Predici

În acel timp, … a venit [la Isus] un şef de sinagogă, pe nume Iair. Văzându-l … a căzut la picioarele lui şi l-a rugat cu stăruinţă: “Fiica mea e pe moarte! Vino, pune-ţi mâinile peste ea ca să se vindece şi să trăiască”. Isus a plecat împreună cu el şi l-a urmat o mulţime atât de numeroasă… În mulţime se afla o femeie, care, de doisprezece ani suferea de hemoragie… Această femeie auzind ce se vorbea despre Isus, a venit pe la spate, prin mulţime, şi s-a atins de haina lui, căci îşi zicea: “Dacă mă voi atinge măcar de haina lui, voi fi vindecată”. Deodată, hemoragia s-a oprit şi a simţit în trupul ei că a fost vindecată. În aceeaşi clipă, Isus a simţit că a ieşit o putere dintr-însul. El s-a oprit în mulţime şi a întrebat: “Cine s-a atins de hainele mele?”… Atunci femeia… a spus tot adevărul. Dar Isus a spus: “Fiică, credinţa ta te-a vindecat. Mergi în pace şi rămâi vindecată de boala ta!” Pe când mai vorbea încă au venit nişte oameni din casa şefului sinagogii şi au spus: “Fiica ta a murit…” Isus, care a auzit aceste cuvinte, a spus şefului sinagogii: “Nu te teme, credinţă să ai!”… Ajunşi la casa şefului sinagogii, Isus a văzut învălmăşeală şi lume care plângea şi bocea. El a intrat şi le-a spus: “Pentru ce atâta zarvă şi plânset? Copila nu a murit, ci doarme”. Dar ei l-au luat în râs. Atunci el a dat toată lumea afară, a luat cu dânsul pe tatăl şi pe mama fetei şi pe cei care îl însoţeau, a intrat în camera unde zăcea copila, a prins-o de mână şi i-a spus: “Talita kum!”, ceea ce înseamnă: “Fetiţă, scoală-te!” Numaidecât fata s-a sculat şi a început să meargă; ea avea doisprezece ani. Cei de faţă au rămas înmărmuriţi. Dar Isus le-a poruncit cu străşnicie să nu afle nimeni; apoi le-a spus să dea fetei de mâncare. (Marcu 5,21-43)

Reamintindu-ne că episodul învierii fiicei lui Iair, episod care include şi vindecare femeii bolnave de scurgere de sânge, face parte din seria acelor minuni menite să manifeste prezenţa activă a Împărăţiei în lume, înţelegem atunci mai uşor că ucenicii care îl însoţesc pe Isus în misiunea sa prin Galileea sunt chemaţi să verifice cu ochii lor (şi prin intermediul lor şi noi) această prezenţă. Într-adevăr, tulburaţi de evenimentele ai căror martori sunt, ucenicii, pendulând între teamă şi credinţă, nu pot să nu pot să nu se întrebe cine este de fapt Isus şi cum trebuie să se situeze vizavi de El.

Cât priveşte însă minunile care alcătuiesc acest episod, se impune să facem câteva precizări pentru o mai bună înţelegere a lor. Astfel, sosirea la Isus a şefului de sinagoga nu poate să nu ne atragă atenţia. Prin cererea lui el manifestă o credinţă originală de vreme ce, în faţa pericolului care ameninţă grav viaţa fiicei sale, renunţă la orice speranţă omenească pentru a-şi pune încrederea totală în Isus. Şi, chiar şi atunci când primeşte dureroasa veste a morţii fiicei, încurajat fiind de Isus, Nu te teme, credinţă să ai… , Iair îl urmează către camera în care trupul ei mort zace chiar dacă trebuie să înfrunte şi el indiferenţa celor din casă vizavi de persoana Mântuitorului. În intimitatea părinţilor şi a trei dintre ucenicii săi, Isus o recheamă pe fetiţă la viaţa prin cuvintele Talita kum. În această sintagmă verbul aramaic kum ar fi tradus în limba greacă cu acelaşi verb cu care va fi exprimată şi învierea lui Isus Cristos. Aşadar, instruiţi fiind de glorioasa Înviere a lui Isus, ne putem uşor da seama că un astfel de episod este dătător de sens şi totodată prevestitor al “traversării” morţii de către Mântuitorul după ce va fi murit pe cruce. În privinţa celeilalte minuni, două trăsături surprind pe cititor: 1. credinţa într-un soi de forţă de ordin fizic deţinută de făcătorul de minuni, lucru care nu-i surprinde şi pe destinatarii evangheliei sfântului Marcu, şi 2. menţiunea numărului mare de medici care nu au putut să-i aducă alinare acele femei, ceea ce ar scoate mai bine în evidenţă puterea lui Isus în faţa eşecului medicilor. Partea mai mare incidentului este însă ocupată de “demascarea” celei care a venit pe furiş şi s-a atins de hainele lui Isus. Văzându-se demascată, femeia care a simţit în trupul ei că a fost vindecată se simte obligată să recunoască adevărul, iar Isus, evidenţiindu-i credinţa o va trimite dăruindu-i pacea şi vindecarea sa. Nu putem să nu adăugăm, totuşi, că acest incident are menirea, în dezvoltarea narativă a episodului, să-l ajute pe Iair să facă pasul de la credinţa în posibilitatea unei vindecări, fie ea şi de o boală foarte gravă, către credinţa în învierea din morţi care nu are decât un singur precedent în istoria poporului ales, cea săvârşită de profetul Ilie. Or, implicit, prin modul în care a înfăptuit învierea copilei, Isus se dovedeşte nu simplu egal al lui Ilie ci în mod evident superior lui.

Acum, împreună cu ucenicii, suntem şi noi chemaţi să ne situăm vizavi de Isus mai ales atunci când suntem martori ai intervenţiilor Lui pline de putere. Unde se află în vieţile noastre frontiera dintre credinţă şi necredinţă? Reuşesc inimile noastre să treacă de la teamă la credinţă traversând orice frică pentru a se deschide încet-încet către o credinţă încrezătoare?

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin