Predici

Iubiţi credincioşi,

Pericopa evanghelică de azi conţine un avertisment al lui Isus adresat ucenicilor cu privire la ură şi la refuzul lumii, lucruri pe care ei vor trebui să le înfrunte.

Dacă nota distinctivă a comunităţii creştine este iubirea, acum Maestrul prezintă celor care au ales să-L urmeze ceea ce caracterizează lumea care îl refuză: ura. Domnul avertizează şi explică această ură a lumii formulând-o ca şi pe o judecată.

Ura lumii faţă de comunitatea creştină este logica şi consecinţa unei alegeri de viaţă: ucenicii Evangheliei nu aparţin lumii şi aceştia nu pot accepta pe cei care se opun principiilor lor şi alegerilor lor.

Credincioşii, din cauza alegerii de viaţă pe care o fac în favoarea lui Cristos, sunt consideraţi străini şi duşmani.

Existenţa lor este o acuză continuă la operele perverse ale lumii şi un reproş elocvent pentru cine face răul. De aceea omul credincios este urât şi respins.

Dar cum se va manifesta ura lumii împotriva ucenicilor? Prin persecuţiile pe care creştinii le vor suporta în numele lui Cristos.

Dar nu sunt aceste probe cele care ar putea să descurajeze ucenicii pe drumul de credinţă şi în misiunea lor de evanghelizare.

Chiar şi Domnul a experimentat neînţelegerea şi refuzul lumii până în clipa în care a murit. Mai mult, persecuţia şi suferinţa sunt o condiţie a măririi pe care întreaga comunitate creştină trebuie să o împărtăşească împreună cu Mântuitorul.

Soarta ucenicilor este indicată de soarta lui Cristos: dacă acesta a fost persecutat, şi prietenii săi vor fi persecutaţi, dacă acesta a ascultat, şi ai săi vor fi ascultaţi (Io. 15,20).

De aceea nu trebuie să ne mirăm atunci când găsim în jurul nostru indiferenţă sau ostilitate, atunci când vrei să trăieşti conform propriilor convingeri de credinţă.

Nu trebuie să te deprimi dacă mijloacele de comunicare socială sunt adeseori luate în râs în confruntarea cu stilul de viaţă creştin sau când exprimându-ţi convingerile tale, eşti privit ca învechit, lumea considerându-te că aparţii unei ere trecute căreia i s-a spus de mult “adio”.

Nici o neliniştire: este un semn că eşti credincios lui Cristos cel persecutat şi cuvântului său de pe cruce. Nu trebuie să intri în criză dacă mulţi nu gândesc ca adevăraţi ucenici ai lui Isus.

Există o inactualitate a credinţei, care este perenă, ce trebuie căutată în suferinţă, care constă în apelul la cruce, la sacrificiu, la a şti să iubeşti. Nu trebuie, deci, să acoperi mărturia ta, nici să cobori nivelul cerinţelor Cuvântului Evangheliei, nici să laşi să fie acoperit cu tăcere ceea ce este compromiţător şi nepopular.

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie, supranumit Izvorâtorul de mir, pe care îl sărbătorim astăzi, este unul din nesfârşitul şir al acestor eroi ai credinţei, care şi-au mărturisit cu tărie şi fără compromis credinţa în Cristos, pe care au pecetluit-o cu tributul sângelui, preferând astfel să-şi piardă această viaţă, decât să se despartă de Maestrul şi Mântuitorul lor şi, astfel, şi-au primit, în Cer, cununa de martir.

Conform tradiţiei, Sfântul Dimitrie era diacon şi a trăit în epoca împăratului Maximian, prin veacul al IV-lea, în Tesalonic, unde a şi fost martirizat prin străpungere cu lancea, din ordinul împăratului, pentru faptul că, nu numai se declarase creştin, ci, în închisoare fiind, a binecuvântat şi a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe creştinul Nestor, care îi ceruse aceasta spre a putea birui pe păgânul Lie, care trăia la curtea împăratului şi sfida, cu forţa lui extraordinară, pe toată lumea, provocând-o la luptă. Învingându-l pe Lie, Nestor, drept răzbunare din partea împăratului, a fost martirizat odată cu Dimitrie, protectorul său. Pentru minunile săvârşite după moarte, Dimitrie a primit titlul de mare martir, iar pentru că din moaştele lui a izvorât multă vreme un mir vindecător, el a fost numit Izvorâtorul de mir. Biserica noastră răsăriteană îi sărbătoreşte martiriul azi, 26 octombrie, sărbătoare ce îşi are originea încă în veacul al IV-lea, Sfântul fiind venerat, încă de pe atunci, în mod deosebit, pentru sfinţenia şi minunile întâmplate prin mijlocirea Lui.

Iată-l aşadar pe Sfântul martir Dimitrie, proclamând şi el, ca toţi sfinţii, prin pilda vieţii sale, acelaşi unic stil de viaţă demnă de un adevărat creştin: trăirea integrală, fără concesii, fără compromisuri, absolută, a Evangheliei. El a înţeles că orice se poate târgui: avere, carieră, haine şi podoabe vestimentare, libertate şi durere, însă Dumnezeu, credinţa, sufletul, mântuirea, iadul şi raiul – acestea nu se pot târgui, iar cine încearcă s-o facă, pierde totul. De aceea, sfântul, conştient că Dumnezeu, care ni S-a dat pe Sine în întregime, refuză să primească de la noi o inimă împărţită, a dăruit totul şi, astfel, el a câştigat Totul, căci în schimbul vieţii muritoare, oferită ca mărturie a credinţei şi iubirii faţă de Cristos, a primit de la Cristos premiul vieţii nemuritoare, potrivit făgăduinţei Lui: “Pe cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Gh. Neamţiu)

Dar – s-ar putea cineva întreba – oare numai murind pentru Cristos devenim creştini adevăraţi, mărturisitori ai Lui?

Ajută-mă, Doamne, să trăiesc aşa cum vrei Tu în mijlocul dificultăţilor provocate de ostilitatea lumii. Ajută-mă să nu am teamă de a fi mărturisitor al tău, dar ajută-mă şi să nu fiu judecător prea sever al celor care îmi pun obstacole.

Ajută-mă, înainte de toate să înţeleg greşelile mele, ocaziile pe care, poate, le-am dat eu, neîmplinirile mele. Ostilitatea poate să fi venit şi din cauza insuficienţei mele. Şi acest lucru trebuie să-l iau în considerare.

Ajută-mă să înfrunt cu curaj toate reacţiile care vin din faptul că eu spun ceea tu ai fi zis, că fac ceea ce tu ai fi făcut.

Ajută-mă să nu-mi fie niciodată teamă să-mi fac un examen de conştiinţă, să nu nesocotesc mesajul tău şi mărturia pe care trebuie să o dau în numele tău. Amin.

pr. Olimpiu Todorean Ritul bizantin