Start > Ritul bizantin > A săracului Lazăr

A săracului Lazăr

10 October 2009
1,117 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a V-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXII-a după Rusalii)

Ne aflăm în fața unei frumoase învățături morale pe care Isus o lasă creștinilor, imortalizând două tipuri de oameni prezenți mereu în istoria omenirii. Unul este înconjurat de bunuri materiale de care este profund atașat, reprezentându-i pe cei care nu reușesc să se ridice la condiția de om în deplinătatea actelor umane și se izolează din egoism față de aproapele, rămânând în fantasmele și strălucirea iluzorie a lumii. O asemenea persoană nu are un nume propriu: este «bogatul», unul din cei mulți care se condamnă pierzării. Al doilea este drag lui Isus pentru că este sărac și singura lui încredere este în Dumnezeu; este un «prieten» al Mântuitorului, ca unul din cei apropiați, fapt pentru care este numit «Lazăr». Și prin «Lazăr» înțelegem pe cei care își trăiesc viața acceptându-și condiția, fiind oameni în adevăratul sens al cuvântului, în orice încercare a vieții.

Bogatul se îmbrăca în veșminte de mare preț, bucurându-se în toate zilele, în chip strălucit, cu prietenii lui. Acest bogat nu se gândește la Dumnezeu, la sufletul său nemuritor, la răspunsul în fața Judecății lui Dumnezeu, sau la viața veșnică. Se folosea de toate bunurile lumești de parcă unica realitate este aici, în lumea trecătoare.

Lazăr reprezintă chipul întregii nevoi: nu are deasupra capului un acoperiș și se află la poarta «bogatului», depinzând de capriciile puterilor lumii profane. Corpul său era acoperit cu bube, era atât de neputincios, că nu era în stare să alunge câinii, care-i lingeau rănile dureroase și era atât de flămând, încât dorea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Săracul Lazăr mânca cu plăcere astfel de bucăți de pâine murdare, căzute de la masa bogatului, dar nici pe acestea nu avea cine să i le dea.

În ochii lumii, bogatul este fericit căci are parte de o viață demnă, are totul îndeajuns și trăiește în lux. El ar putea spune împreună cu bogatul căruia i-a rodit pământul din plin: «Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani! Odihnește-te, mănâncă, bea, fericește-te» (Luca 12, 19). Pentru oamenii de rând săracul Lazăr este de compătimit, deoarece el este flâmând, bolnav, fără adăpost și părăsit de toți.Viața a trecut repede, a venit moartea atât pentru săracul Lazăr, cât și pentru cel bogat. Atunci s-a produs marea schimbare. Bogatul se afla în flăcările infernului, suferind chinuri mari, iar săracul Lazăr se bucura de fericirea Cerului. Bogatul, lipsit de caritate, a devenit cerșetor, strigând cu putere:«Părinte Avraame, ai îndurare de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie» (Luca 16, 24). Meritul lui Lazăr este acela că a suferit pe pământ toate neajunsurile și suferințele, punându-și speranța în Dumnezeu. Dacă a ajuns în Cer, înseamnă că sufletul său a fost o avere nevăzută pentru cei din jurul său. Ce semnificație are această parabolă pentru zilele noastre? Dumnezeiescul Mântuitor ne învață că viața pe pământ este o pregătire pentru eternitate, «Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să vină»(Evrei 13, 14). În același timp, Isus ne amintește că fericirea pe pământ trece repede. Bogăția, plăcerile, luxul, trec și numai lucrurile de caritate au valoare veșnică. În viața eternă, dreptatea va domina, iar adevărul și virtutea va triumfa. Chiar și «Un pahar de apă rece», oferit semenului va fi recompensat (Matei 10, 42). Ce se va semăna pe pământ, aceea se va culege în eternitate. De aceea Avraam s-a adresat bogatului: «Adu-ți aminte că ai primit cele bune ale tale în viața ta și Lazăr asemenea pe cele rele; iar acum aici, el se mângâie, iar tu te chinuiești» (Luca 16, 25). Această pildă reprezintă o mângâiere pentru toți cei care suferă diferite neajunsuri și-și poartă crucea cea grea, căci atunci când vor trece din lumea aceasta la Dumnezeu, El: «va șterge fiecare lacrimă din ochii lor» (Apocalipsa 21, 4).. «Fericiți cei îndurători, că aceia îndurare vor afla»,- a spus Isus Hristos (Mt. 5, 7). Noi ne adresăm lui Dumnezeu: Dă-ne Doamne, de aceea suntem datori să repetăm aceeași lucrare de caritate atât pentru semenii noștri, cât și pentru cei care au nevoie de ajutor. Hristos, Mântuitorul nostru, spune: «Tot, ce ați făcut unuia dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut»(Matei 25, 40).

Bogatul îl imploră pe Avraam: «Părinte Avraame, trimite-l pe Lazăr la casa tatălui meu; căci eu am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin» (Luca 16, 27-28). Avraam i-a dat un răspuns înțelept: «Au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei» (Luca 16, 29). Legea lui Moise este de ajuns pentru mântuirea celor care au trăit până la Hristos, iar legea lui Dumnezeu, adânc implementată în sufletele fiecărui om, este de ajuns pentru a crea valori spirituale «care nu se perimează» și îl conduce în Cer. Profețiile s-au împlinit, însă puțini au avut puterea de a recunoaște Adevărul. Frații bogatului refuză și Legea lui Moise și Legea naturală, sădită de Dumnezeu în adâncul sufletului, astfel încât nici Învierea lui Isus nu o primesc. Bogatul și frații săi nu au credință… «Nu, Părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor converti». Avraam i-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și de profeți, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți» (Luca 16, 31).

Un alt Lazăr, prietenul Domnului, apare în Noul Testament ca un discipol al Său. Acest Lazăr va cunoaște moartea și învierea, devenind un semn viu și mărturie a Învierii lui Isus și a învierii morților în timpurile de apoi. «Bogații nu au primit mântuirea»: când Hristos l-a înviat pe Lazăr din morți, în Betania, «Atunci s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci din cauza lui mulți dintre iudei mergeau și credeau în Isus», mărturisește Evanghelistul Ioan (12, 10 -11).

Credința, speranța și iubirea față de Dumnezeu sunt bunuri care nu-și pierd valoarea nici în Cer și nici pe Pământ. Bogați sau săraci în această lume, puternici sau pribegi, înțelepți sau slabi, suntem chemați să trăim aici pe pământ ca oameni în deplinătatea umanității noastre, pentru a strânge adevărata comoară care este în Ceruri.

Rugăciune

O, Dumnezeule, bunătatea și veșnica Ta voință nu caută și nici nu dorește altceva, decât sfințenia noastră, și nu acceptă, ca satana, să se năpustească asupra noastră pentru a-i persecuta pe oameni, tocmai pentru aceea, ca să se arate în noi virtutea iubirii și a adevăratei înțelepciuni, ca prin aceasta iubirea imperfectă, să devină perfectă.

Învață-ne, o, Dumnezeule, să Te iubim pentru Tine însuți, pentru că Tu ești cea mai mare și veșnică bunătate, iubirea demnă de a fi dobândită, iar pe semenii noștri să-i iubim pentru Tine, nu pentru propriul nostru folos, ci pentru aceea că sunt ființe iubite pe care le-ai chemat la existență, o, Preaînaltă și veșnică Bunătate. Învață-ne să-i servim, în ceea ce ei nu pot să-Ți servească.

Fă iubirea noastră perfectă. Căci atunci când iubirea este perfectă, nu încetează să iubească și să servească, chiar și atunci când ea se împărtășește de nedreptăți și amărăciune; de asemenea și atunci când nu află satisfacție și plăcere în semeni, străduindu-se mai întâi de toate să-ți placă Ție. Amin.

(După Sfânta Ecaterina de Siena)

Ritul bizantin