Start > Ritul latin > În mijlocul vostru este unul pe care nu-l cunoașteți

În mijlocul vostru este unul pe care nu-l cunoașteți

29 November 2008
463 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Presa Bună
Duminica a III-a din Advent (Anul B)

Când Tatăl ceresc și-a adresat sieși chemarea la bucurie, în sânul său s-a născut Cuvântul, Fiul unic.

Când același Tată veșnic ne-a adresat nouă chemarea la bucuria sa, la cel care s-a născut în sânul său divin, s-a născut în lume Fiul omului – Emanuel: Dumnezeu cu noi.

Când Fiul omului, Mesia, purtând în sine bucuria Tatălui și, fiind Cuvântul Tatălui, vrea să ne-o descopere, ne cheamă s-o privim în viața sa ca pe o împlinire a făgăduinței Tatălui făcută profeților.

Sfântul Luca ne povestește că Isus, la începutul activității sale publice, și-a aplicat lui însuși primele două versete din lectura I (Is 61, 1-2a. 10-11). Venind la Nazaret, a intrat în sinagogă în zi de sâmbătă și i s-a dat cartea, pe care a deschis-o și a citit ceea ce era scris de Isaia despre Mesia: Duhul Domnului este asupra mea, căci el m-a uns. M-a trimis să duc vestea cea bună săracilor, să le vestesc celor închiși eliberarea și celor orbi văzul; să le dau drumul celor asupriți, să vestesc un an de har din partea Domnului (4, 16-18).

Aceste cuvinte nu vor să ne arate altceva decât bucuria pe care Isus o aduce din sânul Tatălui și vrea s-o împartă lumii.

Duhul Domnului este asupra mea, adică: Fericirea lui Dumnezeu este fericirea mea, este tăria și însăși esența mea: Duhul Sfânt, fiind iubirea reciprocă dintre Tatăl și Fiul, constituie bucuria lui Dumnezeu.

El m-a uns, adică: m-a constituit rege peste toate, fiindcă toate prin mine s-au făcut (cf. In 1,2).

M-a trimis, adică: m-a chemat, mi-a încredințat o misiune extraordinară și eu o îndeplinesc în virtutea unui mandat dumnezeiesc.

Vestea cea Bună, adică Evanghelia.

Am spus deja în duminica trecută ce înseamnă evanghelie: nu-i cartea care conține predica și faptele lui Isus, ci kerygma, adică anunțarea unei victorii obținute de împăratul însuși, victorie de ordin divin, așa cum era considerat împăratul în acea vreme. «Vestea cea Bună» înseamnă bucurie pentru biruința lui Dumnezeu care este adresată săracilor, deținuților, orbilor, asupriților… adică tuturor celor nefericiți din lume și nouă.

Să vestesc un an de har din partea Domnului, adică: Domnul cheamă la o nouă alianță pe toți oamenii și pe fiecare în parte, fiindcă acolo unde până acum a abundat păcatul, de acum încolo va prisosi harul (cf. Rom 5, 20).

De fapt din «prisosința harului» se va putea bucura lumea.

Dacă Isus și-a aplicat sieși versetele primei lecturi, Mama lui Isus își poate aplica sieși versetul următor (10): Eu mă bucur pe deplin în Domnul, sufletul meu exultă în Dumnezeul meu, fiindcă m-a îmbrăcat cu hana mântuirii, m-a acoperit cu mantia dreptății, fiindcă chemarea la bucurie i-a venit de la Dumnezeu prin îngerul Gabriel: Bucură-te, cea plină de har. Domnul este cu tine! (Lc 1, 28) și la această bucurie o va chema pe Elisabeta și chiar pe pruncul din sânul ei care a tresărit de bucurie și Maria a zis: Sufletul meu îl preamărește pe Domnul, iar spirtul meu tresaltă de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilința roabei sale. Iată dar, de acum mă vor ferici toate generațiile, căci mari lucruri a înfăptuit pentru mine Cel Atotputernic (id. 45-49).

Iată câtă asemănare între cuvintele lui Isaia și cele ale Fecioarei Maria!

Dacă bucuria Fecioarei Maria a fost atât de mare la prima venire a lui Isus, ea știe că noi suntem chemați să ajungem la plinătatea bucuriei la a doua lui venire. Dacă la prima venire a lui Isus, Fecioara Preasfântă s-a declarat «roaba Domnului», vrea ca noi, pentru a doua lui venire să ne arătăm «slugi credincioase», asemenea lui Ioan Botezătorul care se declară glasul celui care strigă în pustiu și nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei, el dă mărturie despre «Lumină»: Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoașteți.

A nu-l cunoaște și a-l cunoaște înseamnă a nu crede sau a crede în Cristos.

Măreția acestui Rege «uns» de Duhul Sfânt, Ioan o cunoaște că este nemărginită și de aceea se consideră nevrednic de a-i fi chiar «rob» spre a se pleca la picioarele lui spre a-i dezlega încălțămintea.

Pe când era încă păgână, înțeleapta Ecaterina din Alexandria își căuta un logodnic după inima ei: frumos, înțelept și bogat. Într-o zi s-a întâlnit cu bătrânul pustnic Anania, care i-a zis: Eu cunosc un mire așa cum îl vezi tu. Să se prezinte!, a zis ea. El va veni la noapte, dacă în cursul zilei de azi vei rosti de multe ori aceste cuvinte: «Mamă bună, arată-mi, te rog, pe Fiul tău!». Deși nu înțelegea despre cine este vorba, ea a rostit cuvintele bătrânului; spre uimirea ei, în timpul nopții următoare, fără să știe cum, în cameră intră o doamnă cu privirea blândă și un tânăr fermecător. Vrei să-ți fie mire?, întrebă doamna. Cred că nu sunt vrednică nici să-i fiu sclavă, răspunse Ecaterina. Dar tu, reluă Doamna adresându-se tânărului, vrei să-ți fie mireasă?. O, nu, răspunse tânărul, este atât de murdară!. Dimineața următoare, Ecaterina a alergat la Anania și i-a istorisit totul. Acesta i-a răspuns: Tânărul a vorbit nu despre urâțenia trupului, dar despre sufletul tău, plin de orgoliu și lipsit de știința vieții. Cu răbdare, bătrânul i-a vorbit despre Cristos Mântuitorul, despre Maica Preacurată, despre viața creștină. După ce a primit botezul, Ecaterina s-a rugat Fecioarei Maria să i-l arate din nou pe Fiul său. Preacurata i-a ascultat rugăciunea și din nou i s-a arătat împreună cu Fiul său, pe care l-a întrebat: Acum este vrednică de tine? Da, a răspuns Isus, acum este cu adevărat frumoasă și Sfânta Fecioară Maria a pus în degetul Ecaterinei un inel de aur. Aceasta este ceea ce se numește «căsătoria mistică a sfintei Ecaterina» (Viețile sfinților, vol.II, Ed. ARC București 1983, p. 267-168). Ea va confirma căsătoria mistică prin martiriu.

La această «căsătorie mistică» suntem chemați toți la a doua venire a lui Isus. Fecioara Maria vrea să ne pună inelul de aur în deget ca semn al alianței fericite pe veci.

Interesant, Ioan Botezătorul încă nu-l cunoaștea pe Isus după înfățișarea trupească, la față, personal, dar îl cunoștea din măreția misiunii ce i-a fost încredințată de Dumnezeu, deși în aparență mică, de a «boteza cu apă». Când Isus se va prezenta la botezul său, îl va cunoaște personal, adică în Persoana divinității sale, fiindcă va vedea Duhul Sfânt sub chipul unui porumbel coborând asupra lui și va auzi glasul Tatălui din cer: Acesta este Fiul meu (Mt 3,17), căruia, într-adevăr, nimeni nu-i vrednic să-i fie slugă, dar, din mila Domnului, toți sunt chemați să-i fie prieteni și frați: Nu vă mai numesc slugi, ci prieteni (In 15,15), iar după Înviere o trimite pe Maria Magdalena să spună fraților săi că îl vor vedea în Galileea (In 20, 17).

Prin Botez și mai ales prin sfântul Mir fiecare a devenit un martor al lui Cristos, fiindcă poate spune cu Cristos: Duhul Domnului este asupra mea, el m-a uns și m-a trimis să dau mărturie, cu Ioan Botezătorul, că el este Fiul lui Dumnezeu (In 1, 34).

Fiecare creștin este «un trimis» să dea «mărturie», să-și mărturisească credința prin faptele bune față de cei săraci, închiși, orbi, asupriți, bolnavi etc, ca în aceste fapte de caritate să-și găsească «bucuria» care deschide ochii și-l vede pe Cristos în orice om, fiindcă: Dar din dar se face rai, se spune pe bună dreptate.

La această bucurie îndeamnă și sf. Paul în lectura a II-a (1Tes 5, 16-24) zicând: Rugați-vă! adică numai prin rugăciune veți cunoaște «Cât de bun este Domnul». Aduceți mulțumiri în toate – aceasta este voința lui Dumnezeu în Cristos Isus față de voi. Vedem în acest îndemn al sf. Paul străduința lui ca toți credincioșii să participe la sf. Împărtășanie, fiindcă Euharistia este mulțumirea cea mai bună adusă de Cristos însuși, pentru noi, Tatălui ceresc. Nu stingeți Duhul! adică: nu lăsați pe cei mici fără bucuriile sfinte! Nu vă lăsați amăgiți de plăcerile trupești, lumești, trecătoare, fiindcă “Ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit și la inima omului nu s-a suit ceea ce pregătește Dumnezeu aleșilor săi” (1Cor 2,9). Prin urmare: Nu disprețuiți profețiile! Faceți tot ce-i bine și fugiți de orice rău. Dumnezeu vă sfințește tocmai pentru că v-a chemat la sfințenie. Aceasta este dreptatea: cel care cheamă dă harul împlinirii și cel chemat să răspundă chemării. Numai în sfințenie stă toată fericirea, toată bucuria.

Ritul latin