Start > Ritul bizantin > Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae

5 December 2008
2,437 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Sfântul Ierarh Nicolae

I. Ierarhul Nicolae a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximilian (284-305). S-a născut în cetatea Patara (în părțile Lichiei) la o dată necunoscută nouă. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Mai apoi este închis in temniță pentru credință, împreună cu alți creștini. În urma edictului împăratului Constantin din anul 313 este eliberat. Devine Episcop de Mira, iar după unii participă la primul Sinod de la Niceea convocat de împăratul Constantin în anul 325. Din anul 1087 moaștele Sfântului Nicolae se afla la Bari (sudul Italiei) deoarece au fost luate din Mira, ca sa nu cadă în mâinile musulmanilor.

II. Se spune că Marele Ierarh Nicolae avea un unchi cu același nume care era Episcop și care l-a consacrat pe dânsul preot. La moarte părinților, Sf. Nicolae decide ca să împartă moștenirea sa săracilor. Dintre minunile cele mai cunoscute care s-au transmis prin grai viu amintim cum a scăpat de la păcat pe un tată care avea de gând să dea batjocorii cele trei fiice ale sale; potolirea furtunii când se afla în corabie pe mare în drum spre Ierusalim; învierea celor trei copii uciși într-un han…

Nicolae decide ca să viziteze Ierusalimul, dar apoi se va întoarce în Lichia, ducând o viață de rugăciune retrasă. Deodată, moare Episcopul Ioan al Lichiei, iar toți ceilalți Episcopi din împrejurimi s-au adunat la rugăciune pentru ca Dumnezeu să le arate un semn în legătură cu cine să fie cel ales care să preia locul Episcopului Ioan. Toți au făcut rugăciune cu sârguință și cu post, și Domnul, făcând voia celor ce se tem de El și ascultând rugăciunea lor, a descoperit bunăvoirea Sa, unuia din Episcopii aceia care era mai bătrân, într-acest chip: stând el la rugăciune, i s-a arătat un bărbat luminat, poruncindu-i să meargă de cu noapte și să stea lângă ușile bisericii și să ia seama cine va intra mai înainte decât toți în biserică, acela – zicea el – este îndemnat de Spiritul Meu și, luându-l cu cinste, să-l puneți Arhiepiscop. Iar numele bărbatului aceluia este Nicolae. În acest fel Nicolae devine Episcop al Mirei Lichiei.

III. În zilele noastre Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei precum și al multor orașe din Apusul Europei, este unul din cei mai populari sfinți ai creștinătății. Datorită multelor minuni pe care le-a săvârșit atât în timpul vieții, cât și după moarte, el este supranumit și “Făcătorul de Minuni”. Chiar dacă data nașterii sale este necunoscută, și nu există o biografie detaliată a vieții sale, se cunoaște data morții sale, care este 6 decembrie, neexistând însă un consens asupra anului, care după unii cercetători ar fi 345, iar după alții 352.

IV. După cum se știe, Sf. Nicolae este ocrotitorul copiilor, dar totodată el este și ocrotitorul marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar, etc. Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Catolică cât și de cea Ortodoxă, pe data de 6 decembrie.

Ritul bizantin