Predici

1. Introducere

Eşti ca o vioară, care poate fi şi o Stradivarius, dar cu corzile încă slab puse, dezacordate.

Dacă vei şti să le acordezi, vei descătuşa o armonie care îi va bucura pe toţi, mai ales pe cei care te iubesc. Iată datoria ta cea mai importantă la această vârstă!

2. Tema

Când un copil iubeşte, trăieşte ca fiu al lui Dumnezeu şi îl are pe Dumnezeu în inimă

3. Mesajul zilei

În excursiile noastre, deseori se întâmplă să observăm în afara vreunei case o lespede care intenţionează să amintească locul unde s-a născut sau a trăit un om faimos. Locul cel mai fericit de pe pământ este Palestina (=Israelul), pentru că acolo s-a născut, a trăit, a murit şi a înviat – ca om – Isus: Fiul lui Dumnezeu.

- Casa lui Isus era la Nazaret. Dar acum unde poate fi întâlnit?

- Cine ştie adresa lui?

- Unde putem să găsim “locuinţa” lui Dumnezeu?

Din iubire, Dumnezeu a vrut să locuiască în mijlocul nostru.

- Evreii, care voiau să găsească o prezenţă deosebită a lui Isus, se duceau la templul din Ierusalim. În deşert, Dumnezeu a vrut să aibă “Cortul” său, dar în Palestina poporul ales îi construise un edificiu măreţ, împărţit în mai multe secţiuni, destinate păgânilor, femeilor, bărbaţilor, preoţilor. Vai celor care depăşeau balustradele despărţitoare. Se credea că Dumnezeu era prezent în mod unic în locul cel mai sfânt, numit “Sfânta Sfintelor”, o cameră goală şi întunecată, fără statui, pentru că Dumnezeu este misterios. Acolo era păstrată arca cu tablele poruncilor: arca alianţei.

- Cum aflăm şi din Evanghelia de astăzi, Isus nu s-a simţit foarte bine în acest templu şi s-a prezentat pe sine ca adevăratul templu al lui Dumnezeu.

- Într-adevăr, în Isus locuieşte plinătatea divinităţii. El este om adevărat şi Dumnezeu adevărat.

- Într-o zi, a spus: “Distrugeţi acest templu – indicând umanitatea sa – şi eu îl voi ridica din nou în trei zile”.

- Isus este templul cel mai frumos al lui Dumnezeu!

$O prezenţă deosebită a lui Isus o avem în Euharistie…

$Este prezent şi în aproapele aflat în nevoie…

$Dar şi inima noastră de fii ai lui Dumnezeu este un adevărat templu.

- Locuieşte în noi Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt vin să îşi stabilească locuinţa în sufletele noastre, când suntem fideli poruncii iubirii. Dumnezeu, care este prezent pretutindeni, în cel care trăieşte în harul său el “locuieşte” ca un prieten.

- Noi, cei botezaţi prin har, suntem: “temple-case-locuinţe-reşedinţe” ale lui Dumnezeu.

- Când unul dintre noi iubeşte, îl are pe Dumnezeu în inimă! Nu este o frază poetică: este o realitate.

- Când toţi împreună, ca o singură familie, iubim nu doar cu vorba, dar în adevăr, devenim familia lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu: “Unde este caritate şi iubire, acolo este Dumnezeu”. Dumnezeu se simte bine numai acolo unde este iubire!

Dacă iubim, îl avem pe Dumnezeu în inimă: şi acest lucru este foarte frumos. Dar mai există şi un alt adevăr minunat: Dacă iubim, suntem în inima lui Dumnezeu; aşa cum pasărea, rândunica are cuibul ei unde se retrage, noi avem cuibul nostru în Domnul şi găsim adevărata pace şi adevărata bucurie în el.

4. Exemple

Câteva exemplificări pentru a le aminti copiilor darul minunat al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor, dacă este trăită în iubire.

a) “O foaie de hârtie, pusă pe un birou împreună cu altele, s-a trezit într-o zi plină de semne. O pană, udă toată cu o cerneală neagră, a trasat pe ea multe semne şi cuvinte. “De ce m-ai tratat astfel?”, i-a spus supărată foaia de hârtie cernelei. “Nu puteai să mă scuteşti de această umilire? Eram atât de albă, de curată. Dar tu m-ai murdărit cu iadul tău negru, m-ai nenorocit pentru totdeauna!”

“Aşteaptă – a răspuns cerneala – eu nu te-am murdărit, te-am îmbrăcat în simboluri. Acum tu nu mai eşti o simplă foaie de hârtie, ai devenit o mesageră. Tu eşti purtătoarea gândului omului, eşti un instrument preţios…”.

Într-adevăr, după puţin timp, revenind la birou, cineva a văzut acele foi împrăştiate şi le-a adunat ca să le arunce în foc. Dar, deodată, a observat acea foaie însemnată cu cerneală. De aceea, le-a aruncat pe toate celelalte, păstrând-o doar pe cea care avea mesajul vizibil” (Leonardo da Vinci).

Încă de la Botez, purtăm scris în inima noastră mesajul de iubire. De aceea, Dumnezeu nu ne va arunca niciodată.

Suntem deja fii ai lui Dumnezeu, dar încă nu este vizibilă gloria noastră. Suntem încă în perioada de probă, invitaţi la perseverenţă. Isus a învins deja lumea, chiar dacă ziua triumfului definitiv pentru noi se află undeva în viitor.

b) Un chinez, ducându-se la părintele său misionar, i-a spus:

- Am o mare dorinţă de a-i construi o casă adevăratului Dumnezeu.

Misionarul i-a răspuns:

- Dorinţa ta este foarte bună: dar de unde vom lua banii?

- Vreau să o fac pe cheltuiala mea – a adăugat amabilul bătrânel.

Preotul, văzându-l de mai mulţi ani pe acel om ducând o viaţă extrem de săracă şi crezând dorinţa lui ca un rod al exaltării spirituale, pentru a-l descuraja, i-a atras atenţia:

- Dragul meu, satul este mare; dacă construieşti o biserică, trebuie să fie foarte mare… şi tu singur nu vei reuşi niciodată!

Sărmanul a replicat cu toată amabilitatea orientală:

- Vă cer iertare dacă insist; dar cred că sunt capabil să construiesc o biserică atât de mare pentru Dumnezeu.

- Dar nu înţelegi că ar fi nevoie de foarte mulţi bani… peste şase mii de franci?

- Părinte, am pregătit deja toţi aceşti bani şi, dacă nu vor fi suficienţi, voi mai câştiga şi alţii!

Misionarul a rămas neîncrezător. A întrebat:

- Cum ai făcut rost de aceşti bani?

A răspuns cu un minunat zâmbet plin de lungul efort al vieţii sale:

- Părintele meu, încă de tânăr am avut această dorinţă, cu peste patruzeci de ani în urmă. Am făcut mereu economie când era vorba despre hrana şi hainele mele; am lucrat mereu; nici măcar nu m-am căsătorit. Toată viaţa am avut o singură dorinţă mare: să las, înainte de moarte, în satul meu, o casă mare pentru adevăratul Dumnezeu: cel al iubirii, cel care şi-a stabilit locuinţa în inima mea! (Casali)

c) Cel care ştie să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu, care ştie să fie fiu al lui Dumnezeu, se comportă mereu bine şi în conformitate cu demnitatea lui.

O actriţă juca pentru a nouăzecea oară o parte dintr-o comedie modernă. Autorul comediei era prezent în lojă. Cu toate că teatrul era aproape gol, artista a recitat atât de bine şi cu atâta însufleţire, încât autorul s-a dus la sfârşit la ea ca să îi mulţumească. “În această seară v-aţi depăşit pe dumneavoastră” – a spus el – “aţi recitat ca şi cum ar fi fost prima dată. Şi mai ales într-un spaţiu aproape gol! Nu

v-a indispus?” “Nu – a răspuns actriţa. Dar era prezent un om pentru care merita să dau ce aveam mai bun în mine!” Voia să îi facă un compliment autorului. “Şi dacă nu aş fi fost nici eu prezent?” – a întrebat acesta. “Atunci, aş fi fost măcar eu” a răspuns actriţa.

A fost un răspuns magnific. Se stima prea mult pe sine ca să joace rău. Recita din iubire pentru perfecţiune. Făcând abstracţie de prezenţa celorlalţi, ea era acolo. Aşa trebuie gândită orice acţiune: “Eu sunt prezent!” (F. W. Foerster).

d) Sunt mai mult decât potrivite climatului Postului Mare trei sugestii:

- învăţaţi să trăiţi în prezenţa lui Dumnezeu, prin fapte de iubire;

- amintiţi-vă condiţiile esenţiale pentru a primi cu vrednicie sfânta Împărtăşanie;

- încurajaţi învăţarea recunoaşterii în ceilalţi demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.

pr. Pietro Righetto Ritul latin