Predici

1. Introducere

“Iată, stau la uşă şi bat. Dacă cineva îmi deschide, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu mine”.

2. Tema

Dumnezeu vrea să locuiască la noi. Casa lui este casa noastră!

3. Mesajul zilei

Toată istoria Crăciunului poate fi rezumată astfel: Fiul lui Dumnezeu şi-a stabilit “cortul” printre noi.

Toată viaţa lui Isus este rezumată în aceste două fraze:

- la început: “Va fi numit Emanuel, adică Dumnezeu cu noi”;

- la sfârşit: “Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).

- Toată viaţa creştinului, “supunerea sa în credinţă” este deschiderea uşii casei sale lui Dumnezeu care bate: “Ascultaţi, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva mă aude şi îmi deschide, voi intra şi vom cina împreună, eu cu el şi el cu mine” (Ap 3,20). – Dumnezeu ne iubea cu toate calităţile iubirii: paternă, maternă, spirituală, fraternă, prietenească, divină, veşnică. Îi mai lipsea una: să ne iubească cu o inimă “omenească”… de aceea s-a făcut om!

Dumnezeu, mai mult decât o casă pentru sine, a vrut o casă pentru poporul său; şi în această casă a vrut să locuiască pentru totdeauna; şi vrea să binecuvânteze această familie pentru totdeauna; şi va face să dureze această împărăţie pentru totdeauna. Dumnezeu este fidel cu noi (cf. prima lectură).

Dumnezeu vrea să locuiască în inima Mariei, corolă deschisă soarelui. Nimeni nu-l ascultă pe Dumnezeu mai mult decât Maria, nu îşi deschide mai mult viaţa în faţa lui, nu este mai disponibil să împlinească voinţa lui.

Dumnezeu vrea să locuiască în fiecare dintre noi, cu condiţia să împlinim voinţa sa: să îl iubim pe el şi pe fraţi. Şi David voia să îi facă Domnului o casă, dar nu i s-a permis, pentru că purtase prea multe războaie (1Cr 22,7-10).

Cum să-l primim pe Isus? În Evanghelie avem multe exemple despre cei care îl caută şi despre cei care îl refuză pe Isus. Nu trebuie să facem ca locuitorii Betleemului, nici ca Irod, nici ca samaritenii etc., ci ca Marta şi Maria, ca Zaheu, ca Maria, mama lui Isus etc. (amintiţi exemplul care vi se pare mai indicat).

Ştiţi cum se termină Biblia? “Amin. Vino, Doamne Isuse…”. Aceasta să fie rugăciunea noastră. Aceasta să fie dorinţa noastră. Ce valoare are Crăciunul dacă Isus nu se opreşte în casele noastre, dacă nu intră în inimile noastre? Ce să facem pentru a ne pregăti bine?

4. Exemple

Exemple de folosit în special ca punct de pornire şi ca sfat conclusiv.

a) Unde locuieşte Dumnezeu?

Cu această întrebare i-a uimit înţeleptul rabin pe unii oameni învăţaţi care erau în vizită la el. Aceştia i-au răspuns:

- Ce spuneţi? Dacă toată lumea este plină de gloria lui… Dumnezeu este pretutindeni!

Dar el şi-a răspuns singur întrebării:

- Dumnezeu locuieşte acolo unde este lăsat să intre!

b) Caut un acoperiş.

“În seara unei zile de sărbătoare, mergând singur prin oraşul meu, m-am aşezat pe o băncuţă, cufundat în gândurile mele.

După o oră de meditaţie, am privit lângă mine şi am rămas surprins să văd că un om stătea lângă mine. L-am salutat, apoi l-am întrebat:

- Eşti străin în acest oraş?

- Da, mi-a răspuns, sunt străin în acest oraş ca şi în toate celelalte… şi disperat am nevoie de ajutor!

Nedumerit am întrebat:

- Ce doreşti?

- Am nevoie de o casă. Am nevoie de un loc unde să mă odihnesc…

- Te rog, ia aceşti doi dinari şi mergi să-ţi cauţi adăpost la un han.

A răspuns plin de amărăciune:

- Am căutat la toate hanurile, am bătut la toate porţile, dar în zadar. Sunt rănit, nu înfometat; sunt dezamăgit, nu obosit; nu caut un acoperiş, ci un refugiu uman!

Atunci am propus:

- Vrei să accepţi ospitalitatea mea şi să vii să stai în casa mea?

- Am bătut de mii de ori la uşa ta fără să primesc nici un răspuns – mi-a replicat cu ton sever.

- Cine eşti? Am rostit încetişor, cuprins de frică.

- Sunt IUBIREA, pe care egoismul oamenilor o izgoneşte din toate locurile!

Zicând acestea, s-a ridicat în picioare, iar eu am văzut semnele cuielor în mâinile sale. Răvăşit în toată fiinţa mea, m-am prosternat în faţa lui şi am strigat:

- Isuse!

El, plin de tristeţe, a continuat:

- Lumea face sărbătoare în onoarea mea, dar Eu sunt un străin pentru toţi. Nimeni nu mă primeşte. Vulpile îşi au vizuinile lor, iar păsările cuiburile lor, dar Fiul omului nu are un loc unde să-şi plece capul!

În acel moment, am deschis ochii şi m-am uitat în jur… Străinul plecase deja…” (G.K. Gibran, I segreti del cuore).

c) Sugestii practice

De obicei, Pruncul Isus este reprezentat cu braţele deschise. El este dispus să primească, să îmbrăţişeze.

Să încercăm şi noi a ne exprima dorinţa de a-L primi pe Isus, întinzând braţele toţi laolaltă şi să spunem:

- Vino, Doamne Isuse!

A întinde braţele înseamnă:

- o reînnoire spirituală, o convertire, care presupune deja o bună mărturisire a păcatelor;

- pregătirea ieslei în propria inimă şi apoi în casă;

- de a face câteva fapte bune în plus, cu o intenţie specială. Puţin importă că Isus s-a născut la Betleem dacă nu se naşte şi în inimile noastre!

d) Pomul de Crăciun

Pomul de Crăciun este un obicei care provine din nordul Europei, cu ramurile sale verzi, cu lumini şi daruri, a devenit şi la noi un simbol frumos şi bogat al Naşterii lui Isus Mântuitorul şi al prezenţei sale în lume.

Este mereu verde: culoarea bradului aminteşte speranţa că Isus a venit să semene în istoria lumii noutatea evangheliei: “Păstorilor, nu vă temeţi; iată, vă anunţ o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi vi s-a născut, în cetatea lui David, Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Acesta va fi semnul pentru voi: veţi găsi un copil înfăşat în scutece şi culcat în iesle”.

Bradul de Crăciun vine de sus, din munţi, pentru a ne aminti că Fiul lui Dumnezeu “pentru noi şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer şi, prin opera Duhului Sfânt, s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria şi s-a făcut om”.

Este un copac, iar lemnul său ne aminteşte de crucea care a marcat toată viaţa lui Isus, de la peştera din Betleem până la moartea sa‚ atârnând pe lemn pentru a-i atrage pe toţi la sine. Este copacul care ne aminteşte de Pomul vieţii din grădina paradisului pământesc.

Este plin de daruri şi de cadouri învelite în hârtie aurită: ne aminteşte de harurile îmbelşugate pe care bunătatea Dumnezeului nostru a binevoit să ni le aducă, împreună cu iertarea păcatelor, şi viaţa nouă a fiilor lui Dumnezeu. Crăciunul este sărbătoarea darurilor, rodul iubirii, dar mai cu seamă este celebrarea Darului lui Dumnezeu Tatăl făcut omenirii: Cristos, Fiul său, Domnul nostru.

Pomul de Crăciun este luminos, încărcat cu lumini splendide şi multicolore. Isus este lumina lumii; cine-L urmează nu umblă în întuneric, ci cunoaşte adevărul despre Dumnezeu: “Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl meu” şi despre om: “În misterul Cuvântului întrupat se dezvăluie misterul omului şi cel care-l pătrunde devine mai om”.

Este drept până la vârf, ca o săgeată îndreptată spre cer, pentru a ne aminti că avem o dimensiune cerească şi divină şi un destin veşnic şi nemuritor. Isus a venit pentru a ne duce înapoi la Tatăl.

Deseori este acoperit de zăpadă candidă, pentru că Cristos s-a născut din Fecioara Maria şi îi iubeşte pe cei cu inima curată şi pe făcătorii de pace. “Pace pe pământ oamenilor, pentru că Dumnezeu îi iubeşte”.

Dacă nu înseamnă Isus, pomul de Crăciun îşi pierde bucuria şi splendoarea: marchează o sărbătoare fără cel sărbătorit. Pentru noi, nu există pom de Crăciun dacă acesta nu este acoperiş ieslei.

Cu pomul de Crăciun şi, mai ales, cu bunătatea pe care o revarsă harul lui Dumnezeu în inimi, casa creştinilor devine, ca să spunem aşa, transparentă şi chiar şi stelele şi îngerii participă la sărbătoare.

pr. Pietro Righetto Ritul latin