Predici

În evanghelia propusă de Biserică în aceasta duminică, l-am auzit pe Isus spunând că împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unei seminţe, a unui grăunte de muştar. Ce vrea să spună Isus prin “împărăţia lui Dumnezeu”? El descrie modul în care este prezent şi acţionează Dumnezeu în lume. Da, Dumnezeu este prezent între noi, dar acest lucru îl sesizăm cu greutate, ca şi existenţa unei seminţe. Nici nu ştim că este în pământ. Este mică, imperceptibilă. Dar fără îndoială, ea este acolo şi creşte. Este o lege a revelaţiei. Surprinzător, Dumnezeu este prezent într-un prunc neajutorat născut la Betleem, în Isus care stă la masă cu păcătoşii, care moare scandalos pe cruce între doi tâlhari, care ni se dăruieşte în simbolurile pâinii şi vinului.

Dar şi azi legea aceasta rămâne valabilă. Faptele mici descoperă prezenţa lui Dumnezeu. Şi acest lucru este încurajator. Dumnezeu nu ni se descoperă ca lui Moise în mijlocul fulgerelor, ci delicat, asemenea prezenţei unei seminţe. Dar pentru a sesiza prezenţa sa în fapte mici, avem nevoie de credinţă…

Iozefine, o elevă în clasa a treia din California, venea acasă cu autobuzul şcolii. În fiecare zi, fratele ei o aştepta în faţa casei. El era mai mare cu un an decât ea, dar nu mergea la şcoală. Era altfel decât ceilalţi copii. Aceştia, când îl vedeau, râdeau de el. Dar Iozefine nu era ruşinată de fratele ei. Cobora din autobuz, acesta alerga spre ea şi se îmbrăţişau, şi mergeau împreună în casă.

Iozefine era o fetiţă, dar învăţase e lecţie foarte umană de dragoste. A durat cam un an ca şi ceilalţi copii să o înveţe. Pe la sfârşitul anului, unii elevi au simţit că nu era drept să râdă de acel baiat, iar exemplul lor i-a influenţat şi pe ceilalţi. Ba unii chiar au început să arate semne de înţelegere şi compasiune. Când cineva o întreba pe Iozefine despre fratele ei, ea răspundea simplu că era retardat şi că nu va fi niciodată ca ceilalţi copii, dar că era fratele ei şi că îl iubea.

Iozefine a mers cu acel autobuz câţiva ani, până când familia ei s-a mutat în alt loc. Dar imaginea ei îmbrăţişându-l pe fratele ei retardat, a rămas în amintirea elevilor pentru lung timp. După 40 de ani, colege ale sale mai povestesc încă despre dragostea ei.

În lumina evangheliei, apare întrebarea: Nu credeţi că Iozefine a influenţat pe ceilalţi elevi, acum deveniţi adulţi, să fie mai sensibili, mai atenţi şi mai buni cu ceilalţi? Şi nu credeţi că aceştia, la rândul lor, şi-au educat copii să îmbrăţişeze aceleaşi valori?

La fel a fost şi în cazul lui Leon. El era un copil crescut în Polonia în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Leon şi familia lui erau evrei. Îşi văzuse părinţii, rudele şi prietenii ucişi sau trimişi în lagăre naziste. Leon s-a refugiat la o fermă din apropiere. Fiind copil, nu se putea hrăni singur. Fermierul şi familia lui, oameni şi catolici buni, l-au ascuns şi hrănit ani întregi, deşi ştiau că dacă vor fi prinşi, vor fi executaţi pe loc.

După război, Leon a crescut şi s-a stabilit în Statele Unite. A fost un elev excelent şi a devenit rabin. Şi astăzi Leon, acum un om în vârstă, povesteşte despre oamenii care i-au salvat viaţa şi spune prietenilor săi evrei despre respectul pe care îl are faţă de Biserica Catolică pentru că nişte catolici, cu mult timp în urmă, au fost aşa de buni cu el. Şi sămânţa ce a fost plantată în urmă cu mai bine de 60 de ani aduce şi azi roade în dialogul dintre evrei şi creştini.

Dragi credincioşi, aşa se construieşte împărăţia lui Dumnezeu. Seminţele sunt mici, aproape insesizabile, dar puterea extraordinară conţinută în ele este de la Dumnezeu. Acum jumătate de secol, seminţele plantate de Iozefine într-un autobuz plin cu copii erau foarte mici. Dar azi avem un autobuz plin cu bunici, care sunt atenţi şi sensibili cu cei care suferă de diverse handicapuri. Iar aceştia plantează la rândul lor aceleaşi seminţe ale dragostei şi bunătăţii în copiii şi nepoţii lor. Acum 60 de ani, o sâmânţă a fost plantată în inima unui băieţel evreu, iar azi el este un rabin deschis spre creştini, în New York.

În al doilea rând, parabola seminţei de muştar mai are un avantaj. O sămânţă este mereu la îndemâna noastră. Noi rar avem ocazia sau chiar curajul de a face fapte mari, lucruri eroice. Dar în fiecare zi avem ocazia de a face fapte mici, care descoperă dragostea faţă de Isus şi adeziunea noastră la valorile evangheliei. Aceste şanse nu trebuie ratate. Închei tot cu o parabolă a unui anonim, care arată cât de importante sunt aceste fapte mici, prin care noi facem să crească împărăţia lui Dumnezeu.

Când un copil îşi încredinţează mâinile sale într-ale tale, s-ar putea ca ele să fie murdare de îngheţată sau cu un plasture pe ele, pentru că s-a lovit. Dar lucrul important este că acelea sunt mâinile viitorului. Aceste mâini poate vor ţine într-o zi o Biblie sau un revolver; poate vor cânta la orgă sau vor arunca zarurile jocurilor de noroc; poate vor pansa cu gingăşie o rană sau vor apuca tremurânde seringa cu droguri. Acum, mâinile acelea sunt în ale tale. Ele reprezintă o personalitate în creştere, iar această creştere de zi cu zi este responsabilitatea ta!

Împărăţia lui Dumnezeu se construieşte incet,în tăcere, fără zgomot şi Dumnezeu o construieşte împreună cu noi.

pr. Lucian Păuleţ Ritul latin