Predici

Iată un lucru ce nu trebuie să vă fie necunoscut, preaiubiţilor:… Nu-şi întârzie Domnul făgăduinţa, după cum socotesc unii, ci se poartă cu răbdare faţă de voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să se întoarcă la pocăinţă. Va veni ziua Domnului ca un hoţ, când cerurile se vor împrăştia cu vuiet mare…, iar pământul şi înfăptuirile de pe el se vor mistui… De aceea, preaiubiţilor, aşteptând acestea, străduiţi-vă să fiţi aflaţi de El neprihăniţi şi nepătaţi, în pace. (1Pt 3,8-14)

Gândul revenirii în slavă a Domnului nu mai este foarte familiar creştinilor de astăzi. Dar oare nu este această temă una din afirmaţiile esenţiale ale Crezului nostru?

O lectură atentă a lecturii a doua din această duminică ne permite să depăşim acele imagini, tipice iudaismului secolului I, pentru a descoperi o gândire mult mai profundă care ar trebui să inspire şi mai mult viaţa şi acţiunea creştină. În fragmentul propus putem identifica două afirmaţii importante. Ziua Domnului va veni pe neaşteptate: va exista întotdeauna un aspect nebănuit, foarte diferit decât cel la care ne-am fi aşteptat. Venirea Împărăţiei va presupune o dimensiune de “ruptură” cu ceea ce a existat înainte. Aceea va fi amprenta prezenţei lui Dumnezeu în lume. (Să nu uităm că mântuirea nu este exclusiv lucrarea omului şi nici măcar exclusiv a Bisericii.) Pe de altă parte, aşteptarea creştinilor trebuie să fie aşteptare activă. Dumnezeu aşteaptă colaborarea omului pentru a pregăti venirea sa. Rugăciunea şi viaţa întreagă a creştinilor pregăteşte deja venirea lui Cristos.

Precum este scris în profetul Isaia: “Iată, Eu trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale, care îţi va pregăti cale. Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui”. A apărut Ioan Botezătorul în pustiu, vestind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi veneau la el întregul ţinut al Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului şi erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele… Ioan veste zicând: “Vine în urma mea cel care este mai puternic decât mine… Eu v-am botezat cu apa însă El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” (Mc 1,1-8)

Sfântul Ioan Botezătorul a desfăşurat o activitate de reformă religioasă pe care creştinii de mai târziu au înţeles-o a fi o pregătire a poporului pentru întâlnirea cu Domnul care urma să vină foarte curând. Într-adevăr, botezul său pregătea poporul să primească reînnoirea Duhului Sfânt. Dar, această reînnoire umană va fi, de fapt, lucrarea unui Botez şi mai puternic. Titlul de mai puternic este un titlu mesianic; îl avea în vedere pe “Omul” eshatologic, cel care l-a primit pe Duhul Sfânt şi, ca atare, a redobândit splendoarea de la începuturi. Acest Om nu este departe; El vine în urma lui Ioan. Important ca noi să descoperim în spatele aparenţelor modeste ale lui Isus din Nazaret pe Domnul slavei.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin