Predici

Isus vorbise toată ziua mulţimii în parabole. Seara a spus ucenicilor săi: “Să trecem pe malul celălalt”. Părăsind mulţimea, l-au luat pe Isus cu ei în barcă aşa cum era. Şi alte bărci l-au însoţit. Deodată, s-a iscat o furtună puternică; valurile loveau barca atât de tare, încât a început să se umple cu apă. Isus dormea în spatele bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: “Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” Trezindu-se, a dojenit vântul şi a spus mării: “Taci! Linişteşte-te!” Vântul s-a potolit şi s-a făcut o linişte deplină. Isus le-a spus: “De ce sunteţi aşa de fricoşi? Nu mai aveţi credinţă?” Ei, fiind cuprinşi de o mare teamă, îşi spuneau între ei: “Cine este omul acesta, că până şi vântul şi marea îl ascultă?” (Marcu 4,35-41)

După primul grup de parabole (4,1-34), sfântul Marcu ne prezintă o serie de patru minuni săvârşite de Isus, minuni care manifestă puterea activă a Împărăţiei. Este vorba de episodul domolirii furtunii (4,35-41), cel al vindecării omului posedat de diavol (5,1-20), cel al vindecarea femeii bolnave de scurgere de sânge şi al învierea fiicei lui Iair (5,21-43). Toate aceste fapte au avut un efect răsunător asupra contemporanilor săi (4,41; 5,17.20.42) de vreme ce Isus se dovedeşte a fi stăpân peste forţele oarbe ale naturii, peste Satana, peste boală şi chiar peste moarte.

Dintre episoadele care relatează domolirea furtunii de pe mare, episod care se citeşte în duminica a XII-a de peste an, cel al sfântului Marcu este, fără îndoială, cel mai viu prin precizia detaliilor: scena se desfăşoară în timpul nopţii, iar Isus, care s-a suit în barcă imediat ce a dat drumul mulţimii ce-l înconjura şi care în momentul izbucnirii furtunii este prezentat ca dormind pe un căpătâi, este trezit de ucenicii înspăimântaţi. Modul în care El mustră şi potoleşte furtuna îi impresionează atât de mult pe ucenici încât ei încep a se întreba cine este omul acesta, că până şi vântul şi marea îl ascultă.

Această scenă este pentru noi o chemarea la credinţa în Cristos în cel puţin două sensuri ale cuvântului: recunoaşterea puterii sale divine şi adeziunea la persoana sa cu o încredere totală. Aceste două aspecte ale credinţei se completează reciproc. Astfel, dacă eu cred în adâncul sufletului meu că Isus este Fiul lui Dumnezeu, cred din toată inima şi în puterea Lui şi mă încred în ea (v. Rm 10,9) deoarece puterea lui Isus se află în slujba mântuirii oamenilor comunicându-le iubirea Tatălui: împreună cu El, noi nu putem pieri. Citit în această perspectivă, strigătul ucenicilor exprimă tentaţia oricărui om care, în timp de nenorocire, se crede părăsit de Dumnezeu. În acele clipe o umilă şi totală încredere îi permite să-şi regăsească linişte şi pacea pe care Isus i-o dă.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin