Start > Ritul bizantin > Duminica a VII-a după Paști

Duminica a VII-a după Paști

29 May 2009
2,110 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a VII-a după Paști (A Sfinților Părinți de la Niceea)

«Părinte, a sosit ora ! Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preamărească, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viața veșnică tuturor acelora pe care Tu I-ai dat Lui ; iar viața veșnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis.» De acum înainte, din momentul în care Isus Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat șade de-a dreapta Tatălui, s-a plinit mântuirea noastră: Spiritul Sfânt poate fi revărsat din plin asupra omenirii, trimis fiind de către Cel ce este asemenea nouă după Corpul Său glorificat, în dinamismul Sfintei Treimi, de-a dreapta Tatălui. Isus este Stăpânul, și tot El dăruiește omenirii viața veșnică. Viața veșnică este dăruită tuturor care-L cunosc pe Dumnezeu. Dar a cunoaște înseamnă mult mai mult decât simpla înălțare a minții spre Dumnezeu, fiind rezultatul iubirii. În cărțile Vechiului Testament termenii iubire și cunoaștere se identifică, pentru că adevărata cunoaștere este mai presus de puterile de înțelegere și experiența noastră din această lume sensibilă. Există o cunoaștere a inimii, o experiență pe care sufletul o are în apropierea lui de Dumnezeu și a lumii spirituale, prin care înțelegem mai presus de cuvinte, de definiții sau de categoriile lumii materiale; însă această experiență este de nespus, de nedescris, pentru că nu găsim nimic din ceea ce am văzut sau trăit în lumea materială care ne ține prizonieri cunoașterii sensibile. Dacă ascultăm glasul lui Dumnezeu mai presus de cuvinte, acea șoaptă care atinge o coardă sensibilă în inima noastră, și mai ales dacă îi răspundem din iubire, ne aflăm pe calea mântuirii. Cine cunoaște mai mult, Revelația explicită a lui Dumnezeu oferită Bisericii creștine, beneficiază de mijloacele de mântuire pe care Isus le-a dat prin instituirea Sfintelor Sacramente. Biserica este un semn vizibil, inclusă în societate cu o structură ierarhică, organizare și evoluție istorică ca orice organism viu, individual sau social, care produce în mod eficient toate harurile de care avem nevoie pentru mântuire: Biserica este un Sacrament al mântuirii.

Bisericii i s-a încredințat Tezaurul credinței, toate adevărurile de credință transmise de Isus, care au rămas Apostolilor și celor ce au urmat după ei în scris sau oral: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Dar omenirea a evoluat, limbajul cultural fiind într-o continuă schimbare, astfel încât unii creștini au încercat să îmbine gândirea profană cu datele Revelației, au preluat mituri și legende din religii păgâne sau au încercat să explice cu propriile puteri de pătrundere adevărurile de credință. Așa au apărut primele erezii și erori din primele secole ale Bisericii, fapt ce a obligat întregul creștinism să definească o mărturisire de credință acceptată și înțeleasă de toți cei care sunt în unitatea Bisericii.

Primul Conciliu Ecumenic a fost convocat la Niceea, în anul 325 după Hristos, reunind întregul creștinism din jurul Bazinului Mediteranean prin reprezentanții lor, la inițiativa Bisericii și a Împăratului Constantin cel Mare ca autoritate civilă ce era direct interesat de liniștea și unitatea instituției pe care o reprezenta. La acest prim Conciliu au participat Sfinți Părinți care au trecut prin persecuțiile din perioadele anterioare, oameni sfinți care au trăit în pustiu, fugind de lumea profană pentru a-L găsi pe Dumnezeu în rugăciune și contemplație și chiar mari făcători de minuni precum Sfântul Nicolae din Mira Liciei. Uniți în Spiritul Sfânt, Părinții au dat o mărturie de credință, conformă învățăturilor Revelației divine, prin care au răspuns ereziilor timpului lor și mai ales învățăturilor greșite ale lui Arie, care au dus la divizarea Bisericii. De acum înainte creștinii se roagă mărturisindu-și credința «Într-unul Dumnezeu, Tatăl atotstăpânitorul…, într-unul Domn, Isus Hristos… Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat… care s-a întrupat din Maria Fecioara și s-a făcut Om… și în Spiritul Sfânt.»

De acum înainte creștinii au găsit sprijin ori de câte ori gândirea umană a căutat explicații deșarte despre adevărurile divine, despre misterul lui Dumnezeu, Biserica explicând Tezaurul credinței în Spiritul în care a fost transmis din generație în generație, dezvoltându-se o teologie, o știință sacră care actualizează mereu mesajul mântuirii, astfel încât să fie înțeles de omul istoric – beneficiarul acestei mântuiri aflat într-un anumit spațiu geocultural și într-un anumit timp.

Biserica lui Hristos este și astăzi divizată de păreri grșite, de orgolii și de false învățături care caută să radicalizeze diferențele dintre creștini și nu unicul Adevăr care este primit de toți, astfel încât Corpul mistic al lui Isus Hristos este rănit. Dar ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, de aceea rugăciunea și mărturisirea de credință dată prin viața noastră trebuie să fie o cale de a reuni turma lui Hristos sub un singur Păstor, iar Spiritul Sfânt, Spiritul unității să însuflețească în iubire întreaga omenire chemată la mântuire.

Rugăciune

«Ca toți să fie una precum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine ; ca și ei să fie una în noi ; pentru ca lumea să creadă că tu M-ai trimis pe mine.» (Ioan 17, 21) Doamne, Isuse Hristoase, care ai zis Apostolilor tăi : «Pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă,» nu privi la păcatele noastre, ci la credința Bisericii tale și binevoiește a-i dărui pacea și unirea după voința Ta, care viețuiești și domnești de-a pururi. Amin.

(Octava mondială de rugăciuni pentru unirea Bisericii)

Ritul bizantin