Start > Ritul bizantin > Predica de pe munte

Predica de pe munte

27 June 2009
1,646 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a III-a după Rusalii

“Să nu vă îngrijiți pentru viața voastră gândind ce veți mânca, ori ce veți bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca…” Totul se află în mâinile lui Dumnezeu, iar omul care merge pe căile Domnului va fi întotdeauna ocrotit.

Adevărul despre Providența divină, aparține adevărurilor privitoare la fericirile religiei creștine. Dumnezeu, Stăpânul Atotputernic, a creat toată lumea văzută și nevăzută, dar lumea, pentru a exista, are în permanență nevoie de puterea creatoare a lui Dumnezeu. Dacă El s-ar opri pentru o clipă din preocuparea pentru această lume, atunci Universul, toate stelele, toți îngerii, toți oamenii, toate animalele și plantele, într-un cuvânt toată lumea văzută și nevăzută, ar trăi o experiență negativă. Domnul veghează asupra lumii, se îngrijește de lume, iar această grijă a Sa pentru noi o numim Providență divină.

Chiar și unele popoare păgâne au crezut în Providența lui Dumnezeu. Filosoful Lactanțiu în opera sa: “Despre mânia zeilor” spune: “Cine neagă providența, acela Îl neagă pe însuși Dumnezeu”. Cicero în tratatul său “Despre natura zeilor” scrie: “Providența lui Dumnezeu a creat întreaga lume cu tot ceea ce ea cuprinde și tot Providența conduce în prezent. Cea mai perfectă lucrare a lui Dumnezeu este grija față de această lume”. Pentru aceea toate popoarele, în toate nevoințele, se îndreptau spre dumnezeii lor aducându-le diferite sacrificii și ofrande, cerând intervenția lor, în diferite împrejurări.

În cuprinsul Sfintei Scripturi sunt prezentate căile Providenței Divine. Patriarhul Iacob avea doisprezece fii, dintre care cel mai mult îl iubea pe Iosif. Frații l-au urât pe acesta atât de mult, încât l-au prins, l-au legat și l-au vândut madianiților care călătoreau spre Egipt. În Egipt, Iosif a lucrat mai întâi ca sclav, a fost aruncat în închisoare pe nedrept, dar mai târziu a devenit mâna dreaptă a puternicului Faraon. Când a fost o foamete mare, care a durat șapte ani, frații lui Iosif au venit de două ori în Egipt pentru a face rost de hrană. Iosif i-a recunoscut și s-a făcut cunoscut acestora spunându-le: «Eu sunt Iosif fratele vostru, pe care voi l-ați vândut în Egipt… acum însă să nu vă întristați, nici să vă pară rău că m-ați vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră… nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu» (Facere 45, 2. 4-5.8).

O istorie asemănătoare s-a petrecut și în cazul Profetului Moise. Faraon a poruncit ca toți copiii evrei născuți, de parte bărbătească, să fie înecați (Exodul 1, 22). O femeie israeliană, timp de trei luni de zile și-a ascuns copilul, după care l-a așezat într-un coș de papură, pe care l-a pus de o parte la marginea râului. Fiica lui Faraon a ieșit să se scalde și auzind plânsetul copilului, l-a aflat pe malul râului. Apoi l-a îngrijit ca pe propriul ei fiu. Acesta a fost Profetul Moise, prin care Dumnezeu i-a eliberat pe iudei din sclavia Egiptului. Necunoscute sunt căile Providenței divine!

Adevărul despre Providența divină este deseori consemnat în Sfânta Scriptură. «Stăpânul… și pe cel mic și pe cel mare, El i-a făcut și pronia Lui e la fel pentru toți», – citim în Cartea Înțelepciunii lui Solomon. (6, 7). În Cartea Pildelor lui Solomon, se spune: «De Domnul sunt hotărâți pașii omului, căci cum ar putea omul să înțeleagă calea lui?» (20, 24). Psalmistul spune: «Domnul este Păstorul meu și nimica nu-mi va lipsi» (Psalmul 23, 1). Isus Hristos vorbește minunat despre Providența Divină. «Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului, toți sunt numărați. Nu vă temeți: voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările» (Matei 10, 29-31). Și din nou ne învață Mântuitorul: «De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru…, știe doar Tatăl vostru cel Ceresc, că aveți nevoie de ele» (Matei 6, 25. 32).

Citind aceste cuvinte ale Mântuitorului, poate că ne întrebăm: Cum putem să trăim după cuvintele spuse de Isus acum două mii de ani? Căci nu trăiesc în paradisul ceresc, ci în această vale de lacrimi, unde zilnic trebuie să muncesc, să înfrunt diferite greutăți, iar Hristos ne asigură că Tatăl Ceresc se îngrijește de noi. Cum pot fi înțelese aceste cuvinte? Isus Hristos ne învață, ca atunci când ne întâlnim cu diferite necazuri pe drumul vieții noastre, să nu uităm de Dumnezeu, de Tatăl nostru, Care se află în ceruri, Care cunoaște toate nevoințele noastre și Care dorește să fim fericiți. Acest lucru nu înseamnă că suntem privați de a depune vreun efort în acest sens. Însuși Apostolul Pavel spune: «Dacă cineva nu dorește să lucreze, atunci să nu mănânce» (2 Tesaloniceni 3, 10). Chiar și Fiul lui Dumnezeu – Isus Hristos, a lucrat în Nazaret. Și Preacurata Fecioară Maria a lucrat, deci, se cuvine, ca și noi să lucrăm. Dumnezeu ne oferă hrana, dar ea trebuie căutată și trebuie să existe o preocupare pentru ea. Păsările zboară în aer nu din plăcere, ci ca să caute hrana, pe care Providența divină a creat-o pe pământ pentru ele. Hristos, a făcut, ca în plasele apostolilor să se prindă mulți pești, dar aceștia au trebuit să-și arunce plasele în mare, iar apoi să le tragă afară. Dumnezeu, a făcut să cadă mană din cer, dar ea trebuia culeasă în fiecare zi. Psalmistul spune: «Tânăr am fost și am îmbătrânit și n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminția lui cerând pâine» (Psalmul 37, 25). «Domnul este Păstorul meu și nimica nu-mi va lipsi» (Psalmul 37, 25). Fiecare dintre noi am avut ocazia să ne convingem cât de ciudate și necunoscute sunt căile Providenței divine.

Oamenii se preocupă în mod exagerat pentru ei și nu de puține ori se concentrează asupra averilor sau bunurilor materiale. Dar: “Uitați-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește.” Noi trebuie să avem încredere în Domnul. O viață lipsită de credința în Dumnezeu este de neconceput. Copilul are încredere în tatăl său, elevul în profesor, bolnavul în medic, iar noi creștinii suntem datori să avem încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Psalmistul spune: «Ajutorul meu e la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul» (Psalmul 124, 8). Apostolul Petru ne spune: «Lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi» (1 Petru 5, 7).

Rugăciune

O, Dumnezeul meu, fă, ca să mă ofer cu toată puterea mea voinței Tale, întemeiată pe dăruire și iubire, neținând seama de îndoielile care îmi strecoară în suflet minciuna și lucruri străine de voința Ta, dar și potrivnice atotputerniciei, înțelepciunii, și iubirii Tale infinite. Fă să cred că nimic din această lume nu se închide în fața Providenței Tale divine, atât în mijlocul ei, cât și în viața fiecărui om care trăiește în ea. Nimic din ceea ce este, puțin sau mult, nu se întâmplă fără ca să nu fie prevăzut, dorit, permis, sau călăuzit întotdeauna de Tine, spre scopurile Tale cele mari, pe care le-ai lăsat să fie pe pământ pentru iubirea Ta față de oameni. Aceasta pentru a crede că Tu permiți aici, pe acest pământ, chiar și timpul stăpânirii ateismului și păgânismului, timpul dureros al dispariției dreptății, al încălcării cu nepăsare din partea noastră a poruncilor Tale Dumnezeiești, al suferinței celor nevinovați, liniștiți, lipsiți de apărare și neajutorați…

Fă să cred că ultima asprime a acestei experiențe înfiorătoare, a triumfului răului, aici pe pământ, va ține numai un timp, și nu totdeauna. Fie, ca să sosească cât mai curând ora Ta, timpul îndurării Tale Divine, al sfintei bucurii, clipele noilor cântări de eliberare, pace și fericire eternă. Amin. (După Papa Pius al XII-lea)

Ritul bizantin