Predici

Cu toţii am avut sau avem o mamă pământească, pe care o iubim mult, o respectăm şi îi dorim tot binele. Însă cu toţii avem şi o Mamă cerească, pe care nu trebuie să o uităm, dar să o iubim şi să o cinstim, pentru că şi ea este mama noastră, care ne iubeşte şi ne ocroteşte. Ea este Sfânta Fecioară Maria, mama Domnului nostru Isus Cristos. Pe ea o sărbătorim astăzi.

Ne aflăm în mijlocul Adventului, perioadă în care viaţa noastră spirituală este îndreptată spre pregătirea întâmpinării lui Cristos, care se naşte la Betleem, dar trebuie să se nască şi în viaţa noastră. Biserica ne-o prezintă astăzi pe Sfânta Fecioară Maria ca Neprihănit Zămislită, pentru a ne face să înţelegem mai bine venirea pe lume a lui Cristos. El nu a apărut întâmplător, nu a căzut din cer, dar s-a născut dintr-o tânără fecioară, fără pata păcatului, neprihănită. Căci, nici nu se putea altfel. Fiul lui Dumnezeu, pentru a se întrupa, avea nevoie de o mamă care să fie demnă de cel pe care avea să-l poarte în sânul ei. De aceea, Dumnezeu i-a pregătit o astfel de mamă.

Am ascultat în prima lectură relatarea primului păcat comis de om: încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Este acel păcat al neascultării pe care îl numim păcat strămoşesc, şi care prin Adam a atins întregul neam omenesc. Consecinţele acestui păcat sunt: îndepărtarea de Dumnezeu, înclinarea spre rău, truda muncii, chinurile de fiecare zi şi, în final, moartea sufletească. Noi înşine am moştenit consecinţele acestui păcat şi le simţim în viaţa noastră de fiecare zi.

Omul a preferat să fie în locul lui Dumnezeu, asemenea lui. Cu toate acestea, Dumnezeu nu-l părăseşte: condamnă păcatul, introduce pedeapsa, dar promite şi un Mântuitor, care să răscumpere întregul univers. Promiţând un Răscumpărător îi pregăteşte şi calea, modul în care va veni: prin naştere din fecioară, asumându-şi natura umană. Şarpele, adică diavolul, care i-a ademenit pe Adam şi Eva, va fi învins tocmai prin realizarea acestei profeţii divine: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Gen 3,15). Textul prezintă prima veste bună. Femeia prezentată aici este Mama Mântuitorului. Biserica a văzut în ea pe Preacurata Fecioară Maria, care va fi colaboratoare alături de Isus, la planul de mântuire. Sfântul Irineu spune că, împreună cu Isus, Maria este “cauză de mântuire pentru neamul omenesc”.

Naşterea Mariei a fost un moment de bucurie, mai ales pentru părinţii ei, sfinţii Ioachim şi Ana, care nu aveau copii. Se pare că zămislirea a avut loc prin intervenţie divină, deoarece părinţii ei erau înaintaţi în vârstă şi nu mai puteau să aibă copii. Dar ceea ce ne impresionează pe noi astăzi, este faptul că, prin puterea divină, Maria a fost neprihănit zămislită, născută fără pata păcatului strămoşesc, fără nici un păcat. Şi astfel a rămas toată viaţa.

Tradiţia ne spune că Preasfânta Fecioară, cu toate că era neprihănită, în copilărie nu a ieşit cu nimic deosebit din comun. Se comporta ca orice tânără din timpul său, îndeplinindu-şi datoriile care îi reveneau cu multă sârguinţă şi dragoste. Era poate mai retrasă, pentru că aşa cum menţionează Sfânta Scriptură, îi plăcea să păstreze toate în inima ei. Dar, mai presus de toate voia să fie mereu în intimitate cu Dumnezeu, căruia dorea să i se ofere cu totul şi pentru totdeauna. Această dăruire era susţinută şi de starea ei de a fi: preacurată. Harul lucra în ea din plin, pentru ca planul lui Dumnezeu de mântuire să poată fi realizat.

De fapt, ne aflăm în faţa celui mai extraordinar plan al lui Dumnezeu. Suntem în plin mister. Dumnezeu o fereşte pe Maria de pata păcatului, iar ea se păstrează curată şi plină de har. Aceasta este starea în care o găseşte şi îngerul Gabriel: “Bucură-te cea plină de har; Domnul este cu tine” (Lc 1,28). Un salut ceresc care arată modul de a fi al Mariei: plină de har. Maria înţelege acum că Dumnezeu doreşte ca ea să fie mamă, mama Fiului său. De aceea răspunsul său este fără rezerve: “Iată slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău”. În acest consimţământ constă toată splendoarea Mariei. Acum începe să se realizeze cel mai minunat act al creaţiei lui Dumnezeu: întruparea Fiului său. Şi pentru că Maria a iubit fecioria, a dorit să fie fecioară, Dumnezeu i-a păstrat şi această dorinţă: devine mamă şi rămâne fecioară.

Din cele spuse, este posibil să ne întrebăm: putea Sfânta Fecioara Maria să-l refuze pe Dumnezeu, putea ea să păcătuiască? Cu siguranţă că da. La fel cum a păcătuit Eva, şi Maria era liberă să o facă. Însă, ea a înţeles că este o slujitoare a Domnului, şi de aceea s-a încredinţat cu totul voinţei sale. Dacă ne referim la Eva, putem spune că ceea ce a legat ea prin păcatul ei, Maria a dezlegat prin sfinţenia şi credinţa ei. Prin Eva a venit păcatul în lume, iar prin Maria a venit viaţa, a venit Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Dogma Neprihănitei Zămisliri a fost proclamată la 8 decembrie 1854, de către Papa Pius al IX-lea, care mărturiseşte că “Fecioara Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” (DS 2803). Observăm că a existat un progres în formarea acestui adevăr de credinţă, pe care noi îl sărbătorim astăzi. Biserica însă a înţeles şi a trăit de-a lungul secolelor acest adevăr: Maria fusese răscumpărată încă de la zămislirea ei. Răscumpărarea ei a fost făcută anticipat, dar tot în vederea meritelor lui Isus.

Mulţi dintre noi am auzit de apariţia Sfintei Fecioare la Lourdes. Acolo trăia o fetiţă cu numele de Bernadeta Soubirous, în vârstă de 14 ani. Era o copilă modestă şi retrasă, dar ea a avut privilegiul de a o vedea pe Sfânta Fecioară sub chipul unei Doamne îmbrăcate în alb, încinsă cu o panglică azurie, cu o înfăţişare strălucitoare. Maria o va îndemna la rugăciune. Comunitatea fiind sceptică în privinţa apariţiei, îi cere Bernadetei să o întrebe pe Doamnă, care îi este numele. “Eu sunt Neprihănită Zămislire” îi răspunde Doamna. Era prima dată când Bernadeta auzea în viaţa ei aceste cuvinte, şi le repeta într-una ca să nu le uite: “Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Această minune a avut loc la patru ani după proclamarea dogmei zămislirii fără de păcat strămoşesc a Preasfintei Fecioare. Maria aducea un argument în favoarea acestui adevăr, şi cerea tuturor credincioşilor să se roage şi să facă pocăinţă pentru salvarea personală şi a întregii lumi.

Această invitaţie ne este adresată şi nouă în ziua de astăzi: să devenim sfinţi. Preacurata Maria ne este model. După cum ea, prin viaţa curată şi credinţa în planul lui Dumnezeu, a contribuit la eliminarea răului şi eliberarea omului, şi noi avem datoria de a adera la planul lui Dumnezeu de mântuire personală şi universală. Să ne dăm tot interesul de a fi sfinţi, buni şi iubitori. Aceeaşi invitaţie ne este adresată şi din partea sfântului Paul, care ne îndeamnă să fim fără prihană înaintea lui Dumnezeu, în dragoste. De fapt, scopul nostru este de a trăi ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, ceea ce recere o luptă continuă pentru o viaţă curată.

Iar, dacă suntem fii ai lui Dumnezeu, suntem şi fii ai Mariei. Ea este aceea care ne va ajuta să trăim o viaţă neprihănită, fără păcat. Nu este uşoară o astfel de viaţă în lumea aceasta, în care experienţa păcatului, prezenţa răului, ne asaltează din toate părţile. Însă să nu uităm că Preacurata Maria ne este mamă. Să alergăm la ea cu încrederea că ne îndreptăm spre o mamă cerească care ne iubeşte şi ne doreşte tot binele, şi pe care să o rugăm mereu astfel: O, Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine, şi pentru cei care nu aleargă, dar mai ales pentru duşmanii sfintei Biserici, şi pentru toţi cei încredinţaţi ţie, prin mila lui Dumnezeu.

Adrian BURCĂ

volum colectiv ITRC 2 Ritul latin