Predici

1. Introducere

Într-o zi, mă întorceam în misiune cu maşina plină de oameni, când ne-a oprit un bătrân şi a cerut să îl iau:

- Vezi şi tu că nu mai este loc! i-am spus eu.

El priveşte în maşină şi îmi spune:

- Dacă în inima ta ar fi un loc, aş găsi un loc şi în maşina ta!

Şi, de fapt, era… (pr. Davide Giabardo).

2. Tema

Dumnezeu este Tată, are o inimă mare, deschisă pentru toţi, motivată în iubire.

3. Mesajul zilei

Pentru o educaţie creştină autentică astăzi dobândesc o importanţă deosebită trei probleme în viaţa Bisericii, pe care cateheza trebuie să le analizeze cu atenţie: mişcarea ecumenică, activitatea misionară, raporturile cu cei care nu au nici o credinţă.

- Cateheza educă la evitarea cuvintelor, judecăţilor şi faptelor care nu oglindesc adevărata condiţie a fraţilor, separaţi; duce la cunoaşterea istoriei lor şi a gândirii lor; cere o mărturie mai clară a propriei credinţe; invită la rugăciune; călăuzeşte la înţelegerea iniţiativelor de dialog…

- Cateheza dezvoltă în creştin o mentalitate profund catolică. Educă la descoperirea şi la respectarea a tot ceea ce este bun în omenire şi mai ales în sânul marilor religii; îndeamnă la

edificarea păcii, înţelegere şi dezvoltare, într-un spirit de familie…

- După posibilităţi, cateheza rezervă un examen serios asupra motivelor care se ascund în mintea ateilor… (cf. RdC, 49-51).

- Astăzi Isus ne cere să avem:

$o inimă mare,

$o inimă deschisă,

$o inimă hotărâtă în iubire, pentru a deveni tot mai asemănători cu Tatăl nostru ceresc.

Adevăratul creştin are o inimă mare

- “Eşti gelos? Dacă toţi ar fi profeţi!” (prima lectură).

- “Cel care nu este împotriva noastră este cu noi” (Evanghelia).

- În faţa inimii mari a lui Dumnezeu, nu trebuie să fim invidioşi şi meschini: darurile Tatălui sunt pentru toţi fiii săi.

- Braţele lui Dumnezeu sunt atât de mari încât ajung la toate creaturile. Dumnezeu este mai mare, mai generos decât putem noi să ne imaginăm.

- Iubirea lui Dumnezeu nu poate fi monopolizată, sechestrată doar în favoarea noastră, încarcerată în ideile noastre, epuizată în imaginile noastre.

- Cu cei care nu au aceleaşi idei ca şi noi, care nu sunt creştini, care nu sunt catolici, care nu sunt corecţi, observanţi, generoşi, care nu vin la biserică sau care nu sunt inteligenţi, noi trebuie să ne comportăm ca Dumnezeu Tatăl: nu doar să fim toleranţi, dar şi respectuoşi şi iubitori: sunt fraţii noştri!

Creştinul trebuie să aibă o inimă deschisă faţă de toţi, mai ales să îl vadă pe Isus în fiecare om.

- “Oricine va da de băut un pahar de apă în numele meu, vă spun adevărul că nu îşi va pierde răsplata” (Evanghelia).

- Trebuie să primim cu iubire ucenicii lui Isus, fraţii suferinzi, pe cei mai nevoiaşi.

Klara Fey, fondatoarea Surorilor Săracului Prunc Isus, a avut un vis în copilărie. Plimbându-se pe o stradă din Aquisgrana, a întâlnit un copil sărac şi i-a dat de pomană. Copilul i-a spus:

- Am şi alţi fraţi săraci.

- Cum te numeşti?

- Eu sunt Pruncul Isus.

Visul a dispărut. Dar amintirea a rămas.

Klara i-a ajutat pe săracii şi orfanii din oraşul ei, care în timpul războiului lui Napoleon a suferit în mod deosebit.

Pentru a-i ajuta pe “Frăţiorii săraci ai lui Isus” a înfiinţat o congregaţie religioasă. Motto-ul vieţii ei a fost “Totul pentru Isus, doar pentru Isus” (A. Barth).

Această iubire trebuie să o avem nu doar faţă de săraci, ci mai ales faţă de cei care sunt marginalizaţi din cauza evangheliei, sunt persecutaţi din cauza predicării.

Creştinul trebuie să aibă o inimă fermă.

- În urmarea lui Isus nu ne putem mulţumi cu jumătăţi de măsură: trebuie să ne aşezăm hotărâţi de partea sa, chiar dacă ne costă jertfe.

- Pentru primii creştini, “pierderea unei mâini, a unui picior, a unui ochi etc.” însemna expunerea la persecuţii; pentru noi înseamnă mai ales aceasta: să spunem nu egoismului, păcatului; să spunem da, chiar dacă ne costă sacrificii, cuvântului lui Isus, iubirii sale, ajutării aproapelui. Numai aşa vom fi de partea lui Isus pentru veşnicie.

Era într-o după-amiază de vară. Două broscuţe ţestoase care s-au dus la o lăptărie, din nefericire, au căzut într-un vas cu lapte. Se chinuiau amândouă să iasă: dar situaţia părea disperată. Pereţii vasului erau alunecoşi, laptele nu le permitea să îşi ia vânt.

Prima broască, după primele insuccese, pesimistă şi leneşă, s-a plâns îndelung şi apoi s-a lăsat scufundată. Descurajarea a făcut-o să se piardă.

În schimb, cealaltă, activă şi plină de curaj, s-a gândit: “Dacă continui să lupt cu curaj, sper să mă salvez”. Şi a început să înoate cu înverşunare. Ce s-a întâmplat? Puţin câte puţin laptele a devenit unt. Broasca s-a ridicat fermă în picioare pe partea cea mai dură, şi-a măsurat saltul, a sărit din vas şi, bucuroasă şi-a reluat drumul spre râuleţul din câmp.

Concluzie: Dumnezeu dă bucurie şi mântuire copiilor lui care aici, pe pământ, se străduiesc să trăiască după inima sa mare, deschisă şi hotărâtă.

4. Exemple

În afară de exemplele inserate în text, poate fi utilă şi această povestioară.

Părinţii noştri au reuşit, în sfârşit, să traverseze Marea Roşie, au lăsat în urmă sclavia şi durerile, în timp ce egiptenii îi urmăreau încă cu carele şi cu caii lor.

Din cer, îngerii stăteau şi priveau. Când au văzut opresorii prinşi în valurile mării, au tresăltat de bucurie şi au intonat un imn de laudă Domnului.

Dar IHWH Mântuitorul, care este tatăl tuturor oamenilor, a oprit imediat cântul strigând:

- Copiii mei din Egipt se îneacă în mare… şi voi începeţi să cântaţi?!

pr. Pietro Righetto Ritul latin