Predici

Din conţinutul pericopei observăm că cei care îl însoţeau pe tânărul decedat nu-I cer lui Isus ajutorul. Este Domnul care cunoaşte necazul din inima omului şi intervine, arătând că a venit în lume să vindece, să mângâie şi să dăruiască mântuirea tuturor oamenilor. La lumina conţinutului Evangheliei din această duminică, putem spune că minunile sunt semn al puterii lui Dumnezeu şi izvorăsc din mila Domnului pentru om. Dumnezeu – făcut om – simţind milă şi durere pentru starea decăzută a omului, intervine şi-l învie.

După exemplul lui Isus, participăm şi noi la durerile fraţilor noştri? Căutăm să le alinăm? Isus ne cheamă să fim mai atenţi faţă de necazurile fraţilor noştri, dacă dorim să înviem.

În aparenţă, Isus călătoreşte fără o destinaţie precisă. De fapt, Domnul se face prezent, pe neaşteptate, acolo unde este mai mare nevoie de El. Isus care vede şi are milă, este icoana Dumnezeului îndurător, care se înduioşează de om, fiul Său pierdut. Numai percepând această calitate a lui Dumnezeu, omul poate trece de la frică, la încredere în Domnul şi de la moarte la viaţă.

Fiecare om trebuie să ştie cum Dumnezeu, în Isus, pătimeşte şi moare cu noi, pentru a ne elibera de moarte. Cuvântul Său care din nimic a făcut tot universul, învie viaţa din moarte. Biruind moartea, Isus ne eliberează de frica noastră cea mai mare: teama de moarte (cfr Eb 2,14-15).

Fraţilor! La poarta oraşului Nain se întâlnesc două alaiuri: cel al lui Isus, care intră în oraş şi dă viaţă şi cel a văduvei, care însoţeşte moartea, îndreptându-se spre ieşirea din oraş, către cimitir. Mulţimea care era cu această văduvă, putea să o mângâie cât de cât, dar nu avea puterea să-i rezolve problema. Isus care spusese: “Fericiţi care acum plângeţi, căci veţi râde” (Lc 6, 21), dăruieşte în mod concret îndurarea Domnului celor care plâng şi se tânguiesc. Dumnezeu inaugurează Împărăţia Sa arătându-şi mila faţă de cei necăjiţi.

Învierea tânărului demonstrează puterea lui Isus şi darul gratuit al milei lui Dumnezeu pentru om. Evanghelia ne învaţă că puterea Domnului este întotdeauna în slujba milei faţă de oameni, fiind o putere care izvorăşte din iubire: este o putere în favoarea vieţii. Astfel Isus arată bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de poporul Său, împlinind profeţia lui Zaharia: “Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că l-a cercetat şi înviat pe poporul Său, dăruindu-ne un Mântuitor puternic din neamul lui David, slujitorul Său,… ca să dăruiască viaţa celor care sunt în întuneri şi în umbra morţii” (Lc 1, 68-69. 79).

Învierea tânărului şi restituirea lui mamei sale sunt simbol al Misterului Pascal al lui Isus, care este dăruit Bisericii. Prin minunea săvârşită, Isus arată ucenicilor Săi că este Stăpânul vieţii şi al morţii, iar prin patima şi jertfa Sa dăruieşte tuturor oamenilor viaţa veşnică. Astfel mesajul mântuitor al lui Isus răspunde pe deplin dubiilor şi temerilor omului modern cu privire la sfârşitul vieţii pământeşti.

Evanghelia relatează faptul că apropierea lui Isus biruie moartea şi redă viaţa! Prin urmare, puterea lui Isus învinge orice energie negativă şi distrugătoare!

Un tânăr mort… fiul unei văduve. Orice speranţă pare ucisă pentru totdeauna. Nu se mai poate face nimic: nici pentru tânăr, nici pentru acea văduvă. Însă ceea ce este cu neputinţă oamenilor, este cu putinţă lui Dumnezeu. Isus intervine, iar Cuvântul Său îl restituie pe tânăr, mamei sale, adică Isus dă fraţi şi surori celor care sunt singuri şi fără speranţă, asemenea multor oameni din zilele noastre.

Această Evanghelie nu aparţine trecutului: înaintea necazurilor care ne înconjură şi ne ucid viaţa, Isus ne cheamă: “Ţie îţi zic: ridică-te” şi trăieşte. Mergi pe cărarea către mama ta, către părinţii tăi şi fii un sprijin iubitor pentru bătrâneţile lor.

Isuse! Iartă-mă te rog pentru momentele în care nu l-am ajutat pe cel slab, nu m-am apropiat de cel abandonat, nu am fost solidar şi nu mi-a fost milă de cel care trecea printr-o mare durere, nesocotind exemplul Tău. Amin.

pr. Mihai Tegzeş Ritul bizantin