Predici

O călugăriţă explica staţiunile Căii Crucii elevilor din clasa ei. Au ajuns la staţiunea a patra unde Isus în drum spre Calvar îşi întâlneşte mama. Călugăriţa a explicat că chiar dacă cei doi nu îşi puteau vorbi unul altuia, mama şi fiul comunicau folosindu-se de priviri. “Ce credeţi că îşi spuneau unul altuia?”, i-a întrebat pe copii. Răspunsurile au fost diferite. Un băiat a sugerat că Maria a spus: “Nu e drept”. Alt copil că Isus ar fi spus “De ce eu?” La final o fetiţă mai bolnăvicioasă a ridicat şi ea mâna, s-a ridicat şi a spus: “Soră, cred că ştiu ce i-a spus Fecioara Maria lui Isus. I-a spus: ‘Continuă, mergi înainte Isus!’” De ce şi-ar încuraja o mamă unicul ei fiu să meargă înainte pe calea răstignirii? Deoarece mama înţelegea principiul creştin ce spune că “fără cruce nu există coroană”.

Duminica trecută am citit despre Simon Petru recunoscând şi mărturisind că Isus este Mesia, Fiul Dumnezeului cel viu. Acea demonstraţie de credinţă i-a adus numele de Petru, “Piatra”. A fost un moment cheie în parcursul misiunii lui Isus. “De atunci a început Isus să le destăinuiască discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (Matei 16,21).

Credinţa evreilor din vremea lui Isus aştepta un Mesia care să aducă imediat glorie Israelului în sensul de succes militar, de bogăţie şi prosperitate. Şi discipolii lui Isus erau marcaţi de această gândire. Astfel că atunci când Petru l-a auzit pe Isus anunţând că trebuie să îndure crucea, s-a gândit imediat că Isus a făcut o greşeală. “Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe spunând: Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!” (vs. 22). Petru îi cerea lui Isus să abandoneze calea îngustă şi dificilă (dar “fără cruce nu există coroană”), pentru a alege în schimb calea largă şi uşoară a lumii. Şi, deşi Isus cu câteva clipe înainte îl numise Chefa (Piatra), acum îl priveşte pe Petru în faţă şi îi spune: “Mergi în urma mea, Satană. Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (vs. 23).

Evanghelia lui Cristos este o monedă cu două feţe: crucea şi coroana. Dacă vrem să îmbrăţişăm o parte, cea glorioasă, şi să o respingem pe cealaltă, a suferinţei, falsificăm Evanghelia. Acelaşi Isus care a spus: “Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28), a spus şi “Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa, o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla” (Matei 16,24-25). Venim atunci la Isus să fim eliberaţi de greutăţi sau venim ca să ne luăm crucea? Venim la Isus să fim eliberaţi de greutăţile inutile pentru a lua în schimb crucea care duce spre mântuire şi glorie.

Provocarea Evangheliei de astăzi este de a spune nu la ceea ce este foarte atrăgător în înţelegerea parţială şi lumească a textului biblic, în căutarea gloriei instantanee, pe calea falsă “fără cruce dar cu coroană”. Nu aţi auzit spunându-se la televizor: “Doar crezi şi totul va merge bine pentru tine?” Isus credea şi totuşi nu a mers totul bine pentru El; a avut totuşi de îndurat crucea. Totul nu a mers bine nici pentru Maria: o sabie a durerii i-a străpuns inima. Nu a mers bine totul nici pentru nenumăraţi sfinţi şi sfinte ce ne-au precedat. De ce ar trebui atunci să meargă bine totul pentru mine? În faţa dezamăgirilor, pierderilor, bolilor, eşecurilor, răspunsul credinţei noastre nu trebuie să fie “De ce eu?”, ci recunoaşterea faptului că aceste cruci sunt o condiţie necesară pentru gloria noastră viitoare. Lumea este locul purtării crucii. Iar cerul este locul purtării coroanei.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin