Predici

1. Introducere

Numai cel care are credinţă, cel care iubeşte, poate să îl recunoască în Pruncul din Betleem pe aşteptatul Mântuitor.

La sfârşitul ultimului război, în gara din Verona, ajunge, în sfârşit, şi se opreşte trenul care îi aduce acasă pe prizonierii eliberaţi din lagărele de concentrare. Toţi coboară cu bucurie, se întâlnesc, se îmbrăţişează şi se sărută. A rămas un prizonier în tren; coboară cu grijă; la un moment dat, se apropie hotărât de o femeie şi o îmbrăţişează emoţionat. Este mama care îl priveşte în ochii întunecaţi şi exclamă: “Eşti orb, fiul meu! Cum ai putut să mă vezi?” “Mamă – a răspuns el – inima mea te-a recunoscut”.

2. Tema

Dacă nu eşti atent, Isus vine şi tu nu-ţi dai seama.

3. Mesajul zilei

Viaţa creştină este convertire

- Fără Isus – infern dur; cu Isus – paradis veşnic.

- Trebuie să ne bucurăm, pentru că Isus este aproape: este Emanuel. La sosirea lui Isus “izbucnesc” de bucurie Elisabeta, Zaharia, Iosif, Maria, Îngerii, Simeon, chiar şi Ioan Botezătorul încă înainte de a se naşte, păstorii, magii etc. Toţi, cu excepţia celor care sunt separaţi de Dumnezeu şi, asemenea lui Irod, nu vor să ştie de Isus.

- Pentru a putea simţi cu adevărat bucuria Crăciunului, trebuie să ne convertim la Isus.

Convertire la bucurie.

- Nu noi ne mântuim prin eforturile şi cu sacrificiile noastre: ci Mesia, plin de Duhul Sfânt, ne mântuieşte, îi mântuieşte pe toţi, chiar şi pe cei mai mizeri, chiar şi pe cei mai abandonaţi.

- Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat!

- Biblia nu conţine o recomandare: “Fiţi buni şi vă voi mântui!”, ci un dar: “Vă mântuiesc pe toţi, pentru că vă iubesc”, chiar dacă a fi bun trebuie să fie răspunsul nostru dat iubirii Tatălui. A ne converti la bucurie înseamnă a recunoaşte imensa milostivire a lui Dumnezeu, a accepta darurile sale cu umilinţă, asemenea Mariei, care se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul ei.

Convertire la recunoştinţă.

- A spune “mulţumesc” este semn de bună creştere; trebuie să ne convertim la recunoştinţă, trebuie să începem să fim educaţi de Dumnezeu. Dar ce daruri ne-a oferit Dumnezeu? Acestea: seninătatea sufletului în har, Duhul Sfânt, pacea, siguranţa unei mântuiri totale, suflet şi trup, a unei mântuiri veşnice.

- Cine ne asigură că Dumnezeu ne-a oferit toate aceste daruri? Credinţa în Isus.

Convertire la credinţă.

- La sosirea lui Isus, lumina lumii, unii l-au primit cu credinţă, în timp ce alţii au preferat să rămână în întuneric.

- A avea credinţă în Isus înseamnă a recunoaşte că el este Fiul lui Dumnezeu, mai mare decât Ioan Botezătorul, solul său; înseamnă a deveni şi noi ca Ioan Botezătorul: glasuri ale lui Dumnezeu, mesagerii săi; înseamnă, mai ales, a recunoaşte că Isus astăzi este în mijlocul nostru: “În mijlocul vostru este cineva pe care nu îl cunoaşteţi”.

4. Exemple

a) Rudolf, conte de Augsburg, s-a dus într-o zi la vânătoare, însoţit de mulţi nobili. Deodată, a început o ploaie puternică. Atunci contele, dând pinteni calului, în timp ce căuta un loc de refugiu, s-a întâlnit cu un preot care mergea pe jos, pe o cărare noroioasă, ducându-l pe Isus Euharisticul spre casa unui bolnav. Rudolf, văzând aceasta, a coborât repede şi, cu un act de reverenţă profundă, s-a apropiat de ministrul lui Dumnezeu şi i-a spus:

- Nu vreau să se spună vreodată că eu am trecut călare şi dumneavoastră, cu Mântuitorul meu, pe jos!

Şi urcându-l pe preot pe cal, plin de bucurie, l-a însoţit pe Isus pe jos până la umila căsuţă a bolnavului (cf. Tesoro di racconti edificanti).

b) Aeroportul unui oraş din Orientul Îndepărtat a fost lovit într-o zi de o furtună puternică. Pasagerii traversau în fugă pista pentru a urca într-un DC3 gata de decolare pentru un zbor intern.

Un misionar, ud tot, a reuşit să găsească un loc comod alături de o ferestruică.

Decolarea era foarte aproape şi un om din echipaj a închis uşa grea a avionului. Ploaia continua să cadă pe pistă.

Deodată, s-a văzut un om care alerga spre avion, apărându-se cât putea mai bine cu un impermeabil. Întârziatul a bătut energic la uşa avionului, cerând să intre. Stewardesa i-a explicat prin semne că era prea târziu. Omul a dublat numărul bătăilor în uşa avionului. Stewardesa a încercat să îl convingă să renunţe.

Nici o şansă: omul insista şi cerea să intre. Până la urmă, stewardesa a cedat şi a deschis uşa. A întins mâna şi l-a ajutat pe pasagerul întârziat să urce, dar a rămas cu gura căscată. Acel om era pilotul avionului (B. Ferrero).

pr. Pietro Righetto Ritul latin