Predici

În Sfânta Scriptură citim că Profetul Daniel, aflat în exil în ţinutul Babilonului, nu a uitat niciodată de ţara lui. «A intrat în casa sa, care avea în cămara de sus o fereastră deschisă spre Ierusalim şi în fiecare zi îngenunchea de trei ori, şi s-a rugat şi a lăudat pe Dumnezeu» (Daniel 6, 1). Această amintire zilnică despre patria sa natală, i-a dăruit profetului putere şi tărie în pământul unde se afla pribeag.

În prima duminică după coborârea Spiritului Sfânt, Biserica noastră ne aminteşte că pe acest pământ suntem doar trecători. Asemenea psalmistului, putem spune cu toţii: «Străin sunt eu pe pământ» (Psalmul 118, 19). Suntem pelerini pe acest pământ pentru câteva zeci de ani, după care ne îndreptăm spre eternitate. Domnul Dumnezeu ne-a dăruit fericirea, frumuseţea şi splendoarea patriei cereşti. La fel ca Profetul Daniel, trebuie să avem mintea noastră aţintită asupra Ierusalimului ceresc şi să ţinem seama de eternitatea Cerului patria noastră adevărată şi că suntem datori să trăim în aşa fel încât să ajungem acolo unde ne vom putea întâlni cu toţi cei dragi ai noştri.

Sfântul Apostol Ioan, în revelaţia pe care a avut-o, a văzut pe locuitorii Cerului. El scrie: «M-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic» (Apocalipsa 7, 9-10).

Printre sfinţii din cer se află persoane încoronate, domnitori înţelepţi, sunt ierarhi bisericeşti, preoţi, monahi, călugăriţe o mulţime de laici din toate seminţiile popoarelor şi ale tuturor timpurilor. În rândul sfinţilor din Cer se află martirii şi toţi cei care şi-au sacrificat viaţa pentru Hristos şi pentru credinţa cea adevărată în Dumnezeu. «Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este Împărăţia Cerurilor», – spune Hristos (Matei 5, 10). În troparul din această duminică cântăm că Biserica lui Hristos este îmbrăcată cu sângele martirilor ei. În cuprinsul Utreniei, Biserica noastră face cunoscut că martirii au cunoscut o singură cale de urmat: moartea pentru Hristos.

În cer se află sfinţii poporului nostru. De-a lungul secolelor, chiar şi în secolul al XX-lea, au existat martiri şi mărturisitori ai credinţei în Hristos-Dumnezeu. Părinţii Bisericii noastre Greco-Catolice ameninţaţi de pericole, i-au învăţat pe copii religia, botezându-i în ascuns, administrând în secret Sfintele Sacramente şi au participat în ascuns la celebrările liturgice. Toate acestea au presupus mult curaj, având nevoie şi de har din partea lui Dumnezeu, dar ei purtând întipărită în inimile lor recompensa cerească, au fost gata să suporte orice persecuţie sau moarte.

* * *

Richard Wermbrand, care a avut de-a face câţiva ani buni cu regimul sistemului comunist, în cartea sa “Chinuiţi pentru Hristos” scria: “Am văzut creştini în închisorile comuniste care aveau la picioare lanţuri grele cu cincizeci de verigi, fiind torturaţi şi arşi cu fierul înroşit, iar pe rănile lor mari şi dureroase a fost presărată sare, neoferindu-li-se nici o picătură de apă. I-am văzut înfometaţi, îngheţaţi de frig, iar ei se rugau pentru comunişti. O astfel de atitudine nu poate fi explicată prin mijloace naturale. Ea este legată de acţiunea iubirii lui Hristos prezentă în inimile acestora”. Ei au ştiut să privească cu inima şi cu sufletul la cer. Au avut în minte vii cuvintele lui Hristos: «Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă» (Matei 10, 28).

Acest autor relatează în continuare cum la unul dintre procesele juridice, procurorul a întrebat-o pe o bună creştină:

- De ce-i îndemni pe oameni să devină membrii unei secte interzise?

- Scopul nostru, este de a dobândi pentru Hristos întreaga lume, a răspuns cu curaj femeia, având în minte credinţa vie legată de eternitatea cerească.

* * *

Un medic american, fost misionar în Corea, a operat o femeie săracă.

- Câţi bani ai fi putut câştiga, dacă ai fi făcut aceeaşi operaţie în USA? – a întrebat din curiozitate sărmana femeie?

- Câteva mii de dolari.

- Dar aici, în Corea, care va fi remunerarea ta?

- Recunoştinţa femeii sărace şi surâsul Mântuitorului au mai mare valoare pentru mine, decât toate bogăţiile lumii, – a răspuns modest medicul. Acest doctor s-a gândit la recompensa eternă din cer.

* * *

O femeie tânără se ocupa, fără nici un fel de remunerare, de oamenii bolnavi.

- Biserica v-a solicitat un astfel de serviciu? – a întrebat-o un bolnav, observând pe haina ei un însemn bisericesc.

- Nu, – a răspuns femeia, – eu singură, în mod voluntar, m-am angajat spre îndeplinirea serviciului de într-ajutorare.

- De ce?

- Pentru că-L iubesc pe Hristos, iar acesta este singurul mod pentru a-I dovedi că-L iubesc, deoarece El ne-a spus: «Tot ceea, ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut» (Mt. 25, 40).

- Nu luaţi nici o remuneraţie? Lucraţi pe gratis?

- Lucrez din principiu, împărtăşind cu voi iubirea lui Hristos.

- Dacă mai există pe pământ încă astfel de oameni ideali, lumea nu va pieri, – a răspuns bolnavul, entuziasmat de aceste cuvinte.

* * *

Un profesor a observat în mod evident, că numai sfinţii au ştiut cum să trăiască. La întrebarea: “Ce este un sfânt?” un elev i-a răspuns: “Sfântul, este un creştin obişnuit”. Sfântul, este omul care respectă poruncile lui Dumnezeu şi ştie cum să-L iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele. Sfântul ştie să învingă răul. «Aceasta este biruinţa, care a biruit lumea: credinţa noastră» (1 Ioan 5, 4).

* * *

Care drum duce în cer? La cer ne conduce calea poruncilor lui Dumnezeu şi a fericirilor evanghelice, sacrificiul, munca, rugăciunea şi suferinţa. Uneori acest drum este foarte greu, dar pentru fericirea veşnică suntem datori să fim pregătiţi să suportăm totul.

Dacă locuitorii Cerului ni s-ar adresa nouă, ei ne-ar spune aceste cuvinte: “Ascultaţi, locuitori ai Pământului! Ascultaţi, iubiţi fraţi şi surori! Dacă aţi cunoaşte, cât de minunat este în cer şi ce plăcut este să te odihneşti aici după ostenelile de pe pământ! Pentru cer este foarte important să suferi totul. Dacă noi ne-am putea întoarce din nou pe pământ, atunci L-am servi cu şi mai mult zel pe Dumnezeu. «Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea nu a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (1 Corinteni 2, 9). Gîndul la Cer conferă puterea de a învinge greutăţile vieţii şi stimulează omul spre o trăire autentică a vieţii.

La fel ca şi Profetul Daniel în Babilon, să nu uităm niciodată de patria noastră – de eternitatea cerească. Această amintire ne dă puterea de a urma o viaţă dreaptă şi să fim lumină pentru lume. Mântuitorul-Hristos spune: «Oricine, va mărturisi înaintea oamenilor pentru Mine, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu» (Matei 10, 32).

Rugăciune

Cât de uşor este a spune: Dumnezeu este iubire! Cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu în El. De aceea întemeiază-ţi şi tu suflete al meu locuinţa în El, fiind locuitor al Lui. Rămâi în Dumnezeu şi El va rămâne în tine. Dumnezeu rămâne în tine, pentru a te sprijini, iar tu să rămâi în Dumnezeu pentru a nu cădea.

Tu, o Doamne, mă îndemni spre a Te iubi. Dar oare eu, Te-aş putea iubi dacă Tu, mai întâi nu m-Ai fi iubit pe mine? Fă, ca să nu fiu leneş în a-Ţi răspunde cu iubire la iubirea Ta, căci Tu, m-ai iubit primul pe mine, deşi am fost păcătos, şi astfel ai sfărâmat păcatele mele, chemându-mă în Biserica Ta, pentru a înceta să mai păcătuiesc. M-ai iubit atunci, când am fost bolnav, dar m-ai vizitat, cu îndurarea Ta, pentru a mă vindeca. Prin aceasta s-a arătat în mod clar iubirea Ta faţă de mine, căci ai venit în această lume, pentru ca prin Tine, să am viaţa cea veşnică.

Doresc să Te iubesc pe Tine, Dumnezeul meu, prin semenul meu, în mod necondiţionat, să Te urmez ajutându-l pe el, să Te imit sacrificându-mă pentru binele lui şi să fiu de-a pururi în preajma Ta, făcându-i cunoscută lui minunăţia iubirii Tale. Amin. (După Sfântul Augustin)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin