Start > Ritul bizantin > Mărturisirea profeților biruie mișelia regilor

Mărturisirea profeților biruie mișelia regilor

30 August 2009
2,050 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Isus i-a trimis pe ucenicii Săi în misiune, iar scena este goală până la reîntoarcerea lor. Marcu o “umple” cu două pericope care relatează părerea lui Irod despre Isus și uciderea lui Ioan Botezătorul. Conținutul acestui text are un sens clar: este un semn, o profeție a împotrivirii și a martiriului, rezervate lui Isus și ucenicilor Săi. Evanghelistul știe că martiriul și suferința sunt incluse în misiunea Bisericii. De fapt, primii creștini care citeau această pagină a Scripturii, cunoșteau persecuțiile care se terminau cu martiriul, ca fiind o realitate concretă pe care trebuiau să o trăiască, să o experimenteze. Însă, pentru ei, această pericopă era izvor de speranță vie și mângâiere certă, pentru că îi învăța să nu caute victoriile pământești trecătoare ci să treacă cu mintea dincolo de rezultatele contingente, privind mereu înainte, la Isus.

Acest pasaj, așezat imediat după trimiterea ucenicilor în misiune, reflectă care este “destinul misionarului”, al mărturisitorului lui Isus. În limba greacă, “mărturisitor” se spune “martir”. De fapt, moartea Botezătorului prevestește moartea lui Isus și a tuturor celor care vor fi trimiși în misiune de-a lungul timpului. Acest lucru poate descuraja, dar oricum, omul este dator cu o moarte. Diferența dintre o moarte naturală și moartea unui martir constă în faptul că cea dintâi reprezintă sfârșitul vieții, iar cea de-a doua este trăită ca fiind scopul vieții. Martirul mărturisește până la moarte și după moarte, iubirea care stă la baza vieții sale!

Azi celebrăm tăierea capului lui Ioan Botezătorul. Evanghelia descrie cu lux de amănunte fie cauzele morții, fie modul în care Ioan a fost ucis: fără proces, în timpul unui banchet, căzând victima corupției și a abuzului de putere a lui Irod și a curții sale.

Irod era un slujitor al Imperiului Roman. Cine comanda în Palestina, încă din anul 63 î.Cr., era Cezarul, Împăratul Romei, care dispunea de o administrație eficientă, care să aducă profit, fie Imperiului, fie lui însuși. În acest context, preocuparea principală a lui Irod era promovarea sa, siguranța sa. Din această cauză înăbușea orice tentativă de revoluție sau corupție. Îi plăcea să fie numit binefăcătorul poporului, când de fapt era un tiran (cfr. Lc 22, 25).

Iosif Flaviu, un scriitor din acea epocă, ne informează că motivul închiderii Botezătorului, era frica pe care Irod o avea de o eventuală revoltă populară. Predicarea Botezătorului împotriva moralei destrăbălate a lui Irod (Mc 6,18), a fost “cireașa de pe tort” care l-a determinat pe Irod să-l arunce în închisoare pe prooroc.

Irod încerca să blocheze, să anuleze predicarea Botezătorului, deoarece cuvintele lui Ioan judecau comportamentul său și-i cereau o schimbare a vieții. Inima sa se împietri și cedă dorinței criminale a fiicei, manipulată de Irodiada.

Irod a dorit să fie mai presus decât cuvintele Botezătorului, încercând să-l facă să tacă și apoi permițând să fie ucis. Dar nu a reușit să elimine Cuvântul! Isus a dus la bun sfârșit, a împlinit ceea ce Ioan a predicat, încât Irod putea să spună, “Acel Ioan pe care am poruncit să fie ucis, a înviat“. Predicarea a fost reluată și a răsunat pe străzile lumii fără nici o altă putere, fără nici un alt ajutor, ci doar ea însăși. Evanghelia ne cere să o ascultăm și să o primim în inimi. Noi putem să ne considerăm mai tari decât predicarea (mărturisirea adevărului), asemenea lui Irod. Dar îi vom lipsi de lumina Cuvântului pe alții și pe noi. Evanghelistul ne spune că Evanghelia este mai tare decât puterea multor Irozi din lumea aceasta!

Irod nu evită uciderea lui Ioan, deoarece îi este frică de părerea lumii cu privire la jurământul pe care l-a făcut, dezinteresându-se complet de respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Frica îl determină să țină seama de opiniile lumii și să abandoneze frica de Dumnezeu. Dar jurământul, prin definiție, este o promisiune sfântă, pe care omul o face în mod liber lui Dumnezeu și întotdeauna se referă la împlinirea unui bine mai mare, nicidecum la uciderea vieții și la încălcarea poruncilor. Pentru a fi real, jurământul trebuie să aibă în vedere salvarea vieții, în conformitate cu valorile dreptății, ale iubirii și adevărului. Jurământul are ca scop facerea de bine și nu facerea de rău! Lumea dorește să vadă dacă regele își va ține promisiunea. Dar în acest caz, ceea ce trebuia să-l preocupe pe Irod era un singur lucru: curajul de a se împotrivi față de ceea ce este rău înaintea lui Dumnezeu.

“Condimentele” banchetului dat de Irod sunt: bogăția, puterea, orgoliul, falsa onoare, vrăjmășia, nedreptatea, dezmățul și capul tăiat al lui Ioan. De fapt, istoria contemporană este o variantă monotonă, plictisitoare a acestor condimente veninoase.

Fraților! Oprindu-ne o clipă, vă invit să medităm dacă în viața noastră urmărim să facem ceea ce este pe placul Domnului sau ceea ce este pe placul oricui altcuiva? Amin.

Ritul bizantin