Predici

IC, sunt multe temele care s-ar putea aborda în această duminică, a III a din timpul de peste an; Cuvântul Domnului este bogat şi ne oferă o hrană consistentă pentru suflet.

Am auzit invitaţia lui Dumnezeu la convertire, am văzut preocuparea sa de a alege mereu mesageri care să comunice omenirii gândul său de iubire, voinţa sa de a-i mântui pe toţi. De fapt acesta ar putea fi în sinteză mesajul duminicii de astăzi: marea dorinţă a lui Dumnezeu de a ne umple cu tot binele pentru ca, la rândul nostru, să-l răspândim în jurul nostru. Într-adevăr, nu există pentru nimeni o mai mare bucurie decât aceea de a face binele şi, pentru aceasta, Dumnezeu se foloseşte de orice pentru a ne atrage la această bucurie.

În prima lectura, observăm acest lucru din frumoasa parabolă din cartea lui Iona. Dumnezeu îl cheamă pe Iona, adică îl cheamă pe om şi-l trimite ca să vorbească el în numele lui Dumnezeu.

Aceasta este metoda lui Dumnezeu. Se întâmplă uneori ca Dumnezeu să lipsească, “să nu fie prezent” în unele situaţii, dar vina este a omului care refuză sau întârzie să-i anunţe prezenţa; adesea, Dumnezeu ajunge cu întârziere pentru că omul îi pune piedici sau pur şi simplu refuză să colaboreze cu El. (ce experienţe ai în această privinţă ?)

În ciuda acestui fapt, totuşi planul lui Dumnezeu se realizează pentru că El este fidel promisiunilor şi milostivirii sale pe care vrea s-o reverse asupra omenirii…

Spune parabola ca Iona merge şi demască nelegiuirile şi corupţia din Ninive. Acceptă în cele din urmă misiunea de profet şi colaborează cu Dumnezeu. Are curajul să vorbească în numele lui Dumnezeu chiar dacă simţea greutatea mesajului. Trebuia să ameninţe şi să propună o cale de întoarcere…, împotriva curentului. Dar şi aceasta este o faptă de iubire. Într-adevăr, a voi binele cuiva nu înseamnă neapărat a-i vorbi de lucruri frumoase…, uneori e nevoie şi să ridici glasul, să avertizezi, să mustri…; a voi binele înseamnă să spui adevărul, să condamni un comportament pentru ca viaţa să se reînnoiască…(ceva experienţe..??!!!)

Citim în continuarea textului din prima lectură că Iona, după ce a condamnat nelegiuirile ninivitenilor şi a predicat convertirea lor, totuşi nu era pregătit pentru momentul milostivirii lui Dumnezeu. El ar fi vrut să rămână mereu la momentul severităţii, la momentul denunţărilor şi a acuzării păcatului. De aceea, în momentul convertirii ninivitenilor şi a iertării lui Dumnezeu, Iona intră în criză şi nu poate înţelege bunătatea lui Dumnezeu: o găseşte excesivă, prea abundentă. Iona devine chiar gelos văzând cu câtă bunătate îi iartă Dumnezeu pe niniviteni…, el preferând mai degrabă un Dumnezeu răzbunător şi necruţător.

De câte ori nu s-a repetat această imagine de-a lungul istoriei!!!

Putem descoperi în atitudinea lui Iona pericolul cu care se pot confrunta colaboratorii lui Dumnezeu, capcana în care pot cădea creştinii din toate timpurile. Într-adevăr, orice credincios este tentat să folosească inima lui Dumnezeu după interesele proprii, aplicând milostivirea lui Dumnezeu în primul rând pentru propriile căderi…, iar dreptatea Lui împotriva duşmanilor proprii; în schimb, cel care se încrede cu adevărat în Dumnezeu va trebui mereu să se uite pe sine, va căuta mereu să primească milostivirea divină şi la rândul său să o răspândească în jur.

Cine ştie, câtă lume nu se apropie de noi pentru a primi o rază din milostivirea lui Dumnezeu…, şi nu o găseşte !!!

Evanghelia, prin descrierea comportamentului lui Isus confirmă stilul de acţiune pe care Dumnezeu a revelat-o în mod constant în istoria lui Israel.

Isus cheamă, alege câţiva pescari din Galileea care să stea cu El, să creadă în el şi să vorbească şi altora despre experienţa lor trăită împreună.

De ce îi cheamă pe apostoli? Pentru că voinţa lui Dumnezeu este să ne angajeze şi pe noi la misiunea sa, vrea să ne facă responsabili, vrea să ne dea şi nouă să gustăm din bucuria care vine din realizarea binelui.

Dumnezeu îl cheamă pe om pentru a-i dărui…., nu pentru a-i lua ceva. Când ne cheamă pentru a face binele, deja în această chemare este conţinută bucuria pe care o vom simţi şi care este un dar imens (ne amintim de vreun exemplu ???). Dumnezeu cheamă pentru a dărui bucuria pe care numai el o posedă şi care coincide cu Iubirea Sa.

De ce Isus îi alege pe apostoli dintre pescari? De ce lui Levi, un vameş înstărit, îi cere să lase totul? Sf. Marcu spune exact ce au lăsat ucenicii în momentul chemării: instrumentele prin care îşi câştigau existenţa şi pe tatăl lor, împreună cu zilierii lui, şi au plecat după Isus.

Numai cine se face sărac are inima disponibilă să-l primească pe Dumnezeu, numai cine are mâinile goale poate primi darul lui Dumnezeu. Bunătatea lui Dumnezeu nu găseşte locaş în inimi arogante: de aceea, Dumnezeu îi caută pe cei mici, pe cei blânzi, pe cei umili….

IC, chemarea lui Dumnezeu este universală; şi noi suntem chemaţi, şi noi avem o vocaţie…. Şi vocaţia noastră este necesară pentru creşterea împărăţiei lui Dumnezeu. Şi nouă Dumnezeu ne încredinţează o misiune. Suntem conştienţi de ea…?

Astăzi se celebrează şi Sărbătoarea convertirea Sfântului Apostol Paul, în anul jubiliar, la 2000 de ani de la naşterea sa. E fascinantă istoria Apostolului neamurilor, convertirea sa, experienţa sa minunată cu Cristos, călătoriile sale…. Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia, spunea el. Misiunea este o datorie iar împlinirea datoriei îţi umple inima de bucurie.

Astăzi încheiem şi săptămâna de rugăciune pentru unitate. Şi unitatea este o vocaţie, e o misiune…, dar, să nu uităm că ea este un har, pe care Isus îl cere Tatălui: “Ca toţi să fie una…” (cf. In 17,21-23) . Şi fiind har, nu poate fi dobândit prin strădaniile noastre. Noi trebuie doar să fim dispuşi să colaborăm cu harul, trebuie să ne dispunem să primim acest dar. Cum? Iubindu-ne unii pe alţii precum Isus ne-a iubit.

În dialogul ecumenic, în efortul pentru realizarea unităţii nu e de ajuns să ne iubim într-un fel oarecare, cu bună înţelegere, prietenească sau cu bunăvoinţă. Isus a spus “precum eu v-am iubit” iar gândul ne duce la măsura supremă a iubirii lui Cristos. Prin urmare, e nevoie de acea renunţare materială şi spirituală de ambele părţi, necesară pentru a putea “deveni una” în mod reciproc. Făcând astfel, ne situăm în cea mai buna dispoziţie pentru a primi harul unităţii.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru iubirea sa cu care continuă şi astăzi să ne cheme să colaborăm cu El pentru răspândirea binelui în lume. Să-i cerem harul de a ne descoperi fiecare vocaţia proprie şi să ne dea şi forţa de a putea împlini cu fidelitate datoriile care ne revin. AMIN.

pr. Eduard-Mihai Coşa Ritul latin