Predici

Cu cât mai mare este desăvârşirea unui sfânt şi unirea lui cu Dumnezeu mai intimă, cu atât mai mult se apropie de tronul lui Dumnezeu şi cu atât mai mare este puterea lui de mijlocire pentru cei de pe pământ.

După cum am văzut, datorită misterului lui Isus, în care sfântul Iosif a pătruns mai mult decât toţi sfinţii împreună, exceptând-o doar pe Maria, mama lui Dumnezeu, este natural ca puterea lui de mijlocire să fie fără egal. Rugăciunea lui Iosif, adresată lui Isus, este o rugăminte părintească. Dacă l-a ascultat pe pământ, nu-l va asculta în cer? Oare şi-ar putea cineva închipui că Isus şi-a pierdut iubirea faţă de sfântul Iosif, de când stă la dreapta Tatălui în paradis? Oare a uitat de datoria recunoştinţei faţă de acela care cu atâta îngrijorare i-a purtat de grijă? N-ar trebui să profite de orice ocazie pentru a-i face bucurie aceluia care l-a iubit atât de mult pe pământ, suferind exilul, foamea, lipsurile, frica? Trebuie să fim convinşi că Domnul nostru Isus Cristos se poartă faţă de sfântul Iosif cu acea recunoştinţă care este vrednică de atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu. Nu ne putem îndoi deloc că Dumnezeu nu i-ar fi dat sfântului Iosif o putere mai mare decât cea dată prototipului său în Egipt.

Sfântul Bernard ne spune că sfântul Iosif, dacă vrea să câştige vreun dar cinstitorilor săi, îl obţine foarte repede de la Isus şi Maria numai cu privirea, fiindcă, pentru cei ce se iubesc şi se înţeleg din priviri, privirea devine poruncă.

Să cântărim bine şi ceea ce a spus sfânta Tereza cea Mare despre puterea sfântului Iosif: Nu-mi aduc aminte să fi cerut vreun dar de la Iosif, pe care să nu-l fi dobândit. Mă cuprinde mirarea chiar numai când mă gândesc la mulţimea darurilor dobândite. Se pare că Dumnezeu a dat unor sfinţi un dar deosebit, că dacă cineva le cere ajutorul în anumite necazuri, să li-l dobândească mai uşor. Din experienţa mea însă, sfântul Iosif poate să mijlocească ajutor în toate necazurile. Prin aceasta Isus vrea să ne arate că, precum a fost ascultător sfântului Iosif pe pământ, aşa împlineşte şi în cer toate câte i le cere. Acelaşi lucru l-au experimentat şi alţii, care, la sfatul meu, s-au pus sub scutul sfântului Iosif.

Sfânta Tereza, care l-a cinstit cu o evlavie şi încredere deplină, nu numai că a devenit o mare sfântă a Bisericii noastre, dar şi o mare învăţată în tainele divine, fiind prima femeie doctor al Bisericii. Sfântului Iosif i s-a descoperit taina numelui lui Isus în care sunt toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei (Col 2,3). De aceea sfânta Tereza cea Mare a devenit “mare”, fiindcă l-a cinstit pe sfântul Iosif cel Mare.

La acestea mai putem adăuga mărturia sfântului Alfons de Liguori: Doresc să întipăresc în inima fiecărui creştin cea mai sinceră evlavie faţă de sfântul Iosif, pentru că eu însumi am experimentat de nenumărate ori, că el este în stare de a mijloci nenumărate bunuri de la Dumnezeu. N-am cunoscut pe nimeni, care să fi onorat în chip deosebit pe sfântul Iosif, şi să nu fi înaintat în măsură mare în desăvârşirea creştină. De mai mulţi ani îi cer un dar special în sărbătoarea lui şi totdeauna îmi împlineşte cererea. Nu înţeleg cum ne-am putea gândi la preasfânta Fecioară şi la pruncul Isus, fără să ne gândim totodată cu recunoştinţă şi la sfântul Iosif, care i-a îngrijit aşa de mult!

Încrederea nestrămutată în puterea minunată a mijlocirii sfântului Iosif se bazează pe faptele reale care s-au obţinut în lumea creştină.

Sfântul Iosif a ajutat pe părinţi în educaţia copiilor lor.

O familie din Lyon avea un fiu foarte evlavios. Părinţii credeau că el va fi coroana familiei înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. El se simţea chemat să părăsească lumea şi să se consacre slujirii lui Dumnezeu în totalitate. Dar părinţii s-au opus din toate puterile şi au reuşit să-i schimbe gândul. A fost introdus în lume şi încetul cu încetul a căpătat gusturi lumeşti, duse până la extravaganţă, devenind o ruşine pentru familie. Au început cu mustrările, dojenile şi ameninţările. Ca să scape de ai săi, s-a înrolat în armată. Părinţii, copleşiţi de remuşcări, nu mai aveau curajul să se adreseze lui Dumnezeu prin rugăciune, de aceea s-au îndreptat către sfântul Iosif, începând o novenă în cinstea lui. Abia au trecut câteva zile şi “fiul risipitor” s-a întors acasă, făgăduind o convertire totală.

Sfântul Iosif este patronul unei morţi bune.

În timpul unei epidemii, care pustiise o regiune întreagă, mulţi săraci au căzut victime. Un preot vrednic, înfruntând eroic primejdia, mergea din casă în casă spre a-i îngriji pe muribunzi. Intrând într-o cocioabă unde un bătrân în agonie zăcea pe nişte zdrenţe murdare, începe să-l încurajeze că în curând va pleca din această lume plină de mizerii şi îşi va găsi adăpostul definitiv în împărăţia fericirii. Bătrânul îl întrerupe şi îi spune: Despre ce mizerii vorbiţi? Vă înşelaţi. Eu l-am ales pe sfântul Iosif de patron şi model, şi, ca şi dânsul, nu m-am plâns niciodată de soarta mea. N-am cunoscut nici ce-i ura, nici ce-i invidia; iar somnul meu a fost întotdeauna liniştit. Instrumentele, pe care le vedeţi în această cămăruţă, mi-au procurat pâinea de toate zilele. Am fost sărac, dar şi sfântul Iosif a fost. Totul este să ştii să te supui voinţei lui Dumnezeu. Voi muri. Dacă am ştiut să trăiesc, voi şti şi să mor. Cred că acum a sosit timpul plecării. Daţi-mi-l pe Isus! După ce s-a împărtăşit cu simplitatea omului credincios şi nevinovat ca un copil, a spus, privind spre cer: Tată… e… Adio, părinte!

Sfântul Iosif ajută familiile creştine.

O femeie sărmană din Bordeaux avea un soţ destrăbălat, gelos şi bănuitor. Într-o zi, soţul, negăsindu-şi prietenii de beţie, s-a întors mai devreme acasă. Dând să deschidă uşa cât mai încet, aude glasul soţiei şi un gând negru i-a trecut prin minte: Acum o prind că mă înşală! Ascultă cu atenţie şi aude glasul care spune: “Puiule, să ne rugăm acum şi pentru tăticul tău! Să-l recomandăm sfântului Iosif, patronul său!” Şi ea spunea înainte, iar copilul repeta: O, Isuse al meu, te rog prin mijlocirea sfântului Iosif, te rog pentru iubirea pe care tu ai avut-o şi o mai ai încă faţă de tăticul tău purtător de grijă, ai grijă şi de tăticul meu! Binecuvântează-l şi păzeşte-l de orice rău, de moarte neprevăzută şi de focul iadului. Îţi mulţumesc! Soţul ticălos şi tăticul vinovat a păşit încet lângă ei. A îngenuncheat şi s-a rugat. Şi-a cerut iertare. A doua zi au fost văzuţi împreună la masa lui Isus. Din acea zi a devenit un bun creştin, vrednic de numele pe care îl purta.

Sfântul Iosif model de curăţie.

Un tânăr, sclavul unui viciu necurat, copleşit de remuşcări, şi-a luat hotărârea de a se îndrepta. Recita zilnic Tatăl nostru, Bucură-te, Marie şi La tine alergăm, o, fericite Iosife, spre a dobândi tăria necesară de a-şi mărturisi păcatele. Timp de trei luni nu a încetat să le recite zilnic. În această perioadă a luat parte la exerciţii spirituale. În a doua zi a exerciţiilor, şi-a pus în buzunar o mică statuie a sfântului Iosif şi a plecat hotărât spre biserică. Căzând în genunchi la picioarele duhovnicului, a scos statuia şi a ţinut-o strâns în palme, până a spus tot ce avea pe suflet. Când s-a ridicat, s-a simţit cu adevărat un “om nou”.

Ca toţi să devenim oameni “noi în Isus Cristos” prin mijlocirea sfântului Iosif, păstorul suprem al Bisericii, papa Pius al IX-lea, în anul 1870, l-a declarat patron universal al Bisericii Catolice.

Când a izbucnit foametea în Egipt, despre care ne aminteşte Sfânta Scriptură, poporul a cerut pâine faraonului. Acesta însă i-a trimis pe toţi la Iosif, zicându-le: Mergeţi la Iosif şi ceea ce vă va spune, faceţi! (Gen 41,55). Şi Iosif le dădea pâinea de fiecare zi.

La fel şi Dumnezeu, dându-i lui Iosif cheia numelui Isus, i-a dat acces la toată comoara înţelepciunii şi ştiinţei, la comoara “Pâinii coborâte din cer”, dătătoare de viaţă veşnică şi de aceea doreşte ca noi să mergem la sfântul Iosif, oricând avem trebuinţă de ajutor.

O legendă spune că Iosif din Egipt, mai-marele faraonului, fiind bun şi milostiv cu cei ce suferă, gândindu-se la cei ce nu au pâine şi nu ştiu că el le-o poate da din belşug, a cerut slujitorilor săi ca, din când în când să arunce câte un braţ de paie pe apa Nilului, care să fie purtate până în depărtări, ca cei ce le vor vedea, să-şi dea seama că undeva, în sus, se treieră şi este grâu; să vină şi să ia, ca să trăiască. În orice biserică veţi intra şi acolo veţi vedea statuia sau icoana lui, să înţelegeţi chemarea: “Veniţi cu toţii la Isus!”

(NB Exemplele sunt luate din cartea Mergeţi la Iosif! Ed. Presa Bună, Iaşi, 1934)

pr. Anton Dancă Ritul latin