Start > Ritul latin > Ucigași a ceea ce ar trebui să apărăm

Ucigași a ceea ce ar trebui să apărăm

14 February 2009
831 afișări

Autor: pr. Petru Tamaș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VI-a de peste an (Anul B)

Cred că puțini dintre dumneavoastră ați avut ocazia să întâlniți un lepros în carne și oase. Cei mai mulți îi cunoaștem pe leproși din auzite și din imaginile pe care poate le-am văzut la televizor. Lepra este o boală infecțioasă, recunoscută în mod obișnuit după petele albe ale pielii care a devenit insensibilă la orice stimul extern. Cei drept, mai puțin răspândită în regiunea noastră, această boală face încă multe victime în țările sărace și în curs de dezvoltare. Pe vremea lui Isus, această boală nu avea leac.

După cum menționează și prima lectură de astăzi, luată din Cartea Leviticului, în lumea ebraică lepra era considerată o boală gravă. Leprosul, deși viu, prin lege era mort din punct de vedere civil și religios și scos în afara societății și a cultului. Expulzat în pustiu, fără relații cu nimeni, el este omul aruncat de viu în infernul singurătății. Singura lege pe care este obligat să o respecte este aceea de a se autoexclude strigând “Necurat, necurat!” celor care, în mod inevitabil, îl întâlneau.

Deși leproșilor le era interzis să se apropie de oameni, unul dintre ei trece dincolo de prescripția legii și se apropie Isus. Curajul leprosului, care sparge șablonul unei societăți legaliste, ne transmite că dreptul de a ne apropia de Domnul nu vine din faptul că suntem drepți sau nedrepți, frumoși și buni. Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, iar mizeria noastră nu este un obstacol, ci poate deveni măsură a milostivirii divine. Nu este legea aceia care ne judecă, nici conștiința aceea care ne condamnă, ci este Tatăl acela care ne dă viață, care ne iubește fără măsură, fără condiții.

Isus îl vindecă pe leprosul din evanghelie de două boli: a) lepra și b) singurătatea. Mai întâi, pentru a vindeca de singurătate, Isus îl atinge pe lepros. E ca și cum ar spune: “Pentru mine tu nu ești un exclus. Te primesc ca pe fratele meu”. În al doilea rând, vindecă boala leprei zicând: “Vreau, vindecă-te!” După două mii de ani de creștinism, sindromul excluderii din societate rămâne încă o lege nescrisă. Este suficient să ne gândim la atâția părinți bolnavi, pe care proprii fii i-au lăsat singuri la bătrânețe și boală. Ei care ar fi trebuit să fie sprijin și mângâiere pentru părinți, devin instrumente ale însingurării. De asemenea, este cazul tinerilor excluși din cercurile de prieteni, de la locurile de muncă, pe motiv că nu împărtășesc aceleași idei și nu au aceleași gusturi. Zilele trecute circula în mass-media știrea că o infirmieră creștină a fost suspendată după ce s-a oferit să se roage pentru un pacient. Gestul infirmierei a fost considerat ciudat și o potențială jignire pentru alți pacienți. Din fericire, după câteva zile, reprezentanții spitalului au revenit asupra deciziei exprimându-și sprijinul pentru infirmieră și pentru cei care au credință, pentru ca să continue “să ofere îngrijire de calitate pacienților, rămânând fideli propriilor credințe”.

Astăzi întâlnim în evanghelie un exclus din Biserică. Nu este vorba despre unul care s-a autoexclus, ci unul pe care oamenii l-au exclus și condamnat la singurătate. Este interesant faptul că Isus îl întâlnește pe cel exclus, nu pe cel care a parafat excluderea din comunitate. S-a verificat adesea în istoria Bisericii că atunci când creștinii au fost excluși, când le-a fost înlănțuită libertatea, credința lor era parcă mai vie în comparație cu perioada în care au trăit în libertate. De asemenea, suferința a avut de multe ori capacitatea de a mobiliza, de a-i apropia pe oameni unii de ații.

Suferința celor excluși va înceta în momentul în care vor întâlni un om asemenea lui Isus, dispus să-i lase să se apropie, un om cu care să poartă împărtăși experiența lor, un om care să-i iubească în ciuda slăbiciunii lor. Sunt nenumărate cazurile în care tineri sau chiar adulți au putut fi reintegrați în societate abia atunci când și-au găsit un prieten care să le fie alături.

Nimeni nu i-a respectat pe ceilalți așa cum a făcut Isus. El nu spune: Femeia asta e o păcătoasă, ușuratică, ci îi cere apă și vorbește cu ea. El nu spune: Iată o păcătoasă publică, o prostituată cufundată în viciul ei. Ci spune: Ea are mai multe șanse să între în Împărăția lui Dumnezeu decât cei care țin la bogăția lor și care se fălesc cu virtutea și știința lor. El nu spune: Femeia asta e o adulteră. Ci îi spune: Eu nu te condamn. Du-te și nu mai păcătui. Și nu spune: Femeia care vrea să-mi atingă haina e o isterică. Ci o ascultă, îi vorbește și o vindecă. El nu spune: Această bătrână care a pus bani în cutia din templu e o superstițioasă. Ci spune despre ea că a făcut un lucru extraordinar și că am face bine să-i imităm gestul dezinteresat. El nu spune: Aceștia nu sunt decât niște bieți copii. Ci spune: lăsați-i să vină la mine și încercați să fiți ca ei. El nu spune: Acest om nu e decât un funcționar corupt care se îmbogățește lingușindu-i pe cei de la putere și jecmănindu-i pe cei săraci, ci intră în casa lui și cinează cu el. El nu spune ca cei din jurul său: Orbul acesta ispășește cu siguranță păcatele sale sau ale părinților lui. Ci spune că ne înșelăm gândind astfel și îi lasă pe toți înmărmuriți arătând cât de mult se bucură acel om de favoarea lui Dumnezeu. El nu spune: Acest centurion roman e doar unul dintre cei care ne-au ocupat țara. Ci spune: Niciodată nu am văzut o asemenea credință în Israel. El nu spune: Acest om este un lepros, un necurat, nu mă pătez apropindu-mă de el. Lui însă i se face milă, îi întinde mâna, îl atinge și îi spune: Vreau, curăță-te, ești fratele meu! El nu spune: Acest individ e om fără de lege. Ci îi spune: Astăzi vei fi cu mine în Paradis. El nu spune: Petru e un renegat, pentru că s-a lepădat de mine. Ci îi spune: “Mă iubești Petru?” El nu spune: Acești mari preoți nu sunt decât niște judecători nedrepți, aceste rege nu e decâto marionetă, acest procuror roman nu e decât o cârpă, mulțimea care mă scuipă nu e decât o adunătură de nerozi, soldații care mă maltratează sunt niște torționari. Ci spune: “Tată, iartă-i că nu știu ce fac”. Isus nu a spus niciodată: Nu e nimic bun în acesta, în acela. Iar în zilele noastre n-ar fi spus niciodată: Acesta este un modernist, un om de stânga sau de dreapta, un comunist, un fanatic, un criminal sau un ateu… Pentru el, ceilalți, oricare ar fi, oricare le-ar fi faptele, statutul, reputația, sunt mereu ființe iubite de Dumnezeu. Nimeni nu i-a respectat pe ceilalți așa cum a făcut Isus. E unic.

Dacă el a procedat așa, cu atât mai puțin avem noi dreptul de a-i exclude pe alții; nu avem dreptul să-i ucidem, fie și moral, pe cei pe care ar trebui să-i apărăm. Datoria noastră a creștinilor este aceea de a fi factori de unitate, de coeziune și bună înțelegere între oameni. Misiunea noastră nu este aceea de a constata greșelile, răutatea și lipsurile celorlalți, ci aceea de a ne apropia de ei, a-i încuraja, a le fi sprijin. Altfel riscăm să devenim ucigașii acelora pe care ar trebui să-i salvăm. Capii religioși ai evreilor respectă legea, care doar constata boala, și devin ucigași ai comuniunii, exponenți ai luptei pentru discriminare și izolare. De celălaltă parte, Cristos, cu riscul excluderii și al contaminării, alege apropierea de cei excluși, vindecarea lor. Această atitudine a sa nu are decât un sigur izvor: iubirea. Iubirea este singura lege capabilă să rupă barierele și să recreeze comuniunea; iubirea nu doar constată boala, ci și vindecă rănile trecutului și regenereze ființa bolnavă. Și astăzi, nedreptatea este ridicată adesea la rang de lege. Furtul este practicat uneori cu acte în regulă. Este suficient să ne gândim la situația Bisericii Greco-Catolice, căreia aproape că îi este răpit prin lege dreptul la proprietate și moștenire; ne gândim la mamele pe care legea le încurajează să-i ucidă pe cei pe care ar trebui să-i apere – proprii copii; ne gândim la minciuna promovată la rang de lege.

Isus se apropie și-l vindecă pe lepros, deși știa că va fi exclus. Își asumă excluderea pentru ca un altul să fie inclus. Mai târziu, el va lua asupra sa toate păcatele noastre, pentru ca noi să fim renăscuți de la moarte la viață. Se verifică în societatea de astăzi că cel care săvârșește binele, cel care-l proclamă pe Dumnezeu este scos la periferia societății și arătat cu degetul. Juristul, medicul care nu primește șpagă este exclus adesea de colegii de breaslă pe motiv că nu corespunde unui pseudocod deontologic. Cel care nu plătește, în ciuda profesionalismului de care dă dovadă, reușește cu greu să-și găsească un loc de muncă. Toate acestea sunt simptomele unei societăți bolnave, în care binele, dreptatea, frumosul și adevărul sunt descurajate și chiar ignorate. Dacă citim cu atenție evanghelia vedem că excluderea lui Isus vine din partea capilor comunității, a celor învățați, care conduceau destinele societății, pentru că oamenii simpli aleargă la el din toate părțile. E un semn că oricât am încerca să punem sub obroc și să stingem fitilul binelui, adevărului, frumosului și al dreptății, acest fitil este la mare căutare și nu va rămâne ascuns. Omul secolului XXI, sătul de nedreptate, de mizerie morală, de falsitate și răutate, în ciuda aparențelor și a liniilor directoare pe care cei mari ai lumii le impun, caută cu toată ființa darul dreptății, bucuria frumuseții, farmecul adevărului și fascinația bunătății. Cursul istoriei demonstrează că în ciuda aparențelor, bunătatea, adevărul, frumusețea și dreptatea ies la suprafață ca uleiul deasupra apei. Oameni ca Maica Tereza, Martin Luther King etc. demonstrează aceasta. Să nu ne fie teamă să apărăm dreptatea, să mărturisim adevărul, să iubim frumusețea și să realizăm binele, pentru că în felul acesta vom face vizibil în lume chipul milostivirii lui Dumnezeu.

Iată ce spunea Maica Tereza de Calcutta:

“Dacă faci binele, vor spune că ai scopuri ascunse, egoiste. Nu contează, tu fă acel bine.

Binele pe care-l faci, mâine va fi uitat. Nu contează, tu să-l faci.

Onestitatea și sinceritatea te fac vulnerabil. Nu contează, tu fii deschis și cinstit.

Ceea ce ai construit ani de-a rândul poate fi distrus într-o clipă. Nu contează, tu construiește.

Dacă-i ajuți pe oameni, ei se vor ridica împotriva ta. Nu contează, tu ajută-i.

Dacă dai ce ai mai bun în tine, lumea te va lua în râs, sau chiar la bătaie. Nu contează, tu dă ce ai mai bun în tine”.

Ritul latin