Start > Ritul latin > Prima Duminică din Advent (pt. copii)

Prima Duminică din Advent (pt. copii)

5 December 2008
1,311 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica I-a din Advent (Anul B)

1. Introducere

Toată viața este o așteptare.

- Fremătăm în așteptarea unei plecări importante, a unei călătorii frumoase, a vacanței, a creșterii.

- Să ne imaginăm așteptarea plină de bucurie a sosirii unei persoane dragi, plecată de mult timp.

- Care sunt sentimentele inimii? Ce pregătiri se fac?

De cinci ori pe zi, muezinul îi invită la rugăciune pe musulmani, cu aceste cuvinte:

- Dumnezeu este mare! Dumnezeu este mare!

- Dumnezeu este mare! Dumnezeu este mare!

- Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu decât Alah

- Și că Mahomed este trimisul lui Alah.

- Veniți la rugăciune! Veniți la rugăciune!

- Veniți la mântuire! Veniți la mântuire!

- Nu există alt Dumnezeu decât Alah!

- Rugăciunile sunt mai bune decât somnul.

În ce termeni are valoare această invitație la rugăciune pentru noi, creștinii, în acest Advent?

2. Tema

Atenție! Isus a venit – vine – va veni.

Fericit este acela dintre noi care îl va primi!

3. Mesajul zilei

Suntem în Advent, adică în așteptarea plină de bucurie a venirii lui Isus între noi.

- Preotul este îmbrăcat în violet – invitație la convertire – pentru că trebuie să ne pregătim cu seriozitate pentru această venire: este decisivă.

Isus-Mesia a venit!

- Când? Cum?

- Evreii pioși, “umili și căiți” ca Ioan Botezătorul, îl așteptau.

Isus vine la noi în fiecare zi!

- Cum?

- Isus vine la noi la acest Crăciun!

- Cum să ne pregătim pentru aceasta?

- Isus vine în timpul celebrării euharistice.

La fiecare Liturghie, după consacrare, spunem că suntem în așteptare.

- Prin ce cuvinte?

- “Până când vei veni”?

- Care venire?

Isus a venit, vine, va veni, pentru că… vrea să rămână Emanuel, Dumnezeu cu noi.

Cum să-l așteptăm pe Isus?

- Asemenea servitorilor vigilenți, generoși, harnici! (cf. Evanghelia).

- Să ne întoarcem “antenele” inimii spre Isus.

Așteptarea nu este doar a noastră, ci și a lui Dumnezeu, care ne așteaptă!

4. Exemple

Câteva exemple pentru a-i învăța pe copii cum trebuie să-l primească pe Isus cu atenție și cu iubire.

a) Sfântul Felix spunea deseori că Dumnezeu se comportă ca acel suveran care, călătorind singur și necunoscut, a fost prins de un uragan și a cerut să se refugieze în diferite case: dar toți îl respingeau, până când a ajuns într-o cocioabă goală și mizeră unde locuia cel mai sărac dintre supușii lui. Acesta nu doar că a deschis ușa pentru a-l adăposti de grindină, dar a vrut să îi refacă puterile, aprinzându-i un pic de foc, uscându-l și cedându-i patul lui pentru a se odihni.

Atunci Marele Rege, arătând o pungă plină cu aur, i-a spus: “Stabilisem să îmi împart bogățiile cu unul dintre supușii mei, și nimeni nu a vrut să mă primească. În schimb tu, nu doar că m-ai adăpostit de uragan, dar mi-ai oferit totul cu generozitate, ai împărțit cu mine casa ta, hrana, focul și patul. De aceea, vei fi considerat ca fiul Regelui. Ai stofă pentru așa ceva. Ești chiar din sângele lui. Ești milostiv ca și el” (R. Francisco).

b) Unde îl întâlnim pe Dumnezeu

“Doi călugări au citit într-un volum vechi că la capătul pământului era un loc în care cerul și pământul se ating. Au hotărât atunci să plece în căutarea lui și să nu se mai întoarcă până nu îl vor găsi. Au peregrinat astfel pe tot pământul, înfruntând pericole fără număr, au îndurat toate privațiunile pe care le comportă o astfel de peregrinare și toate ispitele care îi puteau abate pe oameni de la intenția lor. Citiseră că în locul căutat trebuia să fie o ușă la care era suficient să bată pentru a apărea în fața lui Dumnezeu. În sfârșit, au găsit ce căutau, au bătut la acea ușă și, cu inimile tremurând de emoție, au văzut-o deschizându-se și când au trecut pragul ei s-au trezit acasă, în celulă. Atunci au înțeles: locul în care cerul și pământul se ating se află pe acest pământ, acolo unde ne-a pus Dumnezeu!”(D. Zanella).

c) Un rege avea doi sclavi, ambii foarte capabili și dornici să îi urmeze voința. Într-o zi, pentru fidelitatea de care au dat dovadă în mulți ani de slujire, suveranul i-a chemat la ei, vrând să îi răsplătească.

Primului i-a spus:

- Pentru a te răsplăti pentru hărnicia și ascultarea ta, te las să pleci. De astăzi ești liber. Îți dau o sumă mare de bani ca să poți duce o viață îmbelșugată.

În culmea fericirii, sclavul i-a mulțumit și a plecat: i se împlinise visul.

În schimb, celui de al doilea i-a vorbit astfel:

- Ca să te răsplătesc pentru hărnicia și ascultarea ta, te ridic de la condiția de sclav la aceea de demnitar: vei rămâne la curte ca prieten și consilier al meu.

Și el, fericit, i-a mulțumit regelui din toată inima și a ieșit.

Afară îl aștepta primul sclav care l-a întrebat:

- Ei? Și ție ți-a dat libertatea?

Dar acela i-a povestit ce i-a spus regele.

Atunci, primul sclav s-a dus la rege ca să protesteze.

- Ce nu este în regulă? l-a întrebat suveranul văzându-l cu fața încruntată. Nu erai în culmea fericirii când ai ieșit de aici?

Servitorul i-a răspuns:

- De ce l-ai tratat preferențial pe tovarășul meu? Slujirea pe care ți-am adus-o în acești ani nu a fost oare la fel cu a lui?

- Ai dreptate, a replicat regele, slujirea era identică. Dar tu mă ascultai de teama puterii mele și de pedepsele mele, și de aceea te-am eliberat, pentru că aceasta îți doreai mai presus decât orice. În schimb, prietenul tău m-a ascultat mereu din dorința de a dobândi stima și prietenia mea; de aceea l-am luat la mine! (E. Bono).

d) Conform unui obicei semnificativ, în multe biserici se obișnuiește aprinderea astăzi a primei lumânări dintre cele patru aflate alături de altar, ca simbol al Adventului.

Ritul latin