Predici

1. Introducere

Odată credeam că vorbele Scripturii sunt moarte şi dificile. Acum ştiu că sunt pline de energie şi de viaţă. Era inima mea împietrită şi moartă: cum putea, aşadar, să crească ceva acolo? (A. De Mello).

2. Tema

Cuvântul Domnului este asemenea seminţei…

Doamne, fă să crească în noi sămânţa cuvântului tău! (Această invocaţie trebuie repetată nu doar ca psalm, ci şi la începutul şi sfârşitul predicii).

3. Mesajul zilei

Cuvântul Domnului, spune Cristos, este asemenea seminţei de grâu sau de muştar, care este o sămânţă mică, dar are în sine o forţă deosebită; poate deveni un spic sau un arbust cu ramuri, frunze flori şi fructe.

Semănătorul are încredere în sămânţă.

- Seamănă foarte mult, nu are frică să piardă: când va recolta, va aduna foarte mult.

- Semănătorul ştie că creşterea seminţei este ascunsă, dar sigură şi cere multă aşteptare.

- Cu siguranţă, nu merge să smulgă iarba ca să crească şi să se lungească mai devreme. El ştie să aştepte cu încredere.

Trebuie să avem încredere în cuvântul Domnului.

- Dar de ce? Pentru că este asemenea seminţei. Trebuie mereu să aşteptăm încrezători ca el să dea roade.

- Primii creştini se puteau întreba: E posibil ca evanghelia lui Cristos, predicată de 12 oameni nu prea inteligenţi, să ajungă până la capătul lumii? Şi a fost posibil.

- Noi, deseori, ne întrebăm: Poate cuvântul Domnului să schimbe inimile rele ale oamenilor şi să-i transforme în fii ai lui Dumnezeu? Cu siguranţă o poate face, pentru că vine de la Dumnezeu.

- Poate cuvântul Domnului să devină mare chiar şi în noi şi să ne ajute şi pe noi să devenim mai buni. Cu siguranţă că da, dacă primim cu bucurie cuvântul şi îl punem în practică.

Trebuie să avem încredere în împărăţia lui Dumnezeu! Dar de ce? Pentru că împărăţia lui Dumnezeu este ca sămânţa!

- Împărăţia lui Dumnezeu este deja în mijlocul nostru şi înlăuntrul nostru, nu se vede: “Să progresăm în credinţă, şi nu în viziune; suntem plini de credinţă (cf. a doua lectură).

- Biserica este asemenea unui câmp de grâu infestat cu neghină: trebuie să aştepte secerişul. E un câmp special, unde neghina se poate transforma în grâu bun.

Trebuie să avem încredere în Dumnezeu, a cărui iubire este ascunsă, dar, în acelaşi timp, este mare şi puternică cu atât mai mult cu cât Dumnezeu preferă cuvintele mici, persoanele umile şi găseşte ce este pierdut.

- Trebuie să avem încredere în Dumnezeu (după forma de iubire răbdătoare, pe care o subliniază rugăciunea Tatăl nostru), pentru că Dumnezeu are încredere în noi!

- “Vor cunoaşte toţi arborii pădurilor că eu sunt Domnul, care umilesc arborele cel înalt şi îl înalţ pe cel smerit (cf. prima lectură).

4. Exemple

a) Ar fi bine să se împartă fiecărui copil câte un bob de porumb. Aceasta ar fi o lecţie.

b) Tot pentru a ne obişnui cu răbdarea şi cu încrederea în Cristos = cuvântul de iubire al lui Dumnezeu, am putea propune trei întrebări la care vom răspunde cu trei exemple.

- Cum se explică faptul că Dumnezeu astăzi nu mai vorbeşte într-un mod extraordinar!

Într-o zi, un elev l-a întrebat pe profesorul său de religie: “Cum vă explicaţi că în vechile vremuri Dumnezeu s-a arătat deseori şi chiar foarte deschis oamenilor (ex. Abraham, Moise etc.), iar astăzi nu se mai arată nimănui”. Răspunsul înţelept a fost acesta: “Totul ne arată prezenţa şi voinţa lui Dumnezeu. După profeţi, la sfârşitul timpurilor, Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a arătat ceea ce avem nevoie pentru a ne mântui”.

- Biblia, care a fost scrisă cu mult timp în urmă, încă mai este actuală pentru noi?

În mormântul unui antic rege egiptean, s-a găsit o mână de seminţe de grâu vechi de cinci mii de ani. Cineva plantă acel grâu şi l-a îngrijit. Cu mare uimire a văzut că acel grâu a încolţit.

- Chiar un singur cuvânt al lui Dumnezeu poate să schimbe viaţa noastră şi să ne facă să descoperim inima Tatălui?

În apropierea gării principale a unui mare oraş îşi dădeau întâlnire, în fiecare zi şi fiecare noapte, o grămadă de persoane stranii: bărboşi, hoţi şi tineri drogaţi. Se vedea bine că erau nefericiţi şi foarte disperaţi. Bărbi lungi, ochi urduroşi, mâini tremurânde, săraci, mizerie. Mai puţin de bani, aveau toţi nevoie de un pic de consolare şi de curaj pentru a trăi; dar aceste lucruri puţini oameni ştiu astăzi să le ofere. Ne mira faptul că, dintre toţi, un tânăr, murdar şi cu părul lung şi neîngrijit, care se învârtea în mijlocul altor săraci naufragiaţi ai cetăţii, spunea că are pluta sa personală de salvare.

Când lucrurile păreau că mergeau prost, în momentele de solitudine şi de angoasă prea neagră, tânărul extrăgea din buzunarul său un bilet uns şi stropit şi-l citea. Apoi îl împăturea frumos şi-l punea în buzunar. Câteodată îl săruta. Îl apropia de inimă sau de frunte. Citirea biletului îşi făcea repede efectul. Tânărul se simţea consolat, îşi îndrepta umerii şi prindea curaj.

Ce era scris în acel bilet misterios bilet? Doar şase cuvinte mici? “Uşa mică este întotdeauna deschisă”.

Doar atât.

Era un bilet trimis de tatăl său. Însemna că a fost iertat şi în orice moment se putea întoarce acasă.

Şi într-o noapte se întoarse. Găsi portiţa grădinii deschisă. Urcă scara în linişte şi se culcă în patul său.

Dimineaţa următoare, când se trezi, la capătul patului era tatăl său. Se îmbrăţişară în linişte (B. Ferrero, Catechista Dossier, 1989/6 LDC).

pr. Pietro Righetto Ritul latin