Predici

Una din cele mai mari tragedii ale vieţii constă în faptul că oamenii nu se folosesc de talanţii oferiţi lor de către Dumnezeu. Omul modern nu întrebuinţează darurile naturale şi supranaturale ale lui Dumnezeu. În pilda despre talanţi, Dumnezeiescul Mântuitor arată cum stăpânul a pedepsit pe servitorul său pentru că a îngropat talantul pe care i l-a încredinţat acestuia spre administrare. Trebuie precizat faptul că talantul, nu reprezenta o monedă, ci aproximativ 35 de kilograme de aur, argint sau bronz, având o valoare foarte mare, în funcţie de metalul preţios pe care îl desemna. Să privim cu atenţie: servitorul i-a dat înapoi stăpânului său talantul, dar s-a făcut vinovat că nu a folosit cum se cuvine talantul încredinţat lui. Stăpânul l-a pedepsit aspru. «Slugă vicleană şi leneşă!… Se cuvenea, ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind aş fi luat ce este al meu, cu dobândă» (Matei 25, 26-27). Servitorul a fost pedepsit pentru că nu a folosit talantul în nici un fel. El l-a îngropat. Câţi talanţi sau câte daruri ale lui Dumnezeu nu risipesc oamenii zilnic!

Unul dintre cei mai preţioşi talanţi de pe pământ este timpul. Cât de mulţi oameni risipesc timpul preţios. Tindem spre eternitate, spre nemurire, dar niciodată nu ştim ce să facem cu timpul istoriei noastre personale, atât de scurt şi irepetabil! Cât de des se gândesc oamenii prin ce să-şi omoare timpul. Iar timpul nu se mai întoarce niciodată.

Alt talant este raţiunea. Este un talant preţios, mare comoară pe pământ. Cât de mulţi oameni, mai ales tineri, şi-l îngroapă, fără să-şi îndeplinească îndatoririle legate de anii destinaţi învăţăturii; vine un timp când regretă că au atâtea lacune şi că nu au folosit cum se cuvine aceste daruri, însă ceea ce a fost irosit, irosit rămâne.

Talantul înseamnă şi bani. În timpurile noastre milioane de oameni mor de foame, alte milioane de oameni nu au cu ce să se îmbrace, nu au un acoperiş deasupra capului, în timp ce bogaţii oferă mari sume de bani pentru lux, băutură şi diferite lucruri care nu sunt neapărat necesare. Cât bine ar putea face unii oameni oferind bani pentru opere de caritate, pentru şcoli, biserici, presă religioasă, şi alte opere destinate răspândirii Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Banul oferit pentru un scop bun, poate însemna un capital depus la banca cerească, unde el se înmulţeşte şi pe care odată dreptul Dumnezeu îl va întoarce însutit.

Talanţii reprezintă toate darurile supranaturale care le primim ca roade ale Sfintelor Sacramente. Acestea sunt tezaure, mană cerească, graţii nesfârşite ale lui Dumnezeu, daruri pe care le primim prin meritele Fiului lui Dumnezeu care a plătit cu suferinţa, sângele şi moartea Sa. Şi cât de mulţi creştini le neglijează şi nu se folosesc de rugăciune, ignoră Sfânta Liturghie, nu primesc Sfintele Sacramente. Doar când se apropie de ora morţii simt cu disperare cât de ignorantă şi deşartă a fost viaţa lor.

Fiecare dintre noi are un anumit talant primit de la Dumnezeu, unii cinci, alţii doi, iar o parte doar unul. Nu contează câte daruri am primit de la Dumnezeu, important este cum le folosim. «Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere», spune Isus Hristos (Luca 12, 48). Dumnezeu ne dăruieşte viaţa şi o chemare spre a sluji Împărăţiei lui Dumnezeu, dăruindu-ne în acelaşi timp toate harurile necesare pentru a ne îndeplini misiunea pe care o avem aici pe pământ.

În pilda despre talanţi, Hristos spune că Stăpânul a plecat pentru un timp îndelungat, acest lucru însemnând că darurile lui Dumnezeu ne sunt oferite nouă pentru toată viaţa. Acel “Domn”, se va întoarce în mod neaşteptat. Nimeni dintre noi nu cunoaşte când Domnul ne va chema la judecata Sa. «Privegheaţi, deci, căci nu ştiţi nici ziua nici ora», zice Domnul (Matei 25, 13). Servitorul infidel nu s-a gândit la întoarcerea stăpânului său, el a îngropat talantul în pământ până ce în mod neaşteptat s-a întors stăpânul şi i-a cerut socoteala. Prin această pildă Hristos ne îndeamnă, să fim atenţi şi pregătiţi la chemarea Domnului nostru. «De aceea, şi voi fiţi gata, că în ora în care nu gândiţi Fiul Omului va veni» (Matei 24, 44).

În Statul Colorado (USA), se afla pe patul de moarte o fetiţă de cincisprezece ani. Mama sa a murit, când această fetiţă avea 10 ani. Pe lângă ea familia mai număra încă patru copii mai mici. Tatăl sărac nu avea bani, ca să angajeze o servitoare, şi de aceea această fetiţă, la cei zece ani ai săi, a început să lucreze din greu, a devenit ca o mamă pentru cei doi fraţi mai mici şi pentru două surioare. Prepara mâncarea, spăla hainele, făcea curăţenie în casă. Munca istovitoare atât de mult i-a afectat sănătatea, încât la cincisprezece ani a murit. În momentul în care preotul i-a adus fetiţei muribunde Sfânta Euharistie, ea a spus cu mare durere în inimă preotului:

- Părinte, nu mă tem de moarte, dar sunt foarte amărâtă şi tristă.

- De ce eşti tristă? – a întrebat-o preotul.

- Din clipa în care mama mea a murit, am fost aşa de mult ocupată cu munca de zi cu zi, încât nu am avut timp pentru Dumnezeu, nu am avut posibilitatea de a merge la Biserică, de asemenea pentru scurtul timp al vieţii mele nu am făcut nimic. Ce îi voi spune lui Isus Hristos când mă voi afla înaintea judecăţii Lui? – a răspuns îndurerată fetiţa.

Preotul şi-a pus cu blândeţe mâinile sale pe mâinile muncite ale harnicei fetiţe şi i-a spus cu afecţiune:

- Fetiţo, tu nu trebuie să-i spui nimic lui Isus Hristos; ajunge să-I arăţi mâinile tale muncite, iar El îţi va oferi cununa cerească pentru munca ta în familie. Splendide cuvinte, de mângâiere şi de îmbărbătare!

Această fetiţă şi-a consfinţit scurta sa viaţă pentru fraţii şi surorile sale mai tinere. Ea putea să spună pe bună dreptate Domnului Hristos: “Isuse, Mântuitorule, Tu mi-ai oferit micul talant al unei vieţi scurte trăită în sărăcie şi nevoi, iar eu m-am străduit să-l folosesc pentru cei mai apropiaţi semeni ai mei.

Tot ceea ce îndeplinim pe pământ trebuie înfăptuit din dragoste, prin implicare responsabilă, pentru a ajunge oameni în deplinătatea potenţelor umane. Munca – o îndatorire dată omului de către Dumnezeu în momentul creării sale: “stăpâniţi pământul” – reprezintă modul prin care ne integrăm în lume şi, chiar dacă apar greutăţi, să nu uităm că şi Isus Hristos le-a cunoscut ca om adevărat. Acesta este eroismul vieţii sfinte, asemenea vieţii Mântuitorului în Nazaret, întotdeauna în umilinţă, în liniştea şi pacea lui Dumnezeu, însă neştiută de nimeni. Urmează îndatoririle de bărbat sau femeie, care ne obligă să ne mântuim ca “părinte” atunci când paternitatea sau maternitatea, în primul rând spirituală, este exercitată asupra celora pe care îi educăm şi îi călăuzim în viaţă. Vom fi judecaţi după modul cum ne-am îndeplinit îndatoririle zilnice, aparent banale, însă care reprezintă de fapt opera vieţii noastre.

Să ne folosim toate darurile oferite nouă, pentru preamărirea Domnului, pentru semeni, pentru a ajuta semenilor noştri, şi în mod sigur vom auzi la sfârşitul călătoriei noastre cuvintele Sale:«Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului tău» (Matei 25, 21).

Rugăciune

O, Răscumpărătorul lumii, care Te-ai coborât din ceruri şi ai împărţit graţii oamenilor, oferind şi discipolilor Tăi nenumărate daruri pentru binele lor şi al Bisericii Tale, oferă-mi şi mie pe Spiritul care purcede de la Tine, pentru a cunoaşte darurile pe care mi Le oferi, căci dacă nu cunosc talanţii primiţi de la Tine, nu sunt în stare să-Ţi fiu recunoscător pentru ei, nici să-i întrebuinţez în mod înţelept. Aşadar, oferă-mi harul că să-i cunosc, dar cu modestie, să nu mă înşel gândind că sunt mai mulţi şi numeroşi decât sunt în realitate. Fă, să preţuiesc cum se cuvine ceea ce mi-ai oferit, ca să nu fiu cuprins de mândrie faţă de cei care au primit mai puţin decât mine, nici să fiu invidios în privinţa celor care posedă mai mult ca mine, ci să mă străduiesc să-ţi fiu un servitor fidel, prin acest mai mult sau mai puţin pe care Tu mi l-ai dat. Fă ca întotdeauna să-mi amintesc de venirea Ta… şi să folosesc cu conştiinciozitate ceea ce aş dori să fie întrebuinţat…, iar când moartea mă va cuprinde, să fiu primit de Tine în împărăţia Ta. Amin. (După L. da Ponte)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin