Start > Ritul bizantin > Isus: prietenul păcătoșilor mântuiți

Isus: prietenul păcătoșilor mântuiți

25 January 2009
1,744 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XV-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXXII-a după Rusalii)

Două sunt personajele principale pe care Isus le întâlnește în ultima parte a călătoriei Sale spre Ierusalim: orbul Bartimeu și Zaheu. Pe ambii îi găsește la “marginea drumului”. Unul era orb trupește iar celălalt, Zaheu, era “orb” sufletește. Evanghelistul Luca dorește să evidențieze darul vindecării trupești (orbul) și sufletești (Zaheu), pe care Isus îl aduce omenirii: Isus poate să vindece omul în totalitatea sa.

Pericopa de astăzi completează învățătura lui Isus cu privire la pericolul ce îl reprezintă bogățiile (tânărul bogat care l-a întrebat pe Isus ce să facă pentru a moșteni viața veșnică (Lc 18) și bogatul care l-a ignorat pe săracul Lazăr (Lc 16)). Sunt două vieți care au falimentat complet și al căror viitor este osânda veșnică. Imediat după, Luca relatează succesul dialogului lui Isus cu Zaheu: Zaheu este un bogat, șeful “păcătoșilor”, cunoscut de toți ca fiind un om zgârcit, corupt, profitor. Zaheu prin viața sa își contrazicea sensul numelui său “Zakkai”, ce se traduce “just, pur”. Fiind curios să-L vadă pe Isus, se urcă într-un “pom”. Nu îl observă nimeni, doar Isus îl onorează cu privirea sa, îl strigă pe nume și-i cere să coboare. Rolul lor s-a inversat: la început el îl căuta pe Isus, acum Isus îl caută pe Zaheu: “Azi trebuie să mă opresc în casa ta“.

Din clipa nașterii Sale în Betleem și până în clipele Sale din urmă când a celebrat Cina cea de Taină, la Ierusalim, Fiul lui Dumnezeu a cerut mereu oamenilor ospitalitate. Spunea: “Fiul omului nu are unde să-și pună capul” (Lc 9,58). Și astăzi ne cere fiecăruia să-i facem loc în casa noastră: “Stau la ușă și bat, dacă cineva îmi v-a deschide, voi intra și voi cina cu el” (Ap 3,20). Povestirea culminează cu momentul în care Isus Se auto-invită în casa lui Zaheu, vrea chiar să înnopteze la el. Păcătosul, condamnat de toți, niciodată n-ar fi îndrăznit să-I ceară așa ceva deoarece era conștient de starea sa, fapt ce reiese clar din criticile mulțimii: “S-a dus să locuiască la un păcătos“. Zaheu este acolo, mut în fața lui Isus, impresionat de acea prietenie a lui Isus, pe care nimeni nu i-a mai arătat-o, este dezorientat, dar ca bun contabil, știe să-și facă bine socotelile, înțelege că are în fața lui comoara cea mai de preț și repede îl primește pe Isus. Lasă totul, pentru Domnul.

Convertirea pe care o simte, îl împinge pentru prima oară în viață să fie generos cu alții: “Iată, Doamne, eu dau jumătate din bunurile mele săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva, dau de patru ori mai mult în schimb“. El a făcut de la sine totul, Isus i-a cerut doar ospitalitatea. Legea cerea să se dea săracilor doar o cincime, iar în a restitui bunurile, cerea maximum 20% dobândă. Zaheu convertit, dăruiește fără să mai calculeze profitul, și astfel este lăudat de Isus: “Azi, mântuirea a intrat în această casă“. Gestul său se răsfrânge asupra celor din casa sa: “Mântuirea a intrat în casa aceasta“, în familia aceasta. Atenție! Când un om apucă pe calea mântuirii, decizia sa are efecte sociale și economice!!! Cum de Isus nu i-a cerut și lui Zaheu să dea totul ca tânărului bogat? Este clar că Dumnezeu nu cere de la toți aceleași lucruri. El ne cere tuturor să fim distanți față de bogății (să știm că nu de la ele ne vine mântuirea. Dacă nu suntem atenți, bogățiile ne pun în pericol mântuirea, pentru că ne obligă să facem și nu ne permit să fim atenți cine suntem, adică persoane cu misiunea clară de a sluji celor din casa noastră și lui Dumnezeu).

Pericopa este caracterizată de o concluzie dublă: întâi, Isus anunță că odată cu El mântuirea a intrat “azi” în casa păcătosului, acaparând întreaga lui familie; în al doilea rând, Isus enunță scopul central al misiunii Sale: a venit să cheme păcătoșii la convertire, la fel cum păstorul a căutat oaia cea pierdută. Este interesant că Dumnezeu ne caută cu iubirea Sa, ca și cum ar avea nevoie de noi, oamenii, în special de cei care sunt mai departe de El. Bucuria cea mai mare a Domnului este de a se împrieteni cu noi și a-I permite să fie oaspetele inimilor noastre, în așteptarea ca El să ne dea ospitalitatea fericită în Împărăția Sa.

Zaheu este un manager reușit: a adunat mulți bani. Este un cămătar, un șmecher fără scrupule, ca mulți din zilele noastre, ce fentează statul prin neplata impozitelor. Este un om respectat și temut de conaționalii săi: este de ajuns un semn de al său și soldații romani intervin. Dar a rămas singur. Bogăția și puterea lasă omul fără prieteni și fără gratuitate… Isus îl vede și-l vizitează. Zaheu face un proiect, care cu siguranță îl va conduce la faliment. Ce importanță are? Acum el este mântuit!

Dumnezeu nu ne iubește pentru că suntem buni, dar iubindu-ne ne face buni. Isus nu-i cere nimic lui Zaheu. Îi dă, fără să-i pună condiții. Dacă Isus i-ar fi cerut lui Zaheu să-și împartă averea, Zaheu ar fi rămas în copac, n-ar fi coborât. Dumnezeu anticipează convertirea noastră, ne iartă și ne convertește.

Dorința lui Zaheu de a-L vedea pe Isus este atât de mare încât fuge, se urcă în copac ca să-L vadă, cu riscul de-a deveni ridicol. Nu atât pentru a-L vedea, cât pentru a-L spiona pe Isus. Cum poate Isus să facă ceva ce el, cu toată bogăția sa, nu poate? Cum poate Isus să vindece? Ce truc folosește? Cum Isus poate să aibă atâția prieteni care îl urmează, iar el, Zaheu cu toată puterea sa, este urât de lume? Zaheu va înțelege acest lucru când va fi strigat pe nume de Isus, când se va simți iubit de Domnul și când nu va fi judecat ori condamnat, când Domnul îi va spune că dorește să intre în casa sa și să-i fie prieten.

Mulțimile murmurau. În ziua de astăzi suntem foarte critici și exigenți cu ceilalți: cu politicienii, cu guvernanții, cu medicii, cu clerul, dar în același timp, nu mai suntem capabili să ne evaluăm viața personală. Morala s-a redus la întrebarea: ce este bun sau ce este rău, însă fără să mai ținem seama de poruncile lui Dumnezeu. Ce este bun și rău hotărăște majoritatea, însă conștiința noastră personală unde este? Zaheu știa că Isus va fi criticat dacă va merge să mănânce la el, dar aceasta este dovada că Isus nu glumea, ci vorbea cât se poate de serios. Faptul că Isus a acceptat să fie criticat din cauza lui, duce la convertirea lui Zaheu.

Pare paradoxal că Domnul se interesează de fiecare din noi și ne cheamă pe nume. Dar acesta este adevărul. Pe fiecare,Tatăl ne iubește ca pe “fiul iubit” al inimii Sale. Nu are margini iubirea ce Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi. Domnul așteaptă ocazia ca vre-unul din noi să dorească să-L vadă și repede vine și pătrunde în inima și în casa sa. Oare am uitat că Domnul l-a trimis pe unicul Său Fiu în lume, ca să se jertfească pentru noi, ca să ne facă moștenitori ai Împărăției? Într-un alt loc, celor ce-I cereau să-i pedepsească pe păcătoși le va spune: “Nu vreau moartea păcătosului, ci să se convertească și să trăiască”.

Poate omul nu știe sau nu vrea să știe, cât de mult îl iubește Dumnezeu! Să ne trezim la realitate! Dacă trăim, este doar pentru că El ne-a dorit, înainte de a ne da părinților noștri. Eu am cunoscut o mamă care spunea mereu copiilor săi: “Nu uitați că, de fapt, sunteți fiii lui Dumnezeu”! Să nu uităm: Dumnezeu ne-a creat ca să-L cunoaștem, să-L iubim, să-L slujim, ca mai apoi să ne bucurăm, împreună cu El, în fericirea cea de veci a Raiului.

Zaheu este considerat de toți un profitor, un carierist, un cămătar, un păcătos care vrea să-L vadă pe Isus. Trebuie să ne gândim că fiecare am putea avea multe în comun cu Zaheu, poate că ceea ce ne lipsește, însă, este chiar dorința de a-L vedea pe Isus. Evanghelia ne spune numele acestui bogat. Acolo unde este un nume este și o relație, un raport interpersonal, o istorie personală, o experiență de viață, o dorință de a-L vedea pe Isus. Zaheu are o deschidere și o disponibilitate de a-și schimba viața. În Vechiul Testament se spune că Dumnezeu nu disprețuiește nimic din ceea ce a creat. El iubește tot universul: Zaheu, deși – capul păcătoșilor – este un fiu al lui Dumnezeu de care El nu poate să nu-și amintească, pentru a-l ierta și a-l sfinți cu puterea iubirii Sale. Nici un om nu poate fi declarat spurcat, deoarece Domnul pe toți i-a curățat cu sângele Fiului Său. Zaheu, ce înseamnă “purificatul, curățatul” este, de fapt, numele fiecăruia dintre noi.

“Deoarece era mic de statură”… sunt persoane care doar pentru că au putere și au bani, cred că sunt mari și tari, însă sunt “mici de statură” (mici la suflet). Probabil că Zaheu trăia cu un complex de inferioritate și încerca să-l compenseze prin a câștiga cât mai mulți bani. Lua cât putea mai mult de la alții pentru a-și putea mări auto-stima sa, dar cu cât avea mai mulți bani, cu atât era mai respins și mai marginalizat de evrei… “este destinul multor oameni care reușesc să se încreadă în sine, reușesc să creadă în măreția lor numai atunci când îi fac să se simtă mici pe ceilalți” (A. Grun). Zaheu trebuia să se pună mai presus ca alții, deoarece lângă ei se simțea prea mic. Cine se pune deasupra altora, la urmă rămâne singur! Iată că Zaheu urcă într-un copac, de data aceasta fără să calce în picioare pe cineva, pentru ca să îl vadă pe Isus, deoarece are nevoie să se întâlnească cu El, pentru a trăi altfel, pentru a se converti.

A se converti” înainte de toate înseamnă a coborâ: “coboară repede!” îi spune Isus… iată că dăm de tema umilinței: el, mic de statură, ce dorea să urce cât mai sus și care de aceea se înălța (se lăuda pe sine), coboară jos… devine umil. Numai dacă sunt capabil să cobor, să mă aplec, pot să mă schimb, să mă convertesc. Jos se petrece minunea și schimbarea: prin mijlocirea omului-Isus ce dorește să sărbătorească cu el, omul-Zaheu este schimbat. În Isus, Zaheu experimentează mântuirea lui Dumnezeu și simte că l-a atins iubirea lui Dumnezeu… iar iubirea îl convertește. Iubirea te schimbă, nu frica, amenințările sau violențele. Isus nu l-a amenințat pe Zaheu, nu i-a cerut nici o schimbare, El doar l-a iubit și l-a chemat pe nume, privindu-l de jos în sus, atunci când toți îl priveau de sus în jos.

În această pericopă Isus arată o încredere totală în om, oricine ar fi el și orice ar fi făcut. După părerea lui Isus, nu există persoane de nerecuperat. Trebuie să ne încredem în capacitatea oamenilor de a se converti și de-a se maturiza. Azi nu mai judecăm așa, zicând: “nu mai este nimic de făcut” afirmăm doar comoditatea noastră de-a sta și de-a nu face nimic. Omul pesimist stă cu mâinile în sân, pe când cel optimist, caută mereu soluții noi pentru a intra în inima fraților săi.

Mereu se întâmplă ca oamenii, cu cât au mai multă putere, cu atât se folosesc de ea pentru a-și satisface egoismul lor, interesul lor, aroganța lor… Dumnezeu, a cărui putere este infinită se îmbracă în iubire, este binevoitor și gratuitate absolută: Tu, Doamne, ai milă de toți pentru că toate le poți. Puterea Sa infinită o pune în slujba iubirii, care promovează viața. Se interesează de integritatea și de calitatea vieții umane: Tu, Doamne, ești iubitor al vieții. Păcatele distrug relația omului cu Dumnezeu și cu semenii, adică strălucirea vieții adevărate. De aceea Domnul dorește să le ierte. Este ca și cum Domnul ar privi în altă parte, pentru a nu vedea cât de mari și grele sunt păcatele noastre. În acest fel nu va fi obligat să-l pedepsească pe păcătos, căruia îi va lăsa o altă șansă, pentru a se întoarce de la rele și a se pocăi. În acest fel se comportă Isus cu Zaheu. Nu-l acuză de păcatele sale, ci îi propune o întâlnire. Din această întâlnire se naște convertirea lui și începutul unei vieți noi. Mai întâi, întâlnirea și datorită ei, se naște pocăința.

Zaheu, în acea zi, se comportă în mod contrar ideilor sale: abandonează afacerile și merge să-L caute pe Isus. El este sincer și hotărât să-L întâlnească. Isus îi dă mult mai mult decât el s-ar fi așteptat. El descoperă că și Isus îl căuta și îl dorea. Isus îi oferă prietenia sa, se auto-invită în casa sa: este vorba nu de o întâlnire pe fugă, ci de o întâlnire mai îndelungată, mai serioasă, bazată pe iubire și dorită de Dumnezeu.

Coboară repede“: cuvinte ce arată urgența și nevoia pe care Isus o are de a-l întâlni pe Zaheu, fără a mai pierde timpul. În gestul lui Isus se arată mila Tatălui care “fuge” după cei pierduți, îi caută și vrea să-i întoarcă la El ,prin Fiul Său. Zaheu nu refuză darul ce i se oferă: acceptă imediat propunerea lui Isus. Logica milei lui Isus nu este înțeleasă de mulțime, care îl critică, cel puțin din două motive: Isus intră în casa unui păcătos și se contaminează. Ba mai mult, a preferat casa bogatului, atunci când mulți săraci din Ierihon ar fi dorit și ar fi meritat să-L primească. În realitate, lumea nu este în stare să înțeleagă până la ce nivel iubirea Îl determină pe Isus să fie solidar cu cei rătăciți. Ei nici nu înțeleg că cel mai sărac este chiar Zaheu, bogatul: sărac din punct de vedere afectiv, deoarece era marginalizat și disprețuit, dar și fără Dumnezeu, nevoiaș de iertarea Sa și înfometat de o adevărată prietenie.

Oare înțelegem că acest om nu l-a dezamăgit pe Isus? Din omul egoist și doritor de a avea cât mai mult se schimbă în omul capabil de solidaritate și de împărțire frățească. El declară că s-a hotărât în favoarea dreptății și a gratuității, iar acest lucru este pentru el izvor de fericire. El este fericit, adică mântuit, iar Isus îi spune: “Astăzi mântuirea a intrat în casa aceasta“.

Zaheu înțelege că el, bogatul-păcătos, valorează mai mult decât banii pe care i-a adunat necinstit. Datorită convertirii, banii -care mai înainte țineau sclave inima și viața sa, și-l orbeau și-l făceau să fie închis față de ceilalți- devin în mâna lui “Zaheu-convertit” un slujitor util și un instrument prețios pentru a face binele.

Biserica, prin misiunea ei de a-i converti pe mulții “Zaheu” ai zilelor noastre, trebuie să învețe de la Isus, că: înainte de-a învăța, să se dăruiască pe Sine, să nu judece ci, înainte de toate, să se arate prietenoasă.

Mișcarea ochilor: Zaheu caută un loc înalt de unde să-L privească pe Isus. Domnul coborât pe pământ se uită de jos în sus la Zaheu (sclavul se uita de jos în sus la stăpânul său). Este Isus care de jos îl vede cel dintâi. În fața păcătosului întotdeauna Isus ridică privirea, deoarece poziția Sa este cea a servitorului care s-a umilit. Cine iubește nu are niciodată atașamentul unui judecător, ci se înjosește, alege ultimele locuri, se închină în fața persoanei iubite pentru a-i spăla picioarele (F. Armellini). Biblia ne ajută să descoperim adevărata față a Mântuitorului. Sfinții se îndrăgostesc de Domnul și îl mărturisesc cu prețul vieții lor. Noi trebuie să-L predicăm pe Dumnezeu ca fiind iubitor al vieții, Tatăl care ne primește și ne vindecă, Mântuitorul care ne iartă și ne reînnoiește viața, Prietenul care intră în casa păcătoșilor și care se pune de partea săracilor, a marginalizaților, a ultimilor.

Ritul bizantin