Start > Ritul latin > Duminica a XI-a de peste an

Duminica a XI-a de peste an

29 May 2009
1,512 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XI-a de peste an (Anul B)

În acel timp, vorbind mulțimii în parabole, Isus spunea: “Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu un om care aruncă sămânța pe ogorul său; zi și noapte, fie că doarme, fie că e treaz, sămânța încolțește și crește, dar el nu știe cum. De la sine, pământul produce mai întâi paiul, apoi spicul și în sfârșit bobul plin în spic. Când rodul este copt, pune mâna pe seceră, căci a sosit timpul secerișului”. Isus a continuat: “Cu ce putem asemăna împărăția lui Dumnezeu?… Ea este asemenea unui grăunte de muștar: când îl semeni în pământ este cel mai mic dintre toate semințele din lume, dar după ce l-ai semănat, el crește și depășește toate plantele; el face ramuri așa de mari, încât păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui”. Prin multe parabole de acest fel, Isus le vestea cuvântul în măsura în care ei puteau să-l înțeleagă. Nu le spunea nimic fără să se folosească de parabole, dar, în particular, le explica pe toate ucenicilor săi. (Marcu 4,26-34)

Revenind, cu această duminică, în timpul de peste an, noi ne reîntâlnim cu Isus Cristos în ipostaza de vestitor al prezenței Împărăției lui Dumnezeu. Această temă a ocupat un loc important în predica sa iar, pentru a defini cât mai bine ce este și cum trebuie percepută Împărăția lui Dumnezeu, Mântuitorul s-a folosit de parabole, acele mici scene inspirate de viața cotidiană care ilustrau unul sau altul din aspectele cele mai caracteristice.

Parabolele propuse spre meditare în această duminică sunt ultimele ale capitolului patru – de cele precedente ne-am ocupat înainte de Postul Mare – iar ele ne prezintă, cea dintâi, modul tainic în care Împărăția lui Dumnezeu se “înfiripă” și se dezvoltă, aidoma unei semințe aruncate în pământ, în uimirea și satisfacția semănătorului, în timp ce a doua, evocă începuturile foarte modeste ale Ei cu asigurarea, însă, ca va deveni o realitate viguroasă și primitoare, aidoma unei semințe de muștar care, deși cea mai mică dintre semințele din lume devine, mai apoi un copac capabil sa strângă între ramurile lui păsările cerului.

Într-o epocă de criză în care anumite atacuri îndreptate împotriva Bisericii ori o slăbire a practicii religioase maschează efortul modest al sufletelor generoase, aceste parabole ale creșterii ne oferă un motiv de speranță. Ca și contemporanii lui Isus, noi suntem adesea nerăbdători sau chiar sceptici în creșterea Bisericii, a Bisericii noastre. Se impune atunci să ne însușim atunci din Evanghelie certitudinea creșterii Bisericii prin puterea lui Dumnezeu chiar și-n vreme de furtună. Această certitudine de credință revigorează speranța noastră dând inimilor noastre elanul și dinamism pentru o activitate eclezială curajoasă. Această speranță lărgește dorința, ne învață să avem răbdare, să admirăm lucrarea lui Dumnezeu adesea ascunsă unor prime priviri.

Ritul latin