Start > Ritul latin > Duminica a XXIX-a (A)

Duminica a XXIX-a (A)

11 October 2008
538 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXIX-a de peste an (Anul A)

În acel timp, fariseii s-au adunat și au ținut sfat cum să-l prindă pe Isus în vorbă. Au trimis deci la el pe ucenicii lor împreună cu adepții lui Irod, care i-au zis: “Învățătorule, știm că spui adevărul și că-i înveți pe oameni adevărata cale a lui Dumnezeu, fără să te lași influențat de cineva, deoarece nu cauți la fața oamenilor. Spune-ne, așadar, ce crezi: este îngăduit să plătim tribut împăratului, sau nu?” Dar Isus cunoscându-le răutatea, le-a răspuns: “Fățarnicilor, de ce mă puneți la încercare? Arătați-mi moneda cu care plătiți tributul”. Ei i-au prezentat un dinar. El i-a întrebat: “Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el?” “Ale împăratului”, i-au răspuns ei. Atunci el le-a zis: “Dați, așadar, împăratului ce este al împăratului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Mat 22,15-21)

Cele trei parabole (citite și meditate de noi în ultimele duminici) au denunțat atitudinea responsabililor religioși și politici ai iudaismului. Cei mai mulți dintre ei au refuzat să primească Împărăția cerurilor pe care Isus a proclamat-o. Prin urmare, un conflict cu aceste autorități vizate de parabole nu putea să nu se profilează și chiar să izbucnească după alungarea vânzătorilor din templu. Din acel moment toate grupările religioase mai importante au căutat mijloacele cele mai subtile prin care Isus să fie prins și condamnat.

Prima tentativă a aparținut fariseilor care, punându-l în fața unei dileme, dacă este îngăduit să fie plătit tribut împăratului, sau nu, au încercat, în funcție de răspuns să-l discrediteze fie în fața autorităților romane (în cazul în care refuza), fie în fața categoriei mai integriste a evreilor care, așteptându-l pe Mesia, sperau ca într-o zi acesta să-i elibereze și să nu mai fie nevoie să plătească tribut unor străini.

Prin răspunsul său Isus, nu numai că a știut să iasă din dilema provocatoare a fariseilor care nu au mai avut motiv să-l compromită (de vreme ce ei înșiși purtau asupra lor moneda de plată a tributului – semn că ei se supuseseră deja condițiilor cuceritorului), dar ne cheamă să refuzăm orice fals blocaj între sfera politică și Evanghelie și să luăm în serios, în calitate de oameni liberi și responsabili, sarcinile politice care, în cele din urmă, fac parte din chiar misiunea încredințată oamenilor de Dumnezeu, de a stăpâni și de a supune pământul (Gn 1,28).

Noi, Pavel, Silvan și Timotei, ne adresăm vouă, Bisericii din Tesalonic, care trăiește în Dumnezeu Tatăl nostru și în Isus Cristos Domnul: harul și pacea să fie cu voi. Noi îi aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru voi, ori de câte ori vă pomenim în rugăciunile noastre. Fără încetare ne aducem aminte în fața lui Dumnezeu Tatăl nostru de credința voastră dovedită prin fapte, de iubirea voastră care nu cruță nici o osteneală și de speranța voastră statornică în Domnul nostru Isus Cristos. Noi știm, fraților preaiubiți de Dumnezeu, că voi faceți parte din rândul celor aleși de el. Căci noi v-am predicat evanghelia nu numai prin cuvinte, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu deplină convingere. (Tes 1,1-5b)

Acest scurt pasaj al începutului epistolei către tesaloniceni pune în relief, pe de-o parte, inițiativa lui Dumnezeu manifestată prin chemarea la credință și, pe de altă parte, caracterul fundamental al virtuților teologale. Datorită credinței, a speranței și a iubirii (carității), viața creștină devine o comuniune profundă cu Dumnezeu cel viu. Mai mult, ea trebuie să devină motivul unei “mândrii” fericite și ocazia unei laude constante și recunoscătoare față de Autorul acestei vieți.

Ritul latin