Start > Ritul bizantin > Pilda Semănătorului

Pilda Semănătorului

10 October 2009
1,742 afișări

Deseori cuvântul omului joacă un rol important în viața fiecărei persoane. Nu o singură dată doar un simplu cuvânt adresat cu afecțiune, în timpul suferințelor, al experiențelor neplăcute sau disperării poate să constituie un balsam binefăcător pentru sufletul îndurerat și să rămână spre amintire pentru mulți ani.

Cuvântul atotputernic al lui Dumnezeu nu poate fi comparat cu nimic. «Cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și a spiritului», – spune Sfânta Scriptură (Evrei 4, 12). Sfântul Pavel numește cuvântul lui Dumnezeu «Sabie spirituală»(Efeseni 6, 17).

Iată un om tânăr care se numea Saul mergea din Ierusalim spre îndepărtatul Damasc, pentru a-i prinde și a-i pedepsi pe creștini cu moartea. Pe drum i-a apărut pe neașteptate o lumină cerească și a auzit cuvintele: «Saule, Saule, de ce Mă prigonești?»(Fapte 9, 4). Cuvintele lui Isus au schimbat sufletul, inima și întreaga viață a lui Saul. Din cel mai aprig dușman al creștinilor a devenit “Vasul cel ales”, rămânând posterității marele Apostol Pavel.

Isus Hristos trece pe străzile orașului și vede un om, numit Matei, care ședea într-un loc de unde aduna dările poporului. Isus i-a spus: «Vino după Mine» (Matei 9, 9). Matei a renunțat la serviciul său de vameș, la casa, rudele și prietenii lui și a devenit Apostolul lui Hristos. Scurtele cuvinte: “Vino după Mine” au schimbat complet viața lui Matei.

Și altă dovadă a puterii Cuvântului: în Betania, un om mort de patru zile se afla în mormânt. Isus Hristos S-a apropiat de mormânt și a strigat cu voce puternică: «Lazăre, ieși afară»(Ioan 11, 43). Lazăr cel mort a înviat și a ieșit afară din mormânt. Cât este de puternic Cuvântul lui Dumnezeu!

În ziua Coborârii Spiritului Sfânt, Petru a predicat prima dată în viața lui Cuvântul lui Dumnezeu și trei mii de ascultători s-au botezat, au devenit discipoli ai lui Hristos (Fapte 2, 41). Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu a dobândit lumea pentru Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu are o asemenea putere, încât acesta chiar și pe cei mai mari păcătoși îi cheamă la penitență, convertire și sfințenie.

Se poate naște întrebarea: “De ce în aceste timpuri nu putem vedea în jurul nostru reușita predicării Evangheliei, Căci în fiecare duminică și sărbătoare în biserici se citește și se predică Cuvântul lui Dumnezeu. Predicatorii explică cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul radioului, al televiziunii și totuși de ce nu este vizibilă influența personală a Cuvântului asupra vieții creștinilor? De ce mulți creștini se opresc doar la suprafața sensurilor Cuvântului și nu ajung să-L trăiască ? Pentru că multe milioane de creștini nu permit Cuvântului lui Dumnezeu să pătrundă în inima lor. În pericopa de astăzi Isus explică că sămânța, Cuvântul lui Dumnezeu, cade lângă drum sau pe pietre, sau printre spini și tocmai de aceea nu poate să fructifice. Există trei categorii de ascultători, care nu se folosesc de cuvântul lui Dumnezeu.

În primul rând, sunt creștinii nepăsători. Aceștia sunt aceia care au ascultat atent în Biserică Evanghelia și cuvântul predicării, dar se gândesc imediat la altceva. Ei nu se interesează de problemele care privesc sufletul și viața eternă. Ignoranța nu aduce foloase sufletului.

Există creștini cu inima împietrită și rece, asemănători cu solul pietros, în care sâmânța cuvântului lui Dumnezeu nu poate prinde rădăcini.

Sunt creștini cuprinși așa de mult de grijile acestei lumi, încât nu se mai gândesc la viața spirituală, nu se mai gândesc la nemurirea sufletului.

Mai există însă și suflete, care «cu inimă curată și bună ascultă cuvântul, îl păstrează și fructifică întru răbdare»(cf. Luca 8, 15), iar într-o astfel de categorie de ascultători ai cuvântului lui Dumnezeu suntem datori să ne aflăm și noi. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie meditat, trebuie primit în inimă și trebuie trăit. În primele secole ale creștinismului, credincioșii se grăbeau să participe la serviciile divine și ascultau cu bucurie predicile, care țineau uneori un timp îndelungat. În timpurile noastre predica, care nu ține mai mult de cincisprezece minute, deja este prea «lungă», iar ascultătorii privind la ceas devin nerăbdători așteptând momentul final rostit de preot: «Amin».

Apostolul Iacob ne oferă următoarea învățătură: «Faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale: s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era» (Iacob 1, 22-24). Să nu uităm, Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, este scris pentru fiecare dintre noi. Ascultând predicile, suntem datori să ni le însușim propunându-ne să facem totul pentru binele nostru sufletesc.

Vestitul general francez Bernel fusese crescut păgânește. El era deja colonel când își făcu întâia cuminecare; din acel moment fu creștin de toată lauda și se cuminecă în fiecare zi. Într-o adunare militară povesti cele ce urmează: “Fiind colonel în garnizoană la Montpellier, am fost invitat să cinez la Excelența sa Episcopul. După cină am avut o întrevedere cu el. I-am spus că încă nu mi-am făcut prima cuminecare. Episcopul se însărcină să-mi dea instrucția necesară, să mă pregătească și să-mi dea Preasfântul Sacrament. În acea zi am luat hotărârea de a mă cumineca în fiecare zi. Și mulțumită Domnului, n-a trecut nici o zi de atunci, fără să mă fi cuminecat; și eu atribui acestor cuminecări succesul pe care Dumnezeu mi-l dă în faptele mari ce le întreprind. Aș vrea să-mi descoper secretul lumii întregi, ca să îndemn și pe alții să facă la fel.

Și ce trebuie pentru așa ceva? Să fii în statul grației… Și nu e, oare,convenabil să trăiești în statul grației? Și dacă din întâmplare, ai făcut o greșală, n-ai la îndemână tribunalul penitenței, nefiind acesta stabilit decât numai pentru așa ceva? E o mare greșală să crezi că ai făcut mai bine un lucru, pentru că-l faci rar”.

Hristos ne învață: «Fericiți cei, care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el» (Luca 11, 28). Dumnezeu i se adresează Profetului Ieremia spunându-i: «Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan, care sfărâmă stânca» (Ier. 23, 29). Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea unui foc mistuie în suflete răutatea și îndeamnă spre părere de rău, spre convertire. Cuvântul lui Dumnezeu, ca un ciocan sfarmă stânca viciilor dătătoare de păcate și atrage sufletul omului spre Hristos Dumnezeu. Milioane de păcătoși și-au schimbat viața devenind adevărați creștini, primind Cuvântul semănat în inimi și îngrijindu-l ca să fructifice pe deplin. Pentru a arăta omului, istoriei mântuirii că sensul parabolelor este la îndemâna tuturor și se cere doar simpla acceptare și trăire, Isus Hristos deseori își încheia predicile sale cu acele cuvinte care sunt la fel de actuale și pentru noi, oamenii contemporani: «Cine are urechi de auzit, să audă» (Luca 8, 8).

Rugăciune

O, Cuvinte al lui Dumnezeu… Te iubesc. Tu mă atragi. Tu ai venit pe pământ pribeag, ai vrut să suferi și să mori, pentru a ridica sufletele noastre până în sânul Preasfintei Treimi. Ridicându-te spre lumina de nepătruns în care ai locuit, ai vrut să rămâi în această vale de lacrimi, ascuns sub chipul pâinii…Tu vrei să mă hrănești cu dumnezeirea Ta, pe mine, o făptură sărmană care ar fi fost nimic dacă privirea Ta dumnezeiască nu m-ar fi înzestrat cu darul vieții.

O Isuse! Tu ne-ai iubit cu o nespusă noblețe… iar în semn de recunoștință față de generozitatea Ta, fie ca inima mea să nu se despartă niciodată de Tine, iar încrederea să-mi fie neclintită. Amin.

Ritul bizantin