Start > Ritul latin > Eu sunt rege. Împărăția mea nu-i din această lume

Eu sunt rege. Împărăția mea nu-i din această lume

18 September 2009
1,188 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului (Anul B)

Lecturile de azi ne ajută să înțelegem mai bine tema începută acum șapte duminici în urmă: profunzimea naturii regale a lui Isus și a împărăției sale. Isus din Nazaret s-a prezentat ca rege, dar împărăția sa nu-i din lumea aceasta, ea începe să se înfiripeze pe pământ, dar nu-i în concurență cu nici o altă împărăție lumească. Pe tot parcursul vieții sale publice, Isus și-a dat toată silința ca să nu se dea o interpretare politică misiunii sale. De câteva ori concetățenii săi au voit să-l facă rege, dar de fiecare dată El s-a sustras (cf. MAC p. 1016).

Azi este a șaptea duminică de când Liturgia cuvântului ne prezintă în concret câte un aspect al regalității lui Cristos. Pe scurt: – Duminica 28-a: Isus Regele înțelepciunii; nepricepuții cred că înțelept este acela care își adună bogății, dar Isus spune că mai ușor va trece cămila prin urechea acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu; – Duminica 29-a: Isus Regele înțelegerii; înțelegerea stă în slujire: Fiul omului a venit să slujească și să-și dea viața ca preț de răscumpărare pentru cei mulți; – Duminica 30-a: Isus Regele sfatului; orbului vindecat, cu care ne putem identifica, Mântuitorul îi spune: Mergi! Credința ta te-a vindecat; – Duminica 31-a: Isus Regele puterii; unește iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele într-o singură lege și celui care o trăiește din toată inima, din tot cugetul și din toată puterea îi dă garanția: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu; – Duminica 32-a: Isus Regle cunoașterii; el singur știe ce este în inimile oamenilor și îi învață adevăratul sens al vieții; – Duminica 33-a; Isus Regele evlaviei; pentru evlavia sa a devenit Mare Preot și Unic, a fost ascultat de Tatăl și a înfăptuit mântuirea. – Duminica de azi, a 34-a: Isus Regele fricii de Dumnezeu.

Frica de Dumnezeu închide cercul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt și face unirea cu primul: Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu” (Prov 1, 7). După ce profetul Isaia a spus că: O mlădiță va ieși din tulpina lui Iese și un lăstar din rădăcinile lui va da și se va odihni peste el Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al puterii, duhul cunoștinței și al temerii de Domnul, arată clar în versetele următoare că acest Mesia își va afla toată desfătarea sa în frica de Domnul (Is 11, 1-3 ș.u.), adică în intimitatea cu Dumnezeu. Această intimitate este pusă în evidență de prima (Dan 7, 13-14) și a doua lectură (Ap 1, 5-8) prin aceleași cuvinte: Fiul omului apare pe norii cerului în fața Tatălui care îi dă puterea, slava și împărăția în care și-a găsit bucuria făcând din noi, din toate popoarele, o împărăție de preoți pentru Tatăl său și de pe norii cerului, de la înălțimea dumnezeirii sale, va face judecata din urmă, de care nimeni nu va scăpa, nici chiar cei care l-au răstignit.

După această judecată va prezenta Tatălui o împărăție desăvârșită: regală și preoțească, părtașă din regalitatea și preoția sa, așa cum ne-o prezintă Prefața liturghiei de azi: Cristos Isus – uns cu untdelemnul bucuriei ca Preot veșnic și Rege al universului, (fiindcă) s-a oferit pe altarul crucii ca Jertfă neprihănită de împăcare, pentru o împărăție veșnică și universală, a realizat: Împărăția adevărului, vieții, sfințeniei, harului, dreptății, iubirii și păcii. Caracteristicile Împărăției lui Cristos, care sunt șapte, arată împărăția desăvârșită, pe care o va prezentata Tatălui, fiindcă toți acei care se împărtășesc din Duhul lui Cristos, se împărtășesc din darurile sale, se înscriu în această împărăție, fiindcă prin darul înțelepciunii ne încadrăm în împărăția adevărului; prin darul înțelegerii ne încadrăm în împărăția vieții; prin darul sfatului ne încadrăm în împărăția sfințeniei; prin darul puterii ne încadrăm în împărăția harului; prin darul științei ne încadrăm în împărăția dreptății; prin darul evlaviei ne încadrăm în împărăția iubirii; iar prin darul temerii de Domnul ne încadrăm în împărăția păcii veșnice și universale, în împărăția intimității cu cele trei Persoane divine.

Ne dăm seama că o astfel de împărăție nu este din lumea aceasta, dar își are începutul pe acest pământ!

În Regele Cristos întreaga creațiune își găsește desăvârșirea conformă cu planul Creatorului. Dumnezeu continuă să creeze din iubire și întreaga creațiune este chemată, prin om, prin mine, prin tine, prin noi toți, să participe la însăși viața sa divină, să intre în Familia dumnezeiască. Acest plan de iubire se împlinește numai prin urmarea Omului-Dumnezeu, fiindcă numai El este capabil, prin omenitatea sa, să dea acces în Familia Tatălui. Renumitul Arhimede cerea lumii să-i dea un punct de sprijin în univers și va muta pământul din loc. În Isus Cristos Rege, întreaga creațiune, Universul însuși, își află punctul de sprijin al înălțării spre tronul Tatălui (cf. Evr 1, 3; Col 1, 17). În acest sens Isus Cristos este Primul născut dintre toate creaturile; El este Regele creațiunii fiindcă el singur este imaginea Dumnezeului nevăzut și realizarea planului creator depinde numai de el (cf. MAC p. 1016).

Cristos a cucerit această regalitate prin moartea sa pe cruce spre iertarea păcatelor noastre. Lectura a doua, din cartea Apocalipsei sfântului Ioan, a luat numai acele versete care ne prezintă motivele pentru care Isus trebuie considerat, cinstit și iubit ca «Regele regilor întregului pământ», fiindcă el este martorul credincios, adică Cuvântul Tatălui care acționează, lucrează, transformă, înnoiește toate, deoarece el este primul născut dintre cei morți“, prin puterea sângelui vărsat și a învierii și-a câștigat un popor, curățindu-l de păcate (cf. MAC p. 1019). Aceasta înseamnă a fi martor credincios: martir cu puterea învierii.

Ca nu cumva dușmanii lui Cristos să-l pună în rândul zeilor din mitologia greacă, oameni zeificați după moarte, sfântul Ioan arată că Regele Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului, este: Alfa și Omega, cel ce este, cel care era și cel care vine, sau «care trebuie să vină», arătând că prezența sau «revelația» lui Dumnezeu în istorie nu-i nicidecum terminată. Creștinii trebuie să stea mereu în alertă, fiindcă Dumnezeu va fi mereu pentru ei un mister și o surpriză. Suveranitatea lui Dumnezeu ar putea fi manipulată de oameni, așa încât s-o reducă la un ambient de domeniul trecutului sau prezentului, dar surpriza unui viitor divin neprogramat ne împiedică în a adopta o atitudine de siguranță deplină (cf. CBL p. 1937).

Ne amintim cum într-una din duminicile precedente (a 26-a), prima lectură din cartea Numerilor ni-l prezenta pe Moise spunând lui Iosue, ca un fel de rugă adresată lui Iahve: O, de-ar fi toți profeți în poporul Domnului și de-ar voi Domnul să le dea tuturor pe Duhul său! (Num 11, 29).

Dorința lui Moise o realizează Regele Cristos întrecând orice așteptare: El trimite mereu pe Duhul său în inimile credincioșilor spre a realiza nu numai un popor profetic, trăitor al celor spuse de profeți, ci o împărăție regească, o împărăție preoțească, o împărăție de martori (martiri) ai învierii, care îi vestesc moartea și învierea până în clipa în care va veni din nou pe norii Cerului.

Și noi suntem chemați să dăm această mărturie! Și, ca să ne îndeplinim cât mai bine chemarea noastră creștină, ca să ne încadrăm cât mai corect sub Cruce, sub steagul Regelui Cristos, să veghem în rugăciune, zicând: Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ai voit să refaci toate întru Fiul tău preaiubit, Regele Universului, dă-ne, te rugăm, ca toată făptura, eliberată de robie, să slujească maiestății tale și să te laude într-un glas, fără încetare! (LR). Amin.

Ritul latin