Predici

1. Introducere

Toată viaţa este o aşteptare.

- Fremătăm în aşteptarea unei plecări importante, a unei călătorii frumoase, a vacanţei, a creşterii.

- Să ne imaginăm aşteptarea plină de bucurie a sosirii unei persoane dragi, plecată de mult timp.

- Care sunt sentimentele inimii? Ce pregătiri se fac?

De cinci ori pe zi, muezinul îi invită la rugăciune pe musulmani, cu aceste cuvinte:

- Dumnezeu este mare! Dumnezeu este mare!

- Dumnezeu este mare! Dumnezeu este mare!

- Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu decât Alah

- Şi că Mahomed este trimisul lui Alah.

- Veniţi la rugăciune! Veniţi la rugăciune!

- Veniţi la mântuire! Veniţi la mântuire!

- Nu există alt Dumnezeu decât Alah!

- Rugăciunile sunt mai bune decât somnul.

În ce termeni are valoare această invitaţie la rugăciune pentru noi, creştinii, în acest Advent?

2. Tema

Atenţie! Isus a venit – vine – va veni.

Fericit este acela dintre noi care îl va primi!

3. Mesajul zilei

Suntem în Advent, adică în aşteptarea plină de bucurie a venirii lui Isus între noi.

- Preotul este îmbrăcat în violet – invitaţie la convertire – pentru că trebuie să ne pregătim cu seriozitate pentru această venire: este decisivă.

Isus-Mesia a venit!

- Când? Cum?

- Evreii pioşi, “umili şi căiţi” ca Ioan Botezătorul, îl aşteptau.

Isus vine la noi în fiecare zi!

- Cum?

- Isus vine la noi la acest Crăciun!

- Cum să ne pregătim pentru aceasta?

- Isus vine în timpul celebrării euharistice.

La fiecare Liturghie, după consacrare, spunem că suntem în aşteptare.

- Prin ce cuvinte?

- “Până când vei veni”?

- Care venire?

Isus a venit, vine, va veni, pentru că… vrea să rămână Emanuel, Dumnezeu cu noi.

Cum să-l aşteptăm pe Isus?

- Asemenea servitorilor vigilenţi, generoşi, harnici! (cf. Evanghelia).

- Să ne întoarcem “antenele” inimii spre Isus.

Aşteptarea nu este doar a noastră, ci şi a lui Dumnezeu, care ne aşteaptă!

4. Exemple

Câteva exemple pentru a-i învăţa pe copii cum trebuie să-l primească pe Isus cu atenţie şi cu iubire.

a) Sfântul Felix spunea deseori că Dumnezeu se comportă ca acel suveran care, călătorind singur şi necunoscut, a fost prins de un uragan şi a cerut să se refugieze în diferite case: dar toţi îl respingeau, până când a ajuns într-o cocioabă goală şi mizeră unde locuia cel mai sărac dintre supuşii lui. Acesta nu doar că a deschis uşa pentru a-l adăposti de grindină, dar a vrut să îi refacă puterile, aprinzându-i un pic de foc, uscându-l şi cedându-i patul lui pentru a se odihni.

Atunci Marele Rege, arătând o pungă plină cu aur, i-a spus: “Stabilisem să îmi împart bogăţiile cu unul dintre supuşii mei, şi nimeni nu a vrut să mă primească. În schimb tu, nu doar că m-ai adăpostit de uragan, dar mi-ai oferit totul cu generozitate, ai împărţit cu mine casa ta, hrana, focul şi patul. De aceea, vei fi considerat ca fiul Regelui. Ai stofă pentru aşa ceva. Eşti chiar din sângele lui. Eşti milostiv ca şi el” (R. Francisco).

b) Unde îl întâlnim pe Dumnezeu

“Doi călugări au citit într-un volum vechi că la capătul pământului era un loc în care cerul şi pământul se ating. Au hotărât atunci să plece în căutarea lui şi să nu se mai întoarcă până nu îl vor găsi. Au peregrinat astfel pe tot pământul, înfruntând pericole fără număr, au îndurat toate privaţiunile pe care le comportă o astfel de peregrinare şi toate ispitele care îi puteau abate pe oameni de la intenţia lor. Citiseră că în locul căutat trebuia să fie o uşă la care era suficient să bată pentru a apărea în faţa lui Dumnezeu. În sfârşit, au găsit ce căutau, au bătut la acea uşă şi, cu inimile tremurând de emoţie, au văzut-o deschizându-se şi când au trecut pragul ei s-au trezit acasă, în celulă. Atunci au înţeles: locul în care cerul şi pământul se ating se află pe acest pământ, acolo unde ne-a pus Dumnezeu!”(D. Zanella).

c) Un rege avea doi sclavi, ambii foarte capabili şi dornici să îi urmeze voinţa. Într-o zi, pentru fidelitatea de care au dat dovadă în mulţi ani de slujire, suveranul i-a chemat la ei, vrând să îi răsplătească.

Primului i-a spus:

- Pentru a te răsplăti pentru hărnicia şi ascultarea ta, te las să pleci. De astăzi eşti liber. Îţi dau o sumă mare de bani ca să poţi duce o viaţă îmbelşugată.

În culmea fericirii, sclavul i-a mulţumit şi a plecat: i se împlinise visul.

În schimb, celui de al doilea i-a vorbit astfel:

- Ca să te răsplătesc pentru hărnicia şi ascultarea ta, te ridic de la condiţia de sclav la aceea de demnitar: vei rămâne la curte ca prieten şi consilier al meu.

Şi el, fericit, i-a mulţumit regelui din toată inima şi a ieşit.

Afară îl aştepta primul sclav care l-a întrebat:

- Ei? Şi ţie ţi-a dat libertatea?

Dar acela i-a povestit ce i-a spus regele.

Atunci, primul sclav s-a dus la rege ca să protesteze.

- Ce nu este în regulă? l-a întrebat suveranul văzându-l cu faţa încruntată. Nu erai în culmea fericirii când ai ieşit de aici?

Servitorul i-a răspuns:

- De ce l-ai tratat preferenţial pe tovarăşul meu? Slujirea pe care ţi-am adus-o în aceşti ani nu a fost oare la fel cu a lui?

- Ai dreptate, a replicat regele, slujirea era identică. Dar tu mă ascultai de teama puterii mele şi de pedepsele mele, şi de aceea te-am eliberat, pentru că aceasta îţi doreai mai presus decât orice. În schimb, prietenul tău m-a ascultat mereu din dorinţa de a dobândi stima şi prietenia mea; de aceea l-am luat la mine! (E. Bono).

d) Conform unui obicei semnificativ, în multe biserici se obişnuieşte aprinderea astăzi a primei lumânări dintre cele patru aflate alături de altar, ca simbol al Adventului.

pr. Pietro Righetto Ritul latin