Start > Ritul latin > Duminica a XXIX-a de peste an

Duminica a XXIX-a de peste an

18 October 2008
1,669 afișări

Autor: pr. Cristinel Farcaș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXIX-a de peste an (Anul A)

“Da-ți împăratului ce este al împăratului
și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”

Dificilă dualitate care presupune o alegere ce nu lasă loc unei alternative de compromis. Felul în care este provocat Isus de către farisei își găsește corespondentul în felul în care este dat răspunsul, clar, tranșant fără posibilitatea de a ne sustrage posibilității de “a nu înțelege”. Care să fi fost atitudinea fariseilor atunci când l-au auzit pe Isus? Să-i fi mulțumit răspunsul sau așteptau altceva? Se așteptau la un răspuns care să furnizeze alte acuze la adresa lui Isus sau chiar erau interesați de felul în care Fiul lui Dumnezeu s-ar fi priceput la politică? Desigur, că pentru noi aceste întrebări și-au găsit deja răspunsul sau… poate că suntem și noi asemenea acelora care pretinzând să politizeze, nu fac altceva decât să irosească vorbe în vânt crezând că astfel au rezolvat orice fel de probleme și au ușurat cu ceva situația omului.

Una dintre marile ispite ale omenirii a fost dintotdeauna dorința de putere, dorința de a stăpâni, de a avea controlul, de a domina. Nimic nu este rău în a îndeplini funcția la care Dumnezeu l-a chemat pe om încă din momentul creației: “… stăpânește pământul!”. Însă atunci, omul nu era încă atins de răutatea păcatului, nu era corupt, nu știa să fie egoist și mai ales nu era condus de propriile interese. Pe atunci, încă nu știa să facă politică!

Oare acesta este mesajul pe care lecturile de astăzi doresc sa îl transmită omului care nu mai reușește să se regăsească decât dacă este privit ca un component al societății? Oare poate să fie omul redus doar la atât? Oare, chiar am uitat cine suntem?

În prima lectură de astăzi descoperim că Dumnezeu se implică în conflicte politice. Îl i-a de mână pe Cirus, îl consacră pentru a îi supune popoarele și să-i dezarmeze pe regii ce-i erau potrivnici, însă motivul pentru care face acestea nu este doar de dragul de a dărui o autoritate oarecare, pentru a sprijini o domnie tiranică, ci pentru a fi cunoscut: “Te-am făcut puternic,…, ca să se știe de la răsărit până la apus, că nu este alt Dumnezeu afară de mine. Eu sunt Domnul și nu este altul!” Care suveran politic de astăzi mai este motivat în a-și consolida autoritatea în baza acestei motivații de a-l face cunoscut pe Dumnezeu, sau care societate contemporană se preocupă ca prin legile pe care le pune stăvilar să nu încalce legea lui Dumnezeu? Este ușor să condamnăm și să criticăm sistemele sociale, însă uneori condamnăm chiar ceea ce noi înșine facem, pentru că noi înșine am schimbat lumea astfel încât nu mai reușim să vedem ce fel de stăpân dorea să facă Dumnezeu din om. Puterea stă în noi, nu trebuie să o denaturăm ci ar trebui să facem ceea ce amintește sfântul Paul despre tesaloniceni: “V-ați întors de la idoli la Dumnezeu.”

Care sunt idolii pe care trebuie să-i părăsim? Dacă ar fi să judecăm prin prisma evangheliei de astăzi, poate că-i dăm Cezarului prea mult și lui Dumnezeu prea puțin, sau poate că am și uitat de Dumnezeu! Câți “cezari” sunt prezenți în viețile noastre care nu ne lasă să ne dedicăm așa cum trebuie lui Dumnezeu? Însă, poate că nu ne concentrăm atenția acolo unde trebuie pentru că interpretăm greșit sau insuficient ceea ce Isus a vrut să zică în cuvintele evangheliei de azi. Ce trebuie să facem?

Într-un vagon de metrou, la una dintre stații urcă un tată cu cei trei copii ai săi. Era dimineața, destul de devreme iar în vagon erau puțini călători care până mai devreme erau tăcuți, cu gândul la problemele lor. Imediat ce s-au așezat, copiii au început să facă destul zgomot încât să-i deranjeze pe ceilalți. Călătorii se uitau uimiți la tatăl lor care nu intervenea să-și liniștească copii. Când gălăgia devenise de nesuportat unul dintre călători l-a atenționat pe tată că nu-și face datoria. Abia atunci, ca dintr-un vis tatăl și-a dat seama ce se întâmpla în vagon, fusese cu gândul în altă parte, era preocupat de cu totul altceva. A început să-și ceară scuze pentru comportamentul copiilor lor și spunea ca tocmai se întorceau de la spital unde cu puțin timp în urmă murise soția, mama copiilor. Nu știa nici el cum să se comporte în aceste momente în care durerea îl copleșea pe el și pe copii săi. Mai târziu în vagon era aceeași atmosferă, oameni tăcuți grăbiți să ajungă la serviciu, aceeași copii gălăgioși, același tată îndurerat. Un singur lucru nu mai era la fel: tăcerea era alta!

Nu vom reuși să dăm lui Dumnezeu ceea ce trebuie atâta timp cât nu vom fi cetățeni ai împărăției sale. Nu vom fi creștini adevărați, atâta timp cât nu vom intra în politica lui Dumnezeu, o politică a dreptății și a adevărului, a non-compromisului în fața iubirii. Altfel, perspectivele nu se vor schimba și vom surzi datorită gălăgiei infernale a unei lumi fără Dumnezeu. Chiar și în mijlocul unei astfel de realități în care mulți vorbesc și nu fac mai nimic pot exista oameni care tac și dau totul lui Dumnezeu, oameni care niciodată nu au păstrat nimic pentru ei înșiși, ci au agonisit pentru Dumnezeu și implicit pentru ceilalți. Acești oameni sunt fericiți pentru că au dat cu bucurie și niciodată nu vor avea de ce să regrete pentru că au dat Aceluia ce a dat totul pentru ei înșiși. Amin!

Ritul latin