Start > Ritul latin > Duminica a VII-a a Paștelui

Duminica a VII-a a Paștelui

18 May 2009
1,178 afișări

Autor: pr. Felician Tiba
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VII-a după Paște (Anul B)

Ne aflăm în duminica dintre sărbătoarea Înălțării Domnului nostru Isus Cristos la cer și sărbătoarea Rusaliilor, un timp care, din punctul de vedere al prezenței lui Isus Cristos, ne trimite parcă cu gândul la Sâmbăta Mare.

Atunci eram în așteptarea învierii Domnului, acum suntem în așteptarea coborârii Duhului Sfânt. Atunci, prin moartea sa, Isus plecase fizic dintre apostoli, acum, prin înălțare, Isus face același lucru, pleacă fizic dintre apostoli și dintre cei care l-au urmat. Și atunci ca și acum ne încearcă parcă un sentiment de nostalgie; Și noi putem spune cu cei doi ucenici care au luat cina cu Isus la Emaus: “Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile? (Lc 24,32). Nu am trăit noi cu atâta intensitate timpul sfânt al Postului Mare! Nu am simțit noi din plin bucuria trăirii învierii Domnului? Și acum! Acum Isus a plecat dintre noi! S-a înălțat la cer, s-a dus în Casa Tatălui să ne pregătească un loc.

Întâlnirea cu Isus, este imposibil să nu lase urme. Să ne amintim de dorința șireată a lui Irod care spunea magilor veniți din răsărit să-l găsească pe regele nou născut: “Mergeți și informați-vă cu exactitate despre copil și, când îl veți fi găsit, înștiințați-mă și pe mine ca să merg și eu să mă închin lui” (Mt 2, 8). Găsirea și cunoașterea lui Isus însă i-a transformat pe magi, iar ei, “pe un alt drum s-au întors în țara lor” (Mt 2,12).

Femeia păcătoasă, vameșul Matei, Zaheu, fariseul Nicodim, atâția bolnavi, posedați, mulțimile de oameni care l-au întâlnit și l-au auzit, care s-au bucurat să primească din mâinile lui iertarea păcatelor, sănătatea fizică și spirituală, hrana materială, toate acestea au fost întâlniri cu Isus. Cine îl întâlnește cu adevărat pe Isus, nu poate să-l uite.

Pe amintirea de primiție a unui preot erau scrise următoarele cuvinte: “Dacă m-ai întâlnit pe mine și m-ai uitat, nu ai pierdut nimic, dar dacă l-ai întâlnit pe Isus și l-ai uitat, ai pierdut totul!”

Vorbim astăzi despre întâlnirea cu Isus și despre această aparentă lipsă a lui din lume. Dar mai întâi aș vrea să pun două întrebări: Îl mai întâlnește astăzi lumea pe Isus? Se mai simte astăzi prezența lui în lume? Sau suntem într-o continuă Sâmbătă Sfântă? Sau poate într-o continuă perioadă dintre Înălțare și Rusalii?

Mergeți în spitale și veți vedea oameni disperați, bolnavi cronici, bolnavi pe care nu-i mai vizitează nimeni, bolnavi pe care, din diverse motive, poate nici medicii nu vor să-i mai îngrijească.

Mergeți în penitenciare și veți vedea tineri care, în loc să construiască autostrăzi, să modernizeze orașele și satele noastre, să cucerească lumea prin tinerețea lor, sunt condamnați la ani grei de închisoare din cauza delictelor comise.

Mergeți la Forțele de muncă și veți vedea câți șomeri sunt, oameni care, din cauza crizei economice mondiale sau din diverse motive, au rămas fără un loc de muncă.

Deschideți televizoarele, citiți ziarele, intrați pe internet și veți vedea cât de departe pare lumea reală de astăzi, de Dumnezeu!

Îl mai întâlnesc oamenii de astăzi pe Isus? Sau, mai poate Isus să-l întâlnească pe omul postmodern de astăzi?

Într-o zi un bărbat a făcut o criză comițială în urma căreia un altul ar fi murit imediat. După mai multe minute și-a revenit, s-a ridicat și a urmat un lung drum de suferință; câteva operații grele, paralizie și alte crize. A urmat o perioadă destul de lungă de spitalizare și de îngrijire atentă din partea celor din jur. De ce a fost nevoie de acea criză? De ce nu și-a înghițit limba atunci să moară? Pentru că Dumnezeu avea un plan, un plan de iubire. Acel bărbat era dator lui Dumnezeu, îi datora mulți ani de rătăcire, iar acum a avut posibilitatea să revină acasă, să revină în “Casa Tatălui”. Și lui îi pregătise Isus un loc. Prin suferința sa, prin grija pe care au avut-o cei din jur față de el, a făcut apostolatul iubirii lui Dumnezeu. Așa a înțeles și el și cei care l-au îngrijit că Dumnezeu are modul său de a acționa, de a se face prezent, un mod care, de cele mai multe ori, este contrar a tot ceea ce vedem sau așteptăm noi oamenii de astăzi.

Altădată, din întâmplare, un om face un accident de mașină care se soldează cu o victimă. Traversase neregulamentar, dar impactul i-a fost fatal. Aflat în închisoare, șoferul are timp să se gândească la Dumnezeu. Regretă, nu atât accidentul, deoarece, în conștiință, știe că nu ar fi putut evita impactul. Efectiv s-a trezit cu bărbatul pe parbriz și aceasta fără să aibă viteză. Regretă mai ales că înainte de accident își jignise părinții, își lovise mama, iar pe tatăl îl înjurase.

Trăim într-o lume care despică firul de păr în patru și o face bine, dar adesea ignoră esențialul: că firul de păr nu crește fără știrea lui Dumnezeu.

Suntem chemați ca în fiecare moment să facem alegere între Iuda și Matia, între Iuda, ca simbol al răului și Matia, ca simbol al celui care a fost încă de la început cu Isus, care a fost martor al învierii. A merge cu Iuda, pe drumul său, înseamnă a trăi viața în mod dezordonat; a nu înțelege că Dumnezeu ne-a creat și ne susține în existență, că Isus ne-a mântuit și că Duhul Sfânt ne sfințește cu harul său în fiecare moment, înseamnă a lăsa disperarea, ura, invidia, gelozia și altele asemenea, să ne călăuzească în viață. Și cum să mai vedem prezența lui Dumnezeu printre toate acestea?

A fi aleși ca și Matia, aceasta este chemarea fiecăruia dintre noi; aceasta este și chemarea celui care suferă, indiferent dacă această suferință se numește boală, nedreptate, șomaj, lipsuri. În suferință facem experiența necesității; a necesității cuiva care să ne ajute, a necesității sănătății, a necesității aproapelui, a necesității lui Dumnezeu care, înainte de toate, este iubire.

De fapt, de ce nu simte lumea de astăzi prezența reală a lui Dumnezeu? Pentru că îi lipsește iubirea! Și de ce Dumnezeu nu este lăsat să intre în viața omului de astăzi? Pentru că omului de astăzi îi lipsește iubirea. Și nu mai este nevoie să exemplific de ce!

Și totuși există atâtea soluții pentru a ne lăsa și astăzi contaminați de prezența iubitoare a lui Dumnezeu.

În evanghelie Isus a spus: “Păstrează-i în credința față de numele tău… Bucuria mea în ei să fie deplină… Eu le-am dat cuvântul tău… Nu te rog să-i scoți din lume, ci să-i păzești de rău… După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot așa îi trimit și eu pe ei în lume…”

Așadar, harul și puterea lui Dumnezeu sunt de partea noastră. Dumnezeu nu ne-a creat să fim sclavii răului, ci ne-a creat să fim liberi. Cine iubește așa cum ne-a iubit Isus este o persoană liberă.

Vă invit astăzi să ne lăsăm eliberați de rău. Să conștientizăm că fiind creați de Dumnezeu din iubire, suntem chemați la iubire. Să ne amintim cu nostalgie de marile intervenții ale lui Dumnezeu din viața noastră; de botezul nostru, de prima sfântă Împărtășanie, de Duhul Sfânt pe care l-am primit la Mir, de iubirea care ne-a unit în sacramentul căsătoriei, de glasul tainic care ne-a chemat la Preoție sau la viața consacrată, de mângâierile calde ale mamelor noastre, de forța taților noștri, de ce nu, de mângâierea celor care ne-au vizitat când eram bolnavi și chiar și de glasul dojenitor al celor care ne-au îndreptat sau ne-au repus pe calea binelui când noi ne-am îndepărtat de ea.

Mai putem spune că Dumnezeu, Isus Cristos, lipsește astăzi dintre noi? Dacă am spune aceasta, prezența noastră aici ne-ar contrazice. Suntem copiii lui Dumnezeu, copii iubiți, doriți și plini de tot darul și atunci, cum să nu simțim prezența lui în mijlocul nostru?

Doamne, îți mulțumim că ești cu noi, îți mulțumim pentru iubirea ta. Fă ca întâlnirea noastră de astăzi cu tine să ne schimbe asemenea magilor, a femeii păcătoase, a vameșului Matei, a lui Zaheu, a farizeului Nicodim și a atâtor bolnavi sau posedați, asemenea mulțimilor care te-au întâlnit și te-au auzit, care s-au bucurat să primească din mâinile tale iertarea păcatelor, sănătatea fizică și spirituală și chiar hrana materială. Fă-ne astăzi și întotdeauna martori ai iubirii tale în lume. Amin.

Ritul latin