spălat picioarele ucenicilor săi, spune: “Voi mă numiţi Învăţător şi Domn, şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, am spălat picioarele voastre, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. V-am dat exemplu ca să mă urmaţi” (In 13).

Adevăratul creştin, adevăratul ucenic este cel care, asemenea lui Isus, devine slujitor din iubire, până la moarte.

4. Exemple

a) Asemenea lui Isus, creştinul nu alege să primeze.

Un copil se juca “de-a preotul” împreună cu un copil de aceeaşi vârstă cu el, pe scara casei lui. Totul a mers bine până când micul lui prieten, sătul să fie doar ministrant, a urcat pe o treaptă mai sus şi a început să predice.

Copilul “preot” natural l-a certat imediat:

- Doar eu pot predica! Tu nu. Este partea mea. Strici jocul, eşti un rău!

Chemată, mama a intervenit şi i-a explicat copilului că, pentru a fi primitor, trebuia să îi permită şi celuilalt să predice.

În acel moment, copilul s-a îmbufnat puţin, apoi, luminându-se, a urcat pe o treaptă mai sus şi a răspuns:

- Bine, el poate continua să predice, dar eu o voi face pe Dumnezeu (B. Ferrero).

b) A deveni mari înseamnă a învăţa slujirea.

Părinţii tăi conduc o casă, şi totuşi sunt cei care sacrifică cea mai mare parte a timpului pentru slujirea familiei. Poruncesc pentru a-şi îndeplini datoria de slujire.

Abia te născuseşi şi toţi se plecau în faţa ta şi se puneau în slujba ta. Tu nu câştigai nimic, nu erai bun de nimic, şi totuşi era suficient ca tu să scoţi un scâncet că imediat veneau toţi la tine.

Acum eşti mare? Cât timp nu contribui la binele familiei tale, eşti un copil. A deveni mare şi, în calitate de creştin, înseamnă a învăţa să slujeşti cu iubire. De aceea a fost instituit sacramentul Mirului.

Să punem în practică o hotărâre bună: să facem un mic serviciu în casă, în biserică sau în parohie.

pr. Pietro Righetto Ritul latin