Predici

Isus le-a spus această parabolă: “Un om având de plecat într-o călătorie lungă, a chemat la el pe servitorii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui. Apoi a plecat… După multă vreme, stăpânul s-a întors şi a cerut cont servitorilor săi. Cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi…[La fel] şi cel cu doi talanţi… Venind, apoi, şi cel care primise un talant, a spus: «Doamne, ştiam că eşti un om aspru care seceri unde n-ai semănat… De teamă, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău!». Stăpânul i-a răspuns: «Slugă rea şi leneşă, ştiai că secer unde nu am semănat…; prin urmare se cuvenea să pui banii mei la bancă şi astfel, la întoarcere, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi… Iar pe servitorul acesta netrebnic aruncaţi-l afară în întuneric; acolo va fi plânset şi scrâşnire din dinţi»”. (Mt 25,14-30)

Sfârşitul anului liturgic ne aduce în prim plan tema “evaluării rezultatelor activităţii”, temă care exprimă, de fapt, evaluarea modului în care au fost fructificate diferitele “daruri” (talente, vocaţie, etc.) date de Dumnezeu tuturor oamenilor. În textul de faţă această temă este remarcabilă prin opoziţia dintre modul în care se comportă primii doi servitori faţă de cel de-al treilea. Ceea ce îi caracterizează pe primii doi este fidelitatea, o fidelitate activă. Într-adevăr, în timpul absenţei stăpânului ei se dedică aducerii de roade: îşi asumă riscul unor investiţii care, însă, le va aduce satisfacţia câştigului pentru Stăpân. Iar, pentru fidelitatea lor, Stăpânul îi răsplăteşte oferindu-le dreptul de a lua parte la bucuria Lui. Al treilea servitor manifestă o atitudine tipică unei mentalităţi farisaice, preocupată să îi dea lui Dumnezeu strict ce este al său. Or, această atitudine ne aduce aminte de cuvintele lui Isus din Predica de pe munte: “dacă dreptatea voastră nu o întrece pe cea a fariseilor şi a cărturarilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Mt 5,20).

Parabola ne interpelează pe fiecare asupra modului în care ne valorificăm talentele cât timp Cristos încă nu a venit. Aduc talentele noastre rod sau rămân în continuare sterile?

Fraţilor, cu privire la timpul şi ceasul hotărât pentru venirea Domnului nu-i nevoie să vă scriu, pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ, în puterea nopţii, când oamenii vor zice: “Câtă pace, câtă linişte!”; atunci fără de veste va veni peste ei prăpădul, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată şi nu vor avea scăpare. Dar pe voi, fraţilor, cum nu sunteţi în întuneric, ziua aceea nu vă va surprinde ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu sunteţi ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem, să fim treji. (1Tes 5,1-6)

Lectura a doua a acestei duminici pune accentul mai ales asupra momentului întoarcerii lui Cristos. Venirea Lui va fi cât se poate de intempestivă, ne pregătită de nici un anunţ prevestitor, aidoma hoţului care vine când oamenii se aşteaptă mai puţin sau a durerilor naşterii peste femeia însărcinată.

Vegherea recomandată de către apostol creştinilor în finalul pericopei ne este nicidecum sinonimă cu o aşteptare pasivă. Isus nu are nevoie de ucenici care se bazează pe tot felul de calcule pentru a-şi doza gradul de generozitate, ci de prieteni fideli pe care să poată conta în orice moment. Vegherea recomandată de Isus îi permite creştinului să aibă inima liberă pentru a primi lumina care vine de la Domnul şi să-şi pregătească ultima şi definitiva întâlnire cu El.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin