Start > Ritul latin > Nestemata și învelișul

Nestemata și învelișul

25 October 2008
1,076 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Copyright: Predici.cnet.ro
Toți Sfinții

Nerecunoscuți

Mă întreb care este semnificația sărbătorii de astăzi. Mă opresc mai ales la un aspect de încurajare. Scot un suspin de ușurare: din fericire ei sunt! Această lume nu este populată numai de ticăloși. Trebuie înregistrată și prezența Sfinților. Și sunt foarte mulți, așa încât nu pot fi numărați. Este adevărat că în viziunea Apocalipsului (prima lectură) se avansează o cifră: 144.000 de persoane. Dar este vorba, evident, de un număr simbolic.

Este un fel de recensământ pentru a ne lăsa să înțelegem că este vorba de un recensământ imposibil. Și pentru că Sfinții, în mare majoritate, circulă lipsiți de documente de recunoaștere. Chiar Biserica, asistată de Duhul Sfânt, “recunoaște” sfințenia unuia dintre ei, dar numai când a încetat să mai străbată străzile acestui pământ. Este adevărat că locuitorilor acestei lumi le sunt date diferite titluri. Dar nu în mod necesar acele titluri au vreun raport cu sfințenia persoanei. Și oricum nici o onoare nu autorizează pe cineva să poarte insignele sfințeniei. Nici titlul de “monsenior”, și nici de “eminență”, nu poate fi considerat un indiciu care să ne ajute să descoperim un sfânt în carne și oase (chiar dacă, prin sine, după părerea unor experți autorizați, nu constituie o “piedică”).

Oricum, noi ne simțim în siguranță grație acestor prieteni ai lui Dumnezeu. Ei împiedică pe cei “patru îngeri” să devasteze pământul. Noi înșine ne considerăm, în acest sens, “ocrotiți”. Avem impresia că mediocritatea noastră, lașitățile noastre zilnice, ipocriziile noastre, trădările noastre sunt oarecum, răscumpărate de ei. Ne simțim mai bine, mai puțin josnici, mai puțin pungași, chiar purificați în contact cu ei. Chiar dacă nu-i cunoaștem. Chiar dacă ne întâlnim cu ei, sau de-a dreptul îi vizităm, fără să ne dăm seama.

Clandestini

Da, pentru că Sfinții pe care îi celebrăm astăzi pentru gloria lor cerească, când au stat pe pământ, treceau neobservați pentru mulți, nu se impuneau zgomotos atenției, nu se expuneau cu obrăznicie admirației. Pot să acționeze nederanjați, pentru a face puțină curățenie în lume, pentru a reda credibilitatea Bisericii, pentru a reevalua cotațiile unui creștinism în scădere (și cu atât mai puțin în scădere cu cât se implică în auto- exaltare, să celebreze triumfuri, să inventeze date glorioase de sărbătorit), pentru că circulă clandestini. Obscuritatea este ambientul lor natural.

Sunt indispensabili pentru că nu se socot protagoniști. Plafonul este tare, în ciuda greutății mari din cauza unor personaje îngâmfate și teatrale, pentru că… ei nu sunt, stau în altă parte pentru a asigura fundamentele, să lucreze solid, renunțând la “spectacol”. Nu țin discursuri oficiale, nu lansează declarații, nu dau și nu solicită interviuri. De altă parte, nimănui nu-i vine în minte să ia un interviu unei persoane care săvârșește minunea, rară, de a “trăi”…

Și atunci când jurnaliștii bat la poarta unei mănăstiri, îi cer portarului să cheme pe “cineva”. Nu bănuiesc că tocmai portarul poate fi persoana cea mai interesantă. Interesantă pentru sfințenia sa. Noi, totuși, suntem dependenți de acești sfinți umili, tăcuți, discreți, rezervați. O mamă, un țăran, unul care a știut să ierte, o camerieră, un profesor de matematică, un arhivar, un medic care seara își depune cămașa obosit gândindu-se la persoane și nu la numere, o persoană care spală farfuriile…

Depindem de ei. Depindem de rugăciunile lor. Depindem de “ființa” lor. Într-o lume în care (aproape) toți se preocupă să-și facă un nume, din fericire astăzi suntem autorizați să strigăm: “Fericiți anonimii!”

Anonimi și marginalizați

Mi se pare importantă această ultimă conotație: marginalizați. Marginile sunt spațiile albe care conturează un text. Acolo suntem liberi să scriem ceea ce vrem. Propriile observații, propriul acord, dar și propriul dezacord. Există un text, acceptat de mai mulți, care pare de nemodificat. Un fel de manuscris fix. Acolo sunt stabilite regulile succesului, puterii, fericirii, carierei, interpretării vieții în cheie de utilitate individualistă, de comoditate, de plăcere, de posesiune.

Sfinții notează, pe margini, că nu sunt de acord cu acele regule. Scriu, pe margini, un alt text, un alt mod de interpretare a vieții. Profitând de spațiile largi disponibile pe marginile paginii, pun acolo corecturile lor decisive (chiar dacă nu zgomotoase). Ei, totuși, nu se mulțumesc să scrie pe margini. Merg pe margini. Caravana sfinților străbate străzi neobișnuite, mai mult trec marginile în afara străzii, este atentă la un indicator invizibil.

Mulțimea imensă a sfinților nu urmează itinerarii “recomandate” de prudență, abilitate, putere, popularitate, diplomație, mască. Trece fără a lăsa urme vizibile în istorie. Totuși păstrează, dedesubt, fermentul evangheliei. Ascunde sub crustă sămânța iubirii de Dumnezeu. Sfinții, deși trăiesc în această lume, îi resping logica, îi resping șireteniile, preferă să se mențină departe de palate și de aparate, stau în afara cetății, în afara incintei, întocmai ca Isus care s-a născut și a fost trimis să moară “în afara zidurilor” cetății.

Sfinții sunt martorii Transcendentului, în sensul că se încăpăținează să sară dincolo de zidurile unde trăiește în siguranță turma, unde dormitează mulțimea. “Transcendere” de fapt, derivă din trans (dincolo, mai departe, prin), și scandere (a sări): a sări peste, a se arunca în cealaltă parte.

Separați, adică… în locul potrivit

Sfințenia înseamnă “separare”. Sfinții sunt separați în privința dorințelor, obiceiurilor comune, de modul de gândire și de acțiune a celor mulți. De altă parte, chiar fericirile evanghelice deschid drumuri în afara străzii în direcția unei fericiri necunoscute. După o formulă ebraică, “beati” ar echivala cu a “fi în locul potrivit”. Astfel, “fericiți voi cei săraci!” s-ar putea traduce cu “voi vă aflați pe locul potrivit când sunteți blânzi, curați cu inima, persecutați, milostivi, făcători de pace…

Sfinții au descoperit, aici pe pământ, urmând indicațiile secrete ale evangheliei, “locul potrivit” al fericirii. Care se deosebește de indicațiile înțelepților acestei lumi. “Locul potrivit” care nu este niciodată o punere în stăpânire, ci implică o condiție permanentă de provizorat și itineranță.

Specializați în normalitate

Și, vă rog, să încetăm să considerăm pe sfinți ca niște ființe care s-au specializat în împlinirea unor acțiuni uluitoare. Nu sunt campionii excepționalului, ci ai normalității (însăși sfințenia, într-o optică creștină, nu este excepția, ci norma). Sfinții sunt profesioniștii realităților ordinare, experți în lucrurile comune, inventatorii celor știute (adică a ceea ce toți știm, și ne limităm să știm). Specializarea lor este viața zilnică. Sfințenia nu cere acțiuni complicate, ci este făcută din materiale simple, ordinare.

Sfinții sunt persoane comune care au învățat să facă lucruri absolut uzuale, la îndemâna tuturor. Viața zilnică, în toate aspectele sale cele mai banale, constituie materia de transformat în sfințenie. Viața zilnică este singura scară care permite să ne apropiem și să înaintăm în sfințenie. Sfinții străbat teritorii cu ajutorul mâinilor și picioarelor, și nu cu ajutorul aripilor. Trebuie, de aceea, să ne obișnuim să considerăm viața zilnică – chiar și în momentele sale neplăcute, în obstacolele cu care este presărată – ca exercițiu spiritual (da, sfinții fac “exerciții spirituale” permanente folosindu-se de unelte casnice, adoptând instrumentele și orarele vieții de fiecare zi.

Și să ne convingem că facem progrese în sfințenie grație a tot ce opune rezistență. Mai ales este necesar să ne dăm seama că “Ierusalimul ceresc nu se găsește într-un oarecare vis despre viitor. Este aici, acum. Este suficient să deschidem ochii” (Abhishiktananda).

A fărâma învelișul

“În inima fiecăruia / este o diademă de sfințenie / gata să înflorească / și să parfumeze universul. / Trebuie însă sfărâmat / Învelișul care o închide / Pentru a o transforma / Din diademă de gheață / În diademă de iubire” (Suzaku-Hendo). Sărbătoarea de astăzi poate să ne ofere ocazia de a descoperi ce trebuie să fărâmăm pentru a elibera diadema.

Ritul latin