Start > Ritul bizantin > Praznicul Naºterii Maicii Domnului

Praznicul Naºterii Maicii Domnului

1 September 2006
2,574 afiºãri

Autor: pr. Visarion Iugulescu
Copyright: IerodiaconVisarion.ro
Naºterea Preacuratei Fecioare Maria

Naºterea ta de Dumnezeu Nãscãtoare Fecioarã, bucurie a vestit la toatã lumea (Tropar)

Fraþi creºtini,

Ziua naºterii fiilor lui Adam ºi a Evei, era socotitã ca o zi de triste-þe pentru cei ce se nãºteau ºi nu de bucurie fiindcã erau niºte fii ai mâniei, ai pãcatului ºi chiar vrãjmaºi a lui Dumnezeu. Erau socotiºi pieirii ºi moºtenitori ai blestemului Dumnezeiesc, cãci pânã la Mântuitorul toatã lumea mergea în iad, ºi buni ºi rãi. Cu naºterea Fecioarei Maria, au început sã se iveascã zorile de ziuã, sã treacã noaptea aceasta de întuneric ºi sã se aºtepte soarele dreptãþii care va lumina lumea ºi o va rãscumpãra din blestemul cel greu în care cãzuse.

Iatã de ce naºterea Sf. Fecioare Maria este un eveniment mare de bucurie pentru neamul omenesc. Pe aceastã Fecioarã o aºteptau prooroci, patriarhi vechiului Testament ºi tot neamul omenesc. Împãratul Solomon înainte de naºterea Sf. Fecioare cu mulþi ani o vesteºte cu duhul zicând: “Cine este aceastã fericitã fãpturã care se iveºte în calea vieþii cu atâtea haruri? Ea este strãlucitoare ca zorile unei frumoase zile, plãcutã ca luna ºi aleasã ca soarele. Este puternicã ºi înfricoºãtoare, ca armatele aºezate în linie de bãtaie cãrora nimeni nu le poate sta împotrivã”.

Într-adevãr, Sf. Fecioarã este înfricoºãtoare pentru iad, cãci s-a nãscut ca sã zdrobeascã capul ºarpelui diavol ºi sã se distrugã împãrãþia pãcatelor.Dar pe cât este de înfricoºãtoare pentru diavoli, pe atât este de mângâietoare pentru sãrmanii oameni afundaþi pânã atunci în întuneric, în sclavie ºi idolatrie. Ea se naºte ca sã devinã maicã a Mântuitorului, a Fiului lui Dumnezeu. Se naºte pentru a lucra mântuirea neamului omenesc, pentru a fi Regina ºi împãrãteasa cerului ºi a pãmântului.

O, cât este de slãvitã Naºterea Sfintei Fecioare Maria! Dumnezeu – Tatãl îºi pune toatã bunãvoinþa. Dumnezeu – Fiul vede mai înainte în ea pe Maica Sa iubitã, iar Dumnezeu-Sf. Duh se odihneºte în ea ºi o umbreºte ca pe o Fecioarã ºi mamã sfântã fãrã de prihanã. Îngerii slãvesc cu cântãrii de bucurie ºi se lumineazã prin venirea ei în lume. Leagãnul Sf. Fecioare Maria a fost înconjurat de smerenia cea mai adâncã ºi de sãrãcia cea mai desãvârºitã. Ea trebuia sã distrugã pãcatul mândriei care se înrãdãcinase adânc în inima omului. Prin exemplu ei a arãtat lumii cã smerenia ºi sãrãcia vor umple de daruri cereºti pe cei ce urmeazã. Ascultaþi acum cum scrie Sf. Scripturã despre naºterea Preacuratei Fecioare Maria.

In Palestina era un om cu numele Ioachim, care avea o soþie ce op chema Ana. Amândoi erau de neam mare, împãrãtesc ºi arhieresc, plini de bunãtate ºi de milostenii. Erau smeriþii ºi evlavioºi, nelipsind de la bisericã, unde aduceau lui Dumnezeu Jertfe ºi mulþumiri pentru binefacerile primite. Erau însã foarte mâhniþi, cãci ajunseserã la adânci bãtrâneþi ºi nu aveau nici un copil.

În vremea aceea cei care nu aveau copii erau socotiþi ca lepãdaþi de Dumnezeu ºi de aceea erau dispreþuiþi, iar ceilalþi nu primeau nimic din mâna lor. La bisericã ei trebuiau sã stea mai în urmã ºi când aduceau jertfe la altar ei erau ultimii.

Într-una din zile fiind sãrbãtoare mare la evrei, s-au dus la bisericã ºi Ioachim cu soþia lui. Din râvnã pentru Dumnezeu, au îndrãznit sã aducã jertfã înaintea celorlalþi. Preotul s-a mâniat foarte tare ºi i-a înfruntat cu cuvinte aspre. Ioachim ºi Ana au ieºit afarã ruºinaþi ºi mergând spre casã bãtrânul Ioachim spuse femeii sale: “Pe mine nu mã mai trage inima sã merg în casa mea, pentru cã suntem urgisiþi de Dumnezeu ºi de oameni. Du-te tu singurã ºi dã milostenie la sãraci, fã rugãciuni, iar eu mã duc în munte la peºterã acolo voi posti ºi voi ruga pe Dumnezeu cu lacrimi, sã se milostiveascã spre noi ºi sã ne dãruiascã ºi nouã un copil.”

Despãrþindu-se unul de altul, Ana s-a dus acasã, a intrat în grãdinã ºi îngenunchind se ruga lui Dumnezeu zicând: “Doamne Atotþiitorule, cela ce numai cu cuvântul Tãu ai fãcut cerul ºi pãmântul ºi toate câte se vãd; Cela ce ai zis fãpturilor Tale sã creascã ºi sã se înmulþeascã Cela ce ai binecuvântat pe Sarra soþia lui Avraam ºi la bãtrâneþe a nãscut pe Isac; dã-mi Doamne ºi mie roadã pântecelui meu ca sã scap de ocara oamenilor ºi fãgãduiesc cã ce voi naºte, fie fatã fie bãiat, îl voi dãrui cu toatã inima sã slujeascã Þie toatã viaþa în biserica Ta cea sfântã.”

Ioachim, bãrbatul ei , se ruga în acelaºi timp sus în munte petrecând în lacrimi ºi post. Vãzând Dumnezeu suspinele celor doi bãtrâni, a trimis pe arhanghelul Gavriil acolo în munte la Ioachim care i-a zis: “Bucurã-te Ioachime ºi te veseleºte; eu sunt îngerul lui Dumnezeu, Gavriil, ºi am venit la tine sã-þi spun cã vei avea o fecioarã, care va naºte în fecioria sa pe Împãratul lumii. Lasã supãrarea ºi mergi vesel acasã cã a auzit dumnezeu rugãciunile tale.” Acestea zicând îngerul s-a dus ºi la Ana spunându-i ºi ei aceleaºi cuvinte.

Dupã ce a auzit cuvântul îngerului, Ioachim s-a dus acasã unde a aflat-o ºi pe Ana veselã, iar dupã nouã luni aceasta a nãscut o fetiþã frumoasã, ºi sfântã, prin împreunare fireascã, dar care era rodul postului, al lacrimilor, milosteniilor ºi rugãciunilor.

În acea vreme evreii aveau obicei sã cheme preoþii a opta zi dupã naºtere ca sã punã nume pruncului. Aºa au fãcut ºi Ioachim ºi Ana ºi au botezat-o pe fiica lor Maria ce se tâlcuieºte Împãrãteasã. În limbajul elinesc aceasta înseamnã izbãvitoare – va izbãvi deci neamul omenesc din ghearele diavolului ºi din muncile iadului.

Acest praznic îl sãrbãtorim noi astãzi fraþi creºtini, aceastã tainã o prea mãrim. Lãudãm pe Ioachim ºi pe Ana, pãrinþii Maicii Domnului. Pe cât au fost de supãraþi, pe atât de mult i-a bucurat Dumnezeu, dãruindu-le pe cea mai aleasã dintre toate neamurile, pe cea care a împãcat cerul cu pãmântul , pe Dumnezeu cu oamenii. De aceea Sfânta Bisericã cântã cu mare glas troparul naºterii sale zicând: “Naºterea ta de Dumnezeu Nãscãtoare Fecioarã, bucurie a vestit la toatã lumea; cã din tine a rãsãrit Soarele dreptãþii, Hristos Dumnezeul nostru. ªi dezlegând blestemul a dat binecuvântare ºi stricând moartea ne-a dãruit nouã viaþã veºnicã.”

Într-adevãr, nãscându-se în Nazareth Sfânta Fecioarã, s-a vestit sfârºitul trist al nopþii pãcatului ºi s-au ivit zorile unei zile luminoase. ªtim cu toþii cã atunci când se revarsã zorile dimineþii toatã firea se bucurã. Sfânta Fecioarã vestea sfârºitul relelor noastre, vestea oamenilor sosirea zilei în care va strãluci soarele dreptãþii care va veni sã lumineze lumea.

Fecioara Maria este asemãnatã cu luna care este mai strãlucitoare decât toate stelele ºi care îºi împrumutã strãlucirea de la soare ºi lumineazã în timpul nopþii. Iisus – adevãratul soare nu se arãtase încã, dar Maria îl vesteºte ºi întunericul de care era pãtrunsã omenirea începe a se risipi. Prin minunata strãlucire a virtuþilor sale ea este asemãnatã chiar cu soarele însuºi, mai ales cã strãluceºte ca un soare între noi ºi Dumnezeu. Iatã despre cine zicea Solomon împãratul: “Cine este aceasta care se iveºte ca zorile, frumoasã ºi aleasã ca soarele?”

Dar naºterea Sfintei Fecioare Maria a adus o mare deznãdejde demonilor din iad, producând întristare lui lucifer ºi îngerilor lui. Prin naºterea ei s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu pe care îl spusese ºarpelui înºelãtor în rai: “Duºmãnie voi pune între tine ºi femeie, între sãmânþa ta ºi între sãmânþa ei. Aceasta va zdrobi capul tãu.” Într-adevãr, prin naºterea Fecioarei Maria diavolul a suferit groazã mare, de aceea Sf. Bisericã cu mare dreptate a orânduit sã proslãvim amintirea acestei sãrbãtori ºi sã ne bucurãm ºi noi împreunã ci proorocii, îngerii ºi toþi sfinþii.

Iatã de ce iubiþi creºtini, suntem datori sã urmãm pilda vieþii ºi credinþei Fecioarei Maria. Dacã astãzi Sf. Fecioarã stã pe tron strãlucit ºi s-a înãlþat mai presus decât toþi îngerii, aceasta se datoreºte sfinþeniei, virtuþile ei ºi grijii pe care a avut-o sã rodeascã darurile primite de la Dumnezeu.

Dar noi ce facem cu harurile primite la botez, atunci când am devenit moºtenitori ai împãrãþiei cerurilor? Avem noi grijã sã facem fapte de credinþã, de nãdejde, de dragoste, sau am îngropat talantul? Ne interesãm noi cum sã practicãm viaþa creºtinã, sfinþenia, umilinþa, curãþia, rãbdarea, milostenia ºi toate celelalte dupã care ne cunoaºtem cã suntem fii Lui?

Dupã cum observãm în lume, întuneric mare domneºte în inima, mintea ºi viaþa oamenilor, cãci în întuneric sufletesc ºi trupesc se zãmislesc ºi se nasc oamenii pe pãmânt. Deºi se nasc din pãrinþi creºtini, copii sunt zãmisliþi în pãcate de desfrânare, ºi cad cu totul din harul virtuþilor, cãci dupã ce inii au trãit necununaþi, fãrã binecuvântarea lui Dumnezeu în bisericã, nu þin socotealã de posturi, de sãrbãtori ºi nu respecte legile dreptei credinþe, ºi nici chiar legile medicinii ca sã se poatã naºte ceva bun pe faþa pãmântului.

Se strãduiesc oamenii pentru copii lor sã le facã condiþii bune în copii în pãcate. Vai viaþa aceasta, dar nu îndeplinesc ce este mai important. Din ºtiinþã sau neºtiinþã dispreþuiesc legile credinþei ºi în timpul beþiei ºi al chefurilor blestemate, zãmislesc de ei, cã vor avea de suferit ºi vor deveni o mare povarã pe capul pãrinþilor mai târziu ºi chiar al societãþii întregi. De aceea îi auzim pe mulþi tineri plângându-se, cã ar dori ºi ei sã fie mai buni, sã nu mai facã rele, sã se poatã ruga ºi sã iubeascã biserica, dar nu pot. Pe mulþi îi auzi zicând: “Parcã e cineva care nu mã lasã ºi mã împinge sã fac rãu.”

Da, într-adevãr existã cineva care nu-i lasã ºi acest cineva este diavolul. Sãmânþa de la el s-a zãmislit odatã cu ei în timpul poftelor pãcãtoase al trãirii fãrã sã se þinã seama de legile lui Dumnezeu. Atunci a început diavolul sã ia în stãpânire încetul cu încetul sufletul ºi trupul omenesc ºi cu cât s-a trãit mai mult în pãcate, cu atât a prins ºi el rãdãcini mai adânci, de aceea mulþi nu mai au putere sã se ridice din mocirla pãcatelor.

Iatã de ce tinerii trebuie sã se fereascã de orice primejdie sufleteascã, fiindcã majoritatea au fost zãmisliþi ºi crescuþi în gusturile lumii ºi a plãcerilor ei pãcãtoase, iar acum e greu sã le cerem ca sã se ocupe cu lucruri serioase. Milþi i-au în râs religia ºi vorbesc cu dispreþ de slujitorii biserici. Foarte puþini din cei distruºi complet sufleteºte ºi trupeºte mai încearcã un loc de salvare.

Prin urmare fraþi creºtini, vedem cum pãrinþii sunt cei dintâi care calcã în picioare legile lui Dumnezeu ºi apoi ei mai vor ca sã fie ascultaþi ºi respectaþi de copii lor. Acest lucru nu mai e posibil, de aceea mulþi ispãºesc cu lacrimi amare aceste cãlcãri de lege ale lui Dumnezeu ºi mor cu amãrãciunea aceasta în suflet ºi se duc în chinurile iadului. Sã ne formãm deci din copilãrie inima pentru virtuþi creºtine, sã ne împãcãm cu lipsurile, sã ne înfrânãm pornirile dobitoceºti ºi sã ne obiºnuim cu viaþa duhovniceascã spre binele sufletului ºi al trupului nostru.

Dupã ce s-a nãscut fericita Fecioarã Maria, pânã la etatea de trei ani a fost sub paza pãrinþilor care au învãþat-o aceleaºi frumoase virtuþi pe care ºi ei le-au practicat. Parcã o vedem pe bãtrâna Ana cumo învaþã rugãciuni ºi nu ne putem opri sã nu ne gândim cã multe mame astãzi nu poartã de grijã copiilor lor. Astfel în primii aniºori, nu-i aduc la bisericã, nu le aratã sfânta credinþã ºi nu-i feresc de locurile periculoase care le stricã creºterea sãnãtoasã.

Mulþi pãrinþi nu se împãrtãºesc când sunt tineri ºi mare greºealã fac pentru cã ºi pruncul care este în pântece trebuie sã primeascã din taina aceasta sfântã ca sã iasã un copil cu sfinþenie în el. Dar mulþi pãrinþi tineri nu fac lucrul acesta, iar dupã ce li s-au nãscut copilaºii nu-i aduc cu anii la bisericã ca sã fie împãrtãºiþi. Pânã la vârsta de 7 ani, copiii trebuie aduºi la bisericã sã fie împãrtãºiþi din 40 în 40 zile. Sã se intereseze mãcar bunicile dacã pãrinþii nu sunt în stare ºi n-au credinþã, pentru cã prin trupul ºi sângele Domnului se sfinþesc copiii.

Vai de pãrinþii care nu-ºi cresc copiii în fricã de Dumnezeu, cãci vor avea multe de tras de pe urma lor, deoarece aceºti copii lãsaþi de capul lor vor rãmâne surzi la sfaturile ºi poruncile pãrinteºti. Aceºti copii vor avea dezgust pentru tot binele, nu vor fi în stare sã se ocupe de lucruri serioase ºi nu îºi vor face datoria nici în servici, nici în casa pãrinþilor. Vor fi nestatornici în cãsãtorie, complet dezorientaþi în toate problemele vieþii ºi nefolositori pentru întreaga societate. De aceea auzim ºi vedem cum tineretul nostru face atâtea crime, violuri, furturi, bãtãi, beþii ºi tot felul de nenorociri, supãrând grozav pe pãrinþii lor.

Aceºti pãrinþi care n-au avut grijã de ei acum îºi iau plata ºi vor mai avea ºi o altã judecatã ºi suferinþã veºnicã, pentru cã nu ºi-au fãcut datoria faþã de copiii lor ca sã le arate lumina învãþãturii Domnului Hristos. Sf. Scripturã ne spune cum patriarhul Iacob a avut un vis cu o scarã lungã ce lega cerul cu pãmântul pe care suiau ºi coborau îngerii lui Dumnezeu.

Frumos ºi mare vis pentru cã scara din visul lui Iacob este Preasfânta Fecioarã a cãrei naºtere o prãznuim astãzi. Ea este aceea care a legat cerul cu pãmântul ºi prin curãþenia sufletului ºi a trupului ei a pogorât pe Fiul lui Dumnezeu pe pãmânt. Prin ea ne înrudim ºi noi cu Dumnezeu ºi mai mult chiar ne facem fiii lui Dumnezeu. Odatã cu naºterea Fecioarei Maria, îngerii cerului coboarã la noi ca sã ne ridice sus de pe pãmântul acesta care prin pãcatul lui Adam a primit blestem, lacrimi ºi suferinþe.

Sã bãgãm de seamã, încã, cã dedesubt, sub scara aceasta, este o altã scarã care duce jos, spre iad. Pe aceastã scarã suie ºi coboarã îngerii iadului – demonii. Îngerii cerului vor sã ne lege cu Dumnezeu, în timp ce îngerii iadului vor sã ne lege cu diavolii întunericului. Depinde de viaþa noastrã, de cine vrem sã ascultãm, cãci în viaþa noastrã se amestecã puterile cerului, dar ºi ispitele iadului.

Sã ne facem socoteala în momentul de faþã fiecare ºi sã vedem de cine ascultãm mai mult. Sã privim la viaþa noastrã ºi sã ne vedem faptele bune sau pãcatele ºi de aici vom putea sã înþelegem ai cui suntem în momentul de faþã ºi cui slujim; lui Dumnezeu, sau diavolului.

Sã serbãm deci cu bucurie, fraþi creºtini, sfânta zi a naºterii Maicii Domnului. S-o lãudãm cu cântãri duhovniceºti, sã cãdem în genunchi înaintea sfintei ei icoane ºi sã binecuvântãm pe aceea pe care îngerii o laudã în cer. Sã o venerãm cu toatã evlavia ºi cu toatã dragostea, cãci prin mijlocirile ei ne facem fii iubiþi ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cereºti ºi ne curãþim inimile mãrturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.

Sã avem în ea desãvârºita încredere ºi s-o chemãm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieþii noastre cãci Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul ei cel Unul Nãscut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite ºi ea este atotputernicã ca sã ne ajute ºi sã ne apere în nevoile ºi în necazurile noastre. Dar ºi noi sã fim recunoscãtori ºi, mai ales, partea femeiascã sã-i urmeze vieþii ei curate întru totul, cu sfinþenie, modestie ºi, mai ales, smerenie. Fiecare sã înalþe mereu rugãciuni cãtre Dumnezeu ca sã-ºi izbãveascã sufletul de ispita ºi veninul ºarpelui diavol.

Rugãciune

O, Prea Sfântã Fecioarã Maria, Împãrãteasa cerului ºi a pãmântului, care te-ai nãscut din sfinþii tãi pãrinþi Ioachim ºi Ana, ni nu avem cununi de aur ca sã încununãm cinstitã fruntea ta ºi nu putem sã-þi înãlþãm atâtea biserici ºi altare dupã meritul pe care-l ai. Sufletul nostru însã sã fie bisericã, iar inima altarul, unde sã ardã tãmâia rugãciunilor noastre.

Roagã pe Fiul tãu neîncetat pentru tot neamul nostru creºtinesc ca sã ne ierte ºi sã ne ajute sã putem face ºi noi voia Sa, pentru ca ºi noi sã fim în partea celor ce se mântuiesc în vecii vecilor. Amin.

Ritul bizantin