Predici

Cel mai greu lucru pentru un om este să renunţe la confortul lui zilnic, la rutina lui. Fie că e bogat, fie că e sărac ar vrea să rămână la fel. Da, cel sărac ar vrea şi să trăiască mai bine dar fără prea mare efort. Dacă are prea mult de făcut, ceva îl împinge să abandoneze. Spiritual vorbind, confortul păcatului e greu de abandonat. Păcate mici, păcate mari, obiceiuri, tradiţii, parcă dacă le-ai făcut o viaţă întreagă, nu găseşti motivaţia necesară pentru a renunţa la ele. Ai nevoie de cineva care să îţi demonstreze că se poate trăi şi fără “cafeaua de dimineaţă” (mă refer aici simbolic la un lucru mărunt pe care îl facem încă de la începutul zilei şi care pare inofensiv). Eşti în primele zile când cineva îţi arată cum e să nu trăieşti în aceeaşi “groapă de gunoi” şi plimbându-te prin “curăţenia lui” apreciezi şi eşti uimit, dar te întorci printre prietenii tăi de o viaţă şi nu le poţi explica în cuvinte “curăţenia luminii” când tu eşti tot printre gunoaie, care până la urmă te străduieşti să crezi, nu sunt aşa de rele, sunt doar “lumina curăţeniei tale”. Nici tu nu crezi asta. Degeaba încerci să te convingi. Cu mizerii sub unghii intri şi a doua zi în “lumina curăţeniei” prietenului tău diferit. Eşti din nou uimit şi îl umpli de aprecieri şi complimente… dar… întotdeauna acelaşi dar… de ce să ieşi tu din “lumina gunoiul tău”? Asta ştii să faci…Tu oricum nu eşti bun de nimic altceva. Nu ai putea fi la fel de diferit ca prietenul tău. Eşti prea adânc ascuns între gunoaie.

Dumnezeu a pus în mintea ta gândul veşniciei. Conştiinţa ta îţi spune că “Isus te iubeşte!” dar tu rămâi acelaşi om ascuns în lumina gunoiului tău. Ai de gând să ieşi şi să îţi abandonezi confortul?

Lasă-te învins de conştiinţă, de gândul veşniciei alături de Isus Cristos, şi vei câştiga!

O dată am vorbit cu un sectant. De fapt am vorbit de mai multe ori dar prima oară a fost unu zero pentru mine. Cum a fost. Din vorbă-n vorbă a vrut să mă închidă… “auzi părinte, care-i versetul de aur din Biblie?” Şi chiar l-am ştiut că de doar atât tre’ să ştie orice muritor. Unde mai pui că abia îmi cumpărasem despre acest subiect o carte care se cheamă chiar “3:16 Numerele speranţei”. Concluzia: nu e de ajuns nici să ştii care este versetul de aur, nici să tipăreşti cărţi despre el pe coperta cărora “3,16″ să fie aurite, dacă te lasă rece faptul că atât de mult ne iubeşte Dumnezeu încât îl dă pe fiul său unic pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. “Da, părinte, aveţi dreptate…” a zis într-un final omul. 1-0.

M-am întâlnit din nou cu el acum câteva zile. M-a egalat. 1-1. Cum a fost. Din vorbă-n vorbă din nou am ajuns la faza care pe care. Discursul lui era în jurul lui “Treziţi-vă!”… “Azi, cei care sunt puşi să fie ei treji şi să-i trezească şi pe alţii, tocmai ei dorm ca pruncii…” Asta a fost. 1-1. Egalitate. Egalité. Duce.

Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, dacă adoarme împotriva ta sau dacă adormi împotriva lui mergi şi mustră-l între patru ochi. Care ochi că-s pleoapă peste pleoapă? Dacă te ascultă… Ce să asculte că poţi să tragi şi cu tunul şi nimic. Dacă nu te ascultă… Mai degrabă aşa cred că stau lucrurile cu cei adormiţi: nu te ascultă, nu te văd, nu vor să vadă şi să asculte de nimeni. Când Isus s-a întors la cei doisprezece i-a găsit dormind. Şi nu numai o dată. Cu atât mai greu este de îndreptat, de corectat o astfel de greşeală. Te gândeşti că o persoană care doarme este asemenea uneia care se roagă…şi te mai gândeşti că persoana trezită este de cele mai multe ori cu faţa la cearceaf, etc. Ce înţelegem din toate astea: că nu este suficient doar entuziasmul trezirii şi al corectării, ci e necesară şi responsabilitatea, este necesară învăţarea din experienţa altora, mai mult sau mai puţin adormiţi, şi chiar corectarea reciprocă, frăţească, deşteptarea, atunci când este nevoie.

A fost o dată un om care avea în slujba lui un argat. Într-o zi îl trimise să măture o pânză de păianjen care se afla în biroul său. În ziua următoare trebui să repete aceiaşi poruncă. Ziua următoare de asemenea, iar cealaltă zi la fel.

-«Nu-i de ajuns să cureţi pânza» – îi spuse stăpânul. «Ceea ce trebuie să faci este să omori păianjenul.»

Există multe greşeli pe care nu le înlături luptând pur şi simplu cu ele. Trebuie atacată cauza care le produce.

La ce bun să spună cineva că se căieşte de faptul că circulă cu 200 km la oră, dacă nu se trezeşte la realitate şi nu ridică piciorul de pe acceleraţie?

Un tânăr îl întrebă pe un altul:

-«Nimic! Medicul mi-a spus să dau cu ea acolo unde m-am lovit.»

A scormoni şi a apăsa pe rană, doare. Este mai uşor să tratezi în altă parte. Mai comod, dar şi mai ridicol, mai de râsul lumii. Acolo unde trebuie să foloseşti bisturiul – ca în medicină – acolo doare.

Aceasta, însă, nu doar referitor la trup. Şi în cele referitoare la suflet se aplică acest adevăr. Acolo unde trebuie să lupţi pentru a te îndrepta, acolo costă, doare. Şi cu cât mai mult costă, doare, cu atât acolo este mai necesară lupta.

A te opri asupra altor lucruri care nu costă, care nu dor, e ca şi cum ai da cu alifie pe pereţi.

Pe mine unde mă costă, unde mă doare mai mult să mă îndrept?

Sfântul Grigore cel Mare spunea: “Atunci când Domnul trimite un predicator, îl numeşte străjer. Străjerul stă mereu pe un loc înalt, pentru a putea vedea de departe orice lucru care se poate întâmpla. Oricine este pus străjer al poporului trebuie să stea sus prin viaţa sa, pentru a putea fi de folos prin prudenţa sa.”

Închei cu prezentarea cărţii de care am spus mai sus.

“3:16″ O “reţetă”a speranţei, a deşteptării: începe cu Dumnezeu, culminează cu viaţa şi ne îndeamnă şi pe noi să ne deşteptăm şi să subscriem la ea. Este suficient de scurtă, încât să poată fi scrisă pe un şerveţel sau să fie memorată într-o clipită, şi totuşi suficient de puternică, încât să îndure două mii de ani de furtuni şi întrebări. Dacă nu cunoşti deloc Biblia, începe de aici. Dacă cunoşti toată Biblia, întoarce-te aici. Cu toţii avem nevoie de această aducere aminte, de această deşteptare. “Inima” problemei umane este inima (adormită a) omului. Iar tratamentul lui Dumnezeu este prescris în Ioan 3:16.

pr. Ştefan Ciubotaru Ritul latin