Predici

Apropiindu-se Paştele iudeilor, Isus s-a urcat la Ierusalim. În templu i-a găsit pe negustorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând. A făcut un bici din funii şi i-a izgonit pe toţi afară din templu… şi le-a zis: “Luaţi astea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui meu o casă de negustorie!”… Iudeii au luat cuvântul şi i-au zis: “Prin ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci astfel de lucruri?” Drept răspuns Isus le-a spus: “Distrugeţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica din nou”… Dar el vorbea despre templul trupului său. (In 2,13-22)

Sărbătoarea Sfinţirii Bazilicii din Lateran are menirea de a atrage atenţia asupra centrului unităţii Bisericii Catolice. Acest centru a fost vizibil stabilit odată cu construirea şi consacrarea bazilicii de pe domeniul familiei Laterani, domeniu oferit de către Constantin cel Mare papei Silvestru în jurul anului 320.

Liturgia Cuvântului din această sărbătoare pune în relief două teme biblice: cea a consacrării edificiului însuşi, rezervat cultului lui Dumnezeu – această temă situându-se în prelungirea celei a dedicării Templului de la Ierusalim, considerat drept “casa lui Dumnezeu” – şi cea a Bisericii considerată drept comunitatea credincioşilor, adevărat templu spiritual constituit astfel de prezenţa Duhului Sfânt.

Gestul lui Isus de a-i fi alungat din templul de la Ierusalim pe negustorii de animale destinate jertfelor şi dialogul pe care Mântuitorul îl are cu iudeii, pun în scenă o construcţie plină de semnificaţie. Într-adevăr, expulzarea animalelor din Templu lasă să se înţeleagă că timpul jertfelor a apus şi că singura jertfă agreată de Dumnezeu este Jertfa unică şi definitivă a lui Cristos (v. “distrugeţi templul acesta…”). În plus, Isus vorbeşte despre trupul său ca despre Templu pe care, distrus de iudei, îl va reclădi în trei zile. Acest nou Templu va fi în acelaşi timp expresia “locului” în care se va actualiza în mod constant Jertfa Crucii dar şi cea a “ecclesiei”/(comunităţii) celor răscumpăraţi şi renăscuţi la o viaţă nouă.

Fraţilor, voi sunteţi templul construit de Dumnezeu. Ca un arhitect iscusit, prin harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu, eu am pus temelia, alţii continuă construcţia. Important e ca fiecare să ia seama cum construieşte. Nimănui nu-i este îngăduit să pună altă temelie decât aceea care există deja: adică Isus Cristos. Nu ştiţi voi, oare, că sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu este sfânt iar acest templu sunteţi voi. (1Cor 3,9b-11.16-17)

În lectura a doua a acestei sărbători sfântul Pavel (Paul) privilegiază şi defineşte tema Bisericii considerată drept comunitatea credincioşilor pe care o exprimă, totuşi, în termenii alegorici ai edificării Templului. Într-adevăr, ca orice templu, comunitatea ecclesială are un “constructor”, Dumnezeu, o “temelie”, Isus Cristos, un “arhitect”, apostolul. Acest “templu al lui Dumnezeu” este sfânt datorită Duhului lui Dumnezeu care locuieşte în el.

Prin urmare, totul trebuie concureze în bisericile noastre la frumuseţea derulării liturgice, dar mai întâi totul trebuie să devină expresia credinţei în prezenţa vie a Domnului printre credincioşii săi. Şi dacă acest lucru se cere oricărei biserici de pe pământ, cu atât mai mult se cere acest lucru acelei Bazilici chemate să exprime catolicitatea.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin