Start > Ritul latin > Duminica a XXVIII-a de peste an

Duminica a XXVIII-a de peste an

26 September 2009
1,486 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXVIII-a de peste an (Anul B)

Cuvântul proclamat la orice celebrare liturgică nu este un cuvânt oarecare sau al unui om oarecare, ci este însuși cuvântul lui Dumnezeu, care, așa cum ne spune a doua lectură din liturgia cuvântului de astăzi, este un cuvânt “viu, plin de putere și mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri; el pătrunde până în adâncul sufletului, până la încheieturile și măduva oaselor; judecă sentimentele și gândurile inimii” (Evr 4,12). Ni se cere din partea noastră atât ascultarea acestui cuvânt, cât și împlinirea lui în viața noastră de credință. Lecturile liturgiei cuvântului din duminica de astăzi, a XXVIII-a din timpul de peste an, ne vorbesc despre înțelepciune. Ea nu se găsește decât la Dumnezeu, care este singurul iubitor de oameni, singurul capabil de a ne dărui cu adevărat înțelepciunea. Bogățiile sunt socotite un nimic de Solomon în comparație cu ea. Dacă avem înțelepciunea de la Dumnezeu, putem, cu ajutorul ei, să aderăm la cuvântul său proclamat în liturgie, putem să-i dăm ascultare și să-l ducem și la îndeplinire. Cu ajutorul ei, reușim să-l iubim cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele. Dacă îi iubim în mod autentic pe Dumnezeu și pe aproapele, suntem înțelepți, deținem adevărata înțelepciune. La ce ne folosesc toate bogățiile lumii acesteia dacă și noi, asemeni tânărului din evanghelie, ne închidem în fața harului divin, refuzăm înțelepciunea, pierzându-ne astfel sufletul?

Biserica nu ne interzice să deținem bogății, dar ea, prin lecturile de la Sfânta Liturghie de astăzi, ne îndeamnă în mod insistent să nu ne alipim inima de ele, ci să le folosim cu chibzuință, pentru ca nu cumva să ne pierdem sufletul din cauza lor.

În evanghelie ne este prezentat un tânăr care respecta din copilărie poruncile. Isus l-a îndrăgit că respectă poruncile, dar, pentru a dobândi viața cea veșnică, pentru a fi desăvârșit, îi mai cere un singur lucru: “Mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri; apoi vino și urmează-mă” (Mc 10,21). Cristos i-a oferit calea, i-a oferit înțelepciunea pentru a putea dobândi împărăția, pentru a fi desăvârșit, dar le-a refuzat, căci, ne spune evanghelia, “la auzul acestor cuvinte, el a plecat mâhnit, deoarece avea multe bogății” (Mc 10,22).

Bunurile acestei lumi trecătoare i-au pervertit inima și a refuzat în totalitate înțelepciunea divină. Este un contrast între acest tânăr din evanghelie și Solomon din prima lectură, pentru care, după cum am citit, înțelepciunea nu constă în bogății, ba, chiar mai mult, acestea sunt considerate un nimic pe lângă ea. Solomon preferă și chiar imploră de la Dumnezeu duhul înțelepciunii, în timp ce tânărul din evanghelie refuză înțelepciunea divină, refugiindu-se și regăsindu-se doar în propriile sale bogății.

Și noi, asemenea acestui tânăr, putem deveni nechibzuiți dacă ne alipim inima de bunurile acestei lumi trecătoare. Există riscul ca și noi, din cauza lor, să ne împietrim inima în fața harului divin și să refuzăm astfel înțelepciunea divină. Să nu uităm de principala noastră datorie creștină. Să nu uităm să împlinim cea mai mare poruncă din lege, care este iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Cum împlinim această poruncă, dacă-l disprețuim pe aproapele nostru și nu-l ajutăm pe cel nevoiaș? Nu ne este interzis să deținem bunuri materiale, dar lecturile de astăzi ne învață și ne îndeamnă să le folosim pentru salvarea noastră, ajutându-i în spirit de credință și cu generozitate pe cei nevoiași. Ajutându-i pe cei săraci cu propriile bunuri și împlinind poruncile, vom fi desăvârșiți, iar la sfârșitul vieții pământești, vom primi ca răsplată viața cea veșnică.

Înțelepciunea constă în a-ți administra bine propriile bunuri atât pentru binele tău, cât și al altora. Bunurile materiale să nu fie un impediment în calea fericirii noastre, ci, dimpotrivă, să ne folosim de ele pentru a dobândi viața, pentru a putea împlini cea mai mare poruncă din lege care este iubirea de Dumnezeu și de aproapele.

În acest sens, Conciliul al II-lea din Vatican ne spune în Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană: “De aceea, iubirea de Dumnezeu și de aproapele este prima și cea mai mare poruncă. Sfânta Scriptură ne învață că iubirea față de Dumnezeu nu poate fi despărțită de iubirea față de aproapele… omul, singura făptură pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăși, nu se poate găsi deplin pe sine decât prin iubirea dezinteresată de sine” (Gaudium et spes 24). Iubirea de Dumnezeu și de aproapele se concretizează prin ajutorul pe care-l dăm fraților noștri. Isus ne cere să împlinim poruncile, dar și să ne dezlipim inima total de bunurile materiale ca să putem fi desăvârșiți, ca să putem dobândi viața veșnică.

Noi, fie bogați, fie săraci, să ne ajutăm reciproc pe plan material și pe plan spiritual. Printre atâția bogați, cărora averea le-a pervertit inima, totuși sunt mulți creștini bogați care-și administrează cu înțelepciune propriile bunuri, ajutându-i cu ele pe cei săraci. Și cei săraci pot veni în ajutor fraților mai săraci decât ei prin cuvinte de încurajare, prin gesturi și fapte simple. Cristos ne îndeamnă și ne cere să nu fim indiferenți și să nu încetăm de a face binele aici, pe pământ, indiferent de poziția noastră socială. Ne cere să nu-i ignorăm sau să-i disprețuim pe frații noștri săraci.

Se spune că Dumnezeu, într-o noapte, îi apare unei bătrâne înstărite și-i spune: “Mâine voi veni în vizită la tine”. Bătrâna, uimită de această veste, dimineața s-a trezit devreme și a început să măture, să șteargă praful prin casă și să pregătească bucatele cele mai alese. După ce a făcut toate acestea, s-a așezat să-l aștepte pe Dumnezeu. Deodată, cineva bătu la ușă. Numaidecât, bătrâna sări să-i deschidă ușa, dar, când văzu că afară era un biet cerșetor, spuse: “Nu, pentru Dumnezeu! Du-te unde vrei, astăzi tocmai îl aștept pe Domnul!” Apoi au mai bătut la ușa bătrânei încă doi cerșetori, care au primit același răspuns: “Du-te unde vrei, astăzi îl aștept pe Domnul!” Se făcu seară și Dumnezeu încă nu venise. Bătrâna devenise din ce în ce mai îngrijorată. Unde o fi rămas Dumnezeu sau unde s-o fi rătăcit? În cele din urmă, se duse la culcare și adormi imediat. Dumnezeu îi apăru bătrânei în vis și îi spuse: “De trei ori am bătut la ușa casei tale și de trei ori m-ai refuzat”.

Și noi, refuzând pe vreunul dintre cerșetorii care ne cer să le dăm ceva, îl refuzăm pe Dumnezeu însuși. Din acest exemplu, putem înțelege că Dumnezeu se află mereu prezent între noi, mai ales între cei săraci. De aceea, Cristos ne cere să nu trecem indiferenți pe lângă cei care suferă, pe lângă cei nevoiași, căci El se află în toți aceștia. Cristos ne cere să nu omitem să facem binele pe care, ca și creștini, suntem datori să-l facem, indiferent de poziția socială pe care o avem.

Să-l implorăm pe Cristos să ne dăruiască duhul înțelepciunii adevărate ca să ne putem îndeplini misiunea de creștini pe acest pământ și, totodată, să îndeplinim și cea mai mare poruncă din lege, care este iubirea de Dumnezeu și de aproapele.

Daniel Medveș

Ritul latin