Start > Ritul latin > Casa Mea va fi numită casă de rugăciune

Casa Mea va fi numită casă de rugăciune

8 November 2008
753 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Copyright: Predici.cnet.ro
Sfințirea Bazilicii din Lateran

Un studiu arată că moartea ne lovește în proporție de 20% în mașină; 17% în casă; 14% pe stradă; 16% în călătoriile în aer, pe calea ferată sau pe apă; 32% în spitale; și doar 0,001% dintre decese au loc în biserică. Conform acestui studiu, cel mai bun loc pentru a te afla în orice moment nu este mașina ta, casa ta sau spitalul, ci biserica! Astăzi celebrăm sfințirea Bazilicii Lateran din Roma. De ce celebrăm sfințirea unei biserici deși suntem departe de Roma? Ne amintește de importanța clădirii bisericii ca spațiu sacru dedicat pentru întâlnirea personală și comunitară cu Dumnezeu.

Istoric vorbind, Bazilica San Giovanni in Laterano este cea mai veche biserică din Roma și cu rangul cel mai mare în lume, urmată de Bazilica San Pietro din Vatican. Drept urmare este mama tuturor bisericilor. Când îi celebrăm sfințirea, celebrăm deci misterul prezenței speciale a lui Dumnezeu în clădirile dedicate cultului divin, printre care se numără evident și propria noastră biserică parohială.

Știm că Dumnezeu este pretutindeni. Dar atunci când poporul lui Dumnezeu ridică o biserică și o dedică în totalitate slujirii lui Dumnezeu, mărirea lui Dumnezeu vine în acea clădire astfel că din acel moment o putem numi casa lui Dumnezeu. Solomon amintește de acest mister în rugăciunea lui pentru sfințirea templului din Ierusalim: “Cerul și cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puțin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău!” (1Regi 8,27). Astfel, în timp ce celebrăm sălășluirea specială a lui Dumnezeu într-un templu, trebuie să ne amintim că prezența lui Dumnezeu nu este limitată la templu. Dumnezeu este în continuare pretutindeni. Dar Dumnezeu își manifestă mărirea Sa în mod special în anumite persoane, locuri și lucruri. Un templu sau o biserică este un astfel de loc.

La început un templu, o biserică sau un sanctuar erau venerate atât de mult încât se sugera că Dumnezeu “locuiește” exclusiv în astfel de locuri. Oamenii mergeau la biserică, participau la slujbă, primeau Împărtășania și mergeau acasă fără să știe lângă cine au stat în bancă. Spiritualitatea era foarte individualistă, iar cei care stăteau lângă tine erau văzuți mai degrabă ca o sursă de distragere de la comuniunea ta personală cu Dumnezeu. Credincioșii uitau că suntem cu toții frați și surori și că am venit în biserică să îi dăm cult lui Dumnezeu ca o familie.

Pentru a descuraja această religiozitate individualistă, Conciliul Vatican II a introdus unele schimbări în cult, precum întoarcerea preotului cu fața la popor în Liturghie sau schimbarea semnului păcii. Dar am sărit dintr-o extremă în alta, iar astăzi mulți creștini au pierdut simțul sacralității spațiului bisericii, până acolo încât unii se comportă în biserici chiar fără vreo reverență. Mulți creștini au abandonat practicile tradiționale care aveau ca scop să ne amintească faptul că suntem în prezența lui Dumnezeu atunci când intrăm în biserică. Aici se includ lucruri mici precum ținuta decentă, semnul Sfintei Cruci făcut cu apa sfințită, îngenuncherea sau înclinarea în fața tabernacolului înainte de a te așeza sau pleca din biserică, evitarea discuțiilor particulare sau măcar coborârea vocii când chiar ai ceva de spus în biserică… și nu ești preot.

Pierderea simțului sacralității spațiului bisericii ar putea fi unul din motivele pentru care tinerii nu se mai înghesuie astăzi la Liturghie. Dacă vin la biserică se simt ca la o altă întâlnire socială și cum să ne mirăm că o găsesc plictisitoare după o vreme? Dar atunci când înțeleg că biserica este un loc sfânt, un loc de întâlnire cu Dumnezeu, cu semenii și cu el însuși, atunci vine și acea dispoziție a minții și trupului la slujbă care să le permită să aducă cult și să trăiască o experiență care nu plictisește. Celebrarea de astăzi a sfințirii Bazilicii Lateran ne invită să ne înnoim credința că biserica este casă de rugăciune și să cultivăm cu grijă obiceiurile și practicile care îl ajută pe Dumnezeu să ne întâlnească de ori câte ori mergem la biserică.

Ritul latin