Start > Ritul bizantin > Iubiti pe vrajmasii vostrii, faceti bine celor ce va urasc

Iubiti pe vrajmasii vostrii, faceti bine celor ce va urasc

2 October 2009
1,750 afișări

Autor: pr. Vasile Rob
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XIX-a după Rusalii)

Un scriitor rus, in cartea sa “Viata lui Cristos”, referindu-se la porunca iubiri vrajmasului scrie: “Fiecare persoana care face raul… este suficient de pedepsita pentru raul pe care l-a facut… pentru ca, prin aceasta, s-a indepartat de Dumnezeu… este ca o persoana pe care vrei sa o arunci in foc, dar vezi ca ea, deja, arde!”

Mantuitorul nostru numeste iubirea ceea dintai si cea mai mare porunca, in care se cuprinde “toata legea si toate profetiile” Motivelel pentru care trebuie sa ne iubim dusmanii sunt: ei sunt cei care au nevoie de iubire; doar iubirea are forta necesara pentru a transforma un dusman intr-un prieten; numai iubirea reuseste sa sparga cercul vicios al dusmaniei; daca raspundem uri cu ura, tot numai ura vom putea primi. In acest sens va dau exemplul lui Lincoln, primul presedinte al Americi, care in timpul campaniei electorale a avut un dusman care a vrut, cu orice pret, sa-l distruga lovindu-l din toate partile, fara scrupule. Dupa castigarea alegerilor l-a pus pe acesta vicepresedinte si “mana dreapta” a sa. La intrebarea prietenilor, a dat urmatorul raspuns: “Ce cale mai buna este de a scapa de un dusman, decat sa ti-l faci prieten?!”

Iar un preot batran, fiind intrebat de un altul mai tanar ce trebuie sa faca ca sa scape de dusmanul sau l-a invitat pe acesta sa spuna impreuna rugaciunea Tatal nostru si cand au ajuns la propozitia ” si ne iarta noua greselile noastre, precum iertam si noi gresitilor nostrii, l-a oprit pe tanar spundu-i sa fie atent ca el trebuie sa inlocuiasca “precum iertam si noi gresitilor nostrii” cu: “precum eu nu pot sa iert gresitilor mei!”

Si, atunci, se pune urmatoarea intrebare: daca noi nu putem ierta, cum putem cere acest lucru altcuiva?!” Apostolul iubiri, sfantul Ioan evanghelistul, in intaia sa epistola catolica, intreaba: “Cel ce nu-l iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, pe Dumnezeu, pe care nu l-a vazut, cum poate sa-l iubeasca?!”

Oare, legile care sunt valabile pentru alti, pentru noi nu au tot acelasi efect?! Oare, nu tocmai asa incepe si Evanghelia de astazi; “precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel!

Numai atunci vom cunoaste ca Dumnezeu este in noi, cand vom simti ca inima noastra, pururea, se bucura de binele aproapelui nostru si cand nu ne vom bucura de necazul aproapelui si nu vom avea nici un gand de a-l judeca sau suspecta!

Dar, daca vom simti ca in inima noastra, intristarea, amaraciunea si invidia, pentru binele si realizarile aproapelui nostru, se fac simtite, sa fim sigur ca, Dumnezeu, nu mai este cu noi. L-am alungat din inima noastra.

“Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el.” A raspunde cu bine, la binele pe care ni l-a facut aproapele nostru, nu este un act de iubire, ci un act de dreptate, pe care si pagani il fac. Pentru a avea o rasplata de la Dumnezeu, trebuie sa-l iubim pe aproapele nostru dezinteresat, fara a pretinde de la el ceva.

Primul care a pus in practica iubirea dusmanilor sai a fost chiar Isus, care, de acolo de pe Cruce, cu mainile desfacute, de parca ar vroia sa cuprinda lumea, s-a rugat Tatalui, zicand: “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!” Lc. 23,27. Amin.

Ritul bizantin