Start > Ritul bizantin > Iertarea: un dar al lui Dumnezeu

Iertarea: un dar al lui Dumnezeu

17 March 2009
2,648 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a din Post

Psalmul 40 este rugăciunea omului bolnav adresată lui Dumnezeu, a omului care în amarul lui simte greutatea păcatelor sale, dar și învinuirile gurilor rele din preajma lui. Această rugăciune este un strigăt de iertare, de implorare a vindecării. Omul mai are o speranță: ajutorul care îi vine de la Dumnezeu, singurul care-l poate vindeca, ierta, cum zice Psalmul: “Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în așternutul bolii lui să-l întărească pe el. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine; vindecă sufletul meu, că față de Tine am păcătuit” (Ps 40,3-4). Domnul milei îi va da acestui om posibilitatea să trăiască o viață nouă, caracterizată de încrederea că, Stăpânul a toate nu-l va abandona, ci îl va primi pentru totdeauna în bucuria prezenței Sale!

Aceste rânduri ale Psalmului sunt o bună introducere pentru Evanghelia de astăzi, care vorbește despre minunea vindecării unui paralitic și despre iertarea păcatelor. Isus s-a reîntors la Capernaum unde mai înainte predicase și scosese diavolul dintr-un om îndrăcit. Iată motivul pentru care la Capernaum toți îl așteaptă, toți doresc să asculte cuvântul Său și să se vindece.

Casa în care se afla Isus probabil este cea a apostolului Petru. Pericopa relatează faptul că patru bărbați aduc la Isus un paralitic. Dorința lor de a-l ajuta pe paralitic să se vindece este lăudată de Învățător. El cere mereu credința bolnavului, dar acest bolnavul nu vorbește! Cei care-l conduc la Isus vorbesc pentru el.

Lumea multă, încurcă uneori: cei patru nu pot intra în mod obișnuit în casă. Ei nu se descurajează și caută un alt acces la Isus: se urcă pe acoperiș, își fac un loc și coboară bolnavul înaintea lui Isus. O rezolvare care arată puterea mare a credinței lor. Văzându-le credința, Isus vindecă paraliticul.

Isus vede credința celor patru și zice: “Fiule, îți sunt iertate păcatele”. Isus nu-l ceartă pentru păcatele sale ci, dimpotrivă, îl numește “fiu”. Primul pas pe care Isus îl face: îi iartă păcatele. Isus este Dumnezeu pentru că, cuvântul său devine faptă! Ceea ce zice, El face. Afirmând ceva, El realizează ceea ce spune!

Credința celor patru persoane care l-au dus pe paralitic la Isus, a permis întâlnirea bolnavului cu Isus, care vindecă și mântuiește. Credința trebuie împărtășită cu ceilalți, nu este un fapt strict personal. Rugăciunea celor patru este decisivă pentru vindecarea bolnavului, care poate nici nu dorea să-L întâlnească pe Isus. Evanghelia tace în această privință.

Pericopa de astăzi arată că, o comunitate creștină adevărată trăiește valorile care se opun economiei de piață: cei patru găsesc timp ca să slujească celor mai slabi și neajutorați. Solidaritatea lor obține pentru paralitic iertarea păcatelor.

Pentru cei patru prieteni și pentru bolnav, Isus este singura lor speranță. Domnul acționează în sens spiritual, vindecă sufletul și prin aceasta își arată dumnezeirea dar clarifică și adevărata prioritate a omului: să fie sănătos sufletește!

În timpul acela lumea credea că boala era o pedeapsă pe care Dumnezeu o dădea pentru păcatele pe care omul le-ar fi făcut. Mântuitorul nu asociază boala cu păcatul, ci își însușește toată durerea omului, fizică și spirituală, care-i zbuciumă existența și viața, pentru că numai Dumnezeu poate să-l scape pe om de răul păcatului. Dumnezeu ne eliberează de acest rău prin mijlocirea lui Isus. Iată noutatea! Dumnezeu făcut om, poate să ne elibereze de păcate!

În timp ce păcatele seacă inima și transformă viața într-un deșert neroditor, plin de pericole și moarte, darul iertării, reînnoiește omul până în adâncul ființei sale, existența sa devine fecundă și înfloritoare, transformându-se astfel într-o laudă continuă adusă lui Dumnezeu, pe calea către fericirea veșnică.

Evanghelistul nu ne relatează reacția bolnavului și a prietenilor săi, ci pe cea a cărturarilor și a fariseilor. Acest miracol trezește nemulțumire printre unii cărturari. Isus descoperă gândurile lor, semn că are puterea divină de a citi în inimile oamenilor și că vindecarea paraliticului este confirmarea vizibilă a iertării dăruite acelui om de către Dumnezeu! Poate că Isus vrea să exemplifice în mod fizic, ce înseamnă eliberarea de păcate.

De ce Isus mai întâi îl iartă? Pentru că nu toți au venit să-L asculte cu inima curată. Cărturarii au venit ca să descopere vre-un motiv pentru care să-L învinuiască și să-L dea morții. Aceasta este prima oară când apar în Evanghelia lui Marcu, cărturarii, o categorie de persoane, importantă pentru acele timpuri, deoarece studiau și interpretau Legea și profeții, pentru ca poporul să trăiască după voia lui Dumnezeu.

Cărturarii șed, stau, simbol al oamenilor incapabili să se miște, blocați înaintea darului lui Dumnezeu, prizonieri ai propriilor idei limitate, incapabili să accepte iertarea Bunului Dumnezeu. Ca urmare a cuvintelor lui Isus, care dăruiesc iertarea, ei reacționează în inimile lor, dar nu cu voce tare. O reacție dăunătoare pentru fiecare om care gândește răul în inima sa, dar nu comunică, nu are curajul să ceară explicații, ci se gândește cum să-l elimine pe cel care nu gândește la fel cu el. Isus îi întreabă, dar ei tac. Cine are dreptate: Isus care are putere să ierte păcatele sau ei, care îl consideră un blestemător? Acum minunea pe care Isus o face, arată că El poate să ierte păcatele. Domnul închide gura cărturarilor și deschide gurile mulțimii, care văzând minunea, Îl laudă pe Dumnezeu. Isus se folosește de boala trupului, pentru a vesti dorința lui Dumnezeu de a ierta păcatele tuturor oamenilor! Iertarea permite omului să umble din nou, să se apropie de Dumnezeu, să fie sfânt.

Cărturarii vedeau în Isus, urmat și aclamat de mulțimi, o amenințare pentru funcția și puterea lor, de aceea pentru ei, Domnul va rămâne un blestemător, iar din acest moment, vor încerca cu toate puterile să-L elimine.

Ei învățau lumea că persoana bolnavă este impură și nu poate să se apropie de Dumnezeu și de Templu. De aceea bolnavii se simțeau refuzați de Dumnezeu. Isus însă, nu gândea astfel. Primindu-l și iertându-l, Domnul neagă că paralizia este o pedeapsă de la Dumnezeu, datorată păcatelor omului.

Ideile lui Isus despre Dumnezeu nu se potriveau cu ale cărturarilor, de aceea ei comentează și-L acuză de blasfemie. Pentru aceștia, numai Dumnezeu putea să ierte păcatele și numai preoții puteau decreta acest lucru. Cum de Isus, unul fără carte, se încumeta să spună că Dumnezeu l-a iertat pe acest paralitic? Dacă este adevărat că Isus știe mai multe decât noi, riscăm să ne pierdem postul și sursa de câștig, deoarece lumea îl va urma pe El.

Isus intră în dialog și cu ei. Constată că este mult mai ușor să spui: “Îți sunt iertate păcatele”, pentru că nimeni nu poate verifica, dar dacă zici: “Ridică-te și umblă” iar omul se vindecă, toți pot constata minunea. Și pentru ca să demonstreze că are putere de a ierta păcatele, Isus îl vindecă pe paralitic.

Minunea reliefează că boala nu este o pedeapsă pentru păcate; ceea ce ei considerau impur, nu mai este un obstacol pentru apropierea omului de Dumnezeu, căci în special necăjiții au mai mare nevoie de Domnul.

În VT este scris că iertarea păcatelor este o prerogativă exclusivă a lui Dumnezeu și nici o persoană umană nu o poate substitui. Cum spune profetul Isaia: “Eu, Eu sunt cel care șterg păcatele tale și nu Îmi mai aduc aminte de fărădelegile tale” (Is 43, 25); păcatul era legat de respectarea Legii iar “iertarea” impunea primirea păcătosului în comunitate. Doar Dumnezeu putea să ierte păcatele, iată de ce cărturarii gândeau că Isus, prin comportamentul Său, se punea în locul lui Dumnezeu.

Ceea ce-L deranjează pe Isus este mentalitatea închisă, ipocrită, falsă a interlocutorilor Săi, față de iertarea păcatelor pe care o dă Dumnezeu. Este adevărată obiecția acestora: doar Dumnezeu cunoaște inima omului. Deci un om nu poate să ierte toate greșelile unui alt om, numai Dumnezeu poate. El poate vindeca de orice boală, chiar și paralizia. Iar Isus a demonstrat că este Fiul lui Dumnezeu și că El cunoaște gândurile din inima omului.

Pericopa de astăzi arată că Isus îi iubește pe oameni și vrea să-i aducă în sânul Tatălui, dăruindu-le iertarea Sa, fără restricții. Spunând: “Ca să știți că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele“, Isus arată că puterea Sa este mai mare decât forța rea a păcatului. El se arată Dumnezeul care iartă, fără să pretindă sacrificii de animale sau respectarea unor legi, obiceiuri fiscale. În acest sens, “spovedania” nu este un moment al tristeții și al rușinii, ci al întâlnirii cu mila și cu iubirea lui Dumnezeu, o ocazie a refacerii celei mai importante relații: raportul Dumnezeu-om! A-ți recunoaște păcatul și a fi dispus să primești iubirea lui Dumnezeu, înseamnă a fi liber în inima ta și a experimenta mila gratuită a lui Dumnezeu, care te cheamă la ospățul Împărăției, unde doar El singur plătește consumația.

Pentru mentalitatea noastră, deseori materialistă, vindecarea trupului este mult mai importantă decât iertarea păcatelor. Cultura zilelor noastre încearcă să ne convingă că este greșit să ne recunoaștem păcătoși, să ne făurim complexe de vină, să ne căim, deoarece păcatul este doar un tabu, este o slăbiciune care se poate înțelege sau o contravenție de apreciat ca semn al libertății personale. Dumnezeu n-are nici o legătură cu toate aceste fapte, cu ceea ce simt eu ca om, cu modul meu de viață; mai bine merg la psiholog decât la preot.

Trebuie să luăm în serios ideea biblică despre păcat, ce presupune unicitatea unui Dumnezeu personal și raportul Său de iubire cu poporul Isdrael, simbol al umanității mântuite. Pentru VT păcatul este: trădarea Alianței, refuzarea iubirii gratuite a lui Dumnezeu, nerecunoștința pentru binefacerile Sale, idolatria nepermisă.

Pornind de la un text al profetului Ieremia: “Oare aceștia mă jignesc pe Mine? Oare nu se jignesc pe ei?” (Ier 7, 19), putem nota că Domnului îi pare rău, deoarece păcatele ne fac rău nouă! “Pe Domnul îl jignim indirect, deoarece direct ne facem rău nouă înșine”, spune Sfântul Toma de Aquino.

Păcatul este rădăcina tuturor relelor din lume. De aceea Isus îi iartă mai întâi păcatele și apoi îl vindecă pe paralitic. Isus începe prin vindecarea bolilor sufletului. Nu-i spune “Eu te iert”, ci “păcatele îți sunt iertate”, care înseamnă “Dumnezeu ți-a iertat păcatele”! Vindecarea trupului devine semn și dovadă vizibilă a puterii lui Isus, de a ierta păcatele pe pământ.

Nu știm care erau păcatele paraliticului, dar este suficient să cunoaștem care sunt păcatele noastre: zgârcenia, goana necontrolată după avere, ambiția, căutarea profitului cu orice preț, fuga după cele trecătoare, narcisismul, dorința de a domina pe alții, într-un singur cuvânt: egoismul. Întâlnirea cu Isus ne vindecă (literar, ne învie) la fel ca și pe paralitic: ne trece într-o existență nouă, bazată pe iubire, bucurie. Această Evanghelie ne întreabă: ce face astăzi comunitatea noastră în fața bolii și a durerii? Cum reacționează față de cei nevoiași? Este capabilă să-i sprijine pe suferinzi? Practică caritatea creștină?

Prezența răului în lume ar trebui să provoace în adevărații ucenici de astăzi ai lui Isus, o și mai mare iubire și dăruire în favoarea vindecării celor slabi și nevoiași, a celor pe care de multe ori sunt acuzați și nu sunt ajutați. Doar atunci când îi vom ajuta pe alții și vom vedea cum se însănătoșesc, vom putea zice: “Nu am mai văzut până acum așa ceva”!

Iubiți credincioși! Evanghelia demonstrează că Isus poate ierta păcatele! Noutatea Evangheliei nu constă în minunea pe care Isus o face, ci este certitudinea că Dumnezeu iartă păcatele oamenilor. Preocuparea personală a Domnului nu este vindecarea trupului, ci iertarea păcatelor! Isus n-a vindecat toți bolnavii, dar a dăruit tuturor oamenilor iertarea păcatelor. Vindecând bolnavii ne învață că boala trebuie învinsă, că El vrea să mântuiască întreg omul: trup și suflet. Până acum a interzis celorlalți să-I descopere adevărata identitate, dar acum El se auto-definește Fiul Omului, adică Mesia care ne dăruiește iertarea!

Păcatul blochează omul și-l împiedică să creeze relații autentice cu alte persoane și cu Dumnezeu; păcătosul nu mai poate fi solidar cu cei din jurul său, le produce doar greutăți. Oare noi nu suntem responsabili de cei paralizați de lângă noi, fizic și moral? Facem ceva ca ei să-L poată întâlni pe Isus? Consider că este mult mai periculoasă paralizia minții înguste a cărturarilor, pretenția lor de a fi mai inteligenți decât Dumnezeu. Ei doresc să aibă dreptatea numai de partea lor, pentru ca să rămână mereu singurii care comandă! De câte ori noi îi eliminăm și îi batjocorim pe alții, din dorința de a comanda și de a ține cu dinții de putere?

Mirarea mulțimii este consecința a ceea ce s-a întâmplat. Omul nu poate să-și vindece paraliziile sale sufletești, însă Dumnezeu, poate! Acum, cel paralizat nu numai că se ridică, ci are puterea să-și ducă patul! Boala lui i-a cauzat întâlnirea cu Isus! Dacă vrem să întâlnim “Adevărata Viață” trebuie să permitem fraților noștri, plini de credință, să ne ducă la Isus, depășind toate barierele posibile, ce s-ar putea interpune pe drumul către întâlnirea cu Mântuitorul. Nu este ușor să mergi cu regularitate la Biserică!

Vindecând bolnavul, Isus arată faptul că Dumnezeu, când intervine, vindecă omul până în străfunduri, de boală și de moarte. Domnul este cel care ne eliberează de păcat, de incapacitatea de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Isus și cei patru necunoscuți ne dau o importantă lecție cu privire la relațiile dintre noi! De multe ori nu iubim, suntem paralizați, incapabili de a face primul pas spre împăcarea cu cei de lângă noi. Neiertarea paralizează relațiile inter-umane. Unele dușmănii sunt publice: toți știu că cei doi s-au certat și acum trăiesc ca doi paralizați. Comunitatea creștină trebuie să-i ducă la Isus, ca să le ierte păcatul lor, iar de la iertarea pe care o primesc de la Domnul, oamenii trebuie să învețe să ierte.

În timp ce un preot explica rugăciunea Tatăl nostru și accentua necesitatea ca oamenii să se ierte între ei, o mamă a luat mâinile vecinelor sale și le-a unit. Aceste au început să plângă și și-au cerut reciproc iertare. Preotul nu înțelese ce se întâmplă, dar acea comunitate știa că cele două femei nu se salutau și nu își vorbeau de ani de zile. Creștini fiind, avem datoria să răspândim practica iertării și să ajutam oamenii să se iubească!

Cristos a venit la noi fără păcat și ne-a găsit pe toți în păcate. Dacă El a venit să ierte păcatele, Dumnezeu va fi generos, dar omul va trebui să-și mărturisească păcatele sale. În spovedanie, omul arată umilința sa. Prin îndurare, Dumnezeu reliefează puterea și mărirea Sa. Dacă El a venit ca să ierte păcatele omului, să recunoască fiecare om condiția sa umilă, pentru ca Dumnezeu să poată să ne dăruiască îndurarea Sa(Sfântul Augustin).

Noi, dacă trecem de la egoism, la ajutorarea aproapelui, ne comportăm identic cu cei patru care l-au ajutat pe paralitic: ducem oamenii la Isus, pentru ca El să le dăruiască iertarea și mântuirea. Biserica dorește să ne învețe că substanța Evangheliei nu constă în grija față de sănătatea trupului, ci în grija pentru mântuirea întregului om: în conducerea omului la deplina comuniune cu Dumnezeu.

În încheiere doresc să reliefez, să subliniez invitația pe care Isus o adresează bolnavului și fiecăruia dintre noi: “Întoarce-te acasă”, adică întoarce-te la viață, dar ține mereu în mână “patul”, semnul bolii și al limitei tale omenești, al amintirii că singur nu poți răzbi în viață. Amintește-ți că Domnul este cel care te ajută și te vindecă și că mântuirea ta vine de la El. Întotdeauna cel care vindecă este Isus. Evanghelia dorește să sublinieze că fără ajutorul Lui, nici un om nu poate să se mântuiască cu propriile puteri; dar că și contrarul este adevărat: fără consensul nostru, El nu poate să ne salveze. Isus va repeta încontinuu: “Credința ta te-a mântuit”! Adică, te-ai vindecat pentru că te-ai încrezut în Mine, însă în patria Sa, Mântuitorul n-a putut vindeca, deoarece ei nu doreau să fie vindecați (Mc 6, 6).

Iubiți credincioși! Păcatul este un rău, pentru că face rău oamenilor. Răul ni se prezintă la început ca un bine, pentru a ne putea ademeni și înșela. Trebuie să ne debarasăm de păcate, pentru că acestea nu ne permit realizarea noastră cea mai importantă, de fii sfinți ai lui Dumnezeu. Nu putem permite ca lumea să facă examenul de conștiință în locul nostru! Suntem iuți în a vedea păcatele altora, dar foarte îngăduitori față de păcatele noastre. Isus ne ajută să înțelegem slăbiciunile noastre, pentru a le schimba în bine. Noi suntem fiii lui Dumnezeu, însă păcatul ne împiedică să realizăm această identitate, adevăratul nostru bine.

Romano Penna comentează acest text în sensul că, Isus dă o nouă învățătură cu privire la păcat, nedefinindu-l doar ca o simplă încălcare a unor legi sau reguli stabilite de oameni. Pentru Isus, păcatul este refuzarea comuniunii cu Dumnezeu, a iubirii Lui gratuite, a milei cu care un tată își iubește fiii Săi, în ciuda greșelilor acestora și a nesupunerii față de învățătura Lui. Trebuie să înțelegem că păcătoșii sunt destinatarii privilegiați ai mesajului mântuitor adus de Isus, contrar VT, în care ei erau excluși, marginalizați de societate.

Mesajul lui Isus este aproape mereu însoțit de fapte de iubire. Înseamnă că are întâietate iubirea lui Dumnezeu! Nu păcatul! Pe locul întâi este mila iertătoare. Isus nu-l vindecă și-l iartă pe paralitic numai pentru ca el să poată reintra în societatea poporului Isdrael, ci pentru ca acesta să recâștige comuniunea cu Dumnezeu. El dorește să-l ajute să experimenteze iubirea divină, de aceea îl iartă înainte de vreme, înainte ca el să-i ceară iertare.

Isus ne invită pe toți la convertire, la acceptarea milei și a bunătății Tatălui, la convingerea că avem nevoie de Iubire pentru a fi mântuiți. El ne cheamă să revedem relația noastră cu Dumnezeu, după ce Domnul mai întâi și-a revăzut relația Sa față de noi. Când doi se ceartă, cel care trebuie să-și ceară scuze mai întâi, este cel care a jignit. Însă, nu la fel se comportă Isus, care se pleacă înaintea omului ca și cum El ar fi cel care ne-ar fi jignit. Mărirea lui Dumnezeu nu stă în atotputernicia Sa, ci în ceea ce El a făcut pentru noi, ne-a vizitat, s-a sacrificat

Acest mare mister este confirmat și de sensul literar al numelui Domnului, “Isus”, care înseamnă: Dumnezeu mântuiește, salvează. El, care va veni “să judece vii și morții”, ne arată chipul adevărat al Dumnezeului nostru, care a venit să ne dăruiască iertarea în mod gratuit, din iubire pentru noi. Amin.

Ritul bizantin